Main menu:

Site search

June 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Vivi si Rhea,

Azi am dat cu traditia in fasole. M-am trezit la sapte jumate’, ceea ce e mare scofala. Bravo mie! Trezitul ala la sase e misto, dar uneori, daca sasele ala e intors, e de-a dreptul bestial. Am servit o cafea in curtea interioara a hotelului, pret de juma de ora, dupa care am plecat. O suta de metri, pana la primul om cu canister si borcane de pe marginea drumului, sa bea si Doyle o cafea, desi la cum arata tot aranjamentul, calul meu nu cred ca o sa aiba parte de mai mult de un nechezol, ca necheaza, vorb-aia.

_MG_9327

Deci nu ma mai intorc. Ca ieri asa ziceam, ca de la Istaravshan ma duc optzeci de kilometri inapoi si trec in Uzbekistan pe la Panjikent. Era un plan bun la momentul ala, cand nu stiam ca aia optzeci de pe harta sunt o suta cincizeci si o suta cinzeci de mii de gropi si o suta cinzeci de milioane de miliarde la partrat de fire de praf. Nord spre Khojand, ca mai e o granita pe-acolo. Mai ocolit, dar mai bine asa. Treaba chinezeasca ce-mi curge sub roti e sublima. Acele de pe bord stau la mijloc, 100km/h constant. Ajung intr-un loc unde harta imi arata ca daca ma duc la stanga ajung in Uzbekistan. Intreb un copil: Samarkand la stanga? Nuu. Da’ Uzbekistan la stanga? A, da. No bine, la stanga o luam, unde dupa cativa kilometri am un deja vu – o coloana interminabila de microbuze ocupate cu ocolitul gropilor, coloana pe care binenteles ca o depasesc usor. Ajung in fata si cine credeti ca mana alaiul de masinute? Politia, cu girofar. Iara am depasit coloana oficiala. Fac pe prostul si dau sa depasesc masina de politie. Stanga. Stanga si ei in fata mea. Dreapta-stanga, dreapta-stanga si ei, pana cand pe geamul masinii iese un baston care-mi face semn a “treci la locul tau, bai derbedeule!”. Ma conformez, ca nu pare sa fie loc de tocmeala. Ma las depasit de patru microbuze ca sa nu ma mai vada politistii, si inaintez in ritm cu ei. Ajungem la un post militar, cu bariera, unde coloana trece ca prin branza. Eu in schimb opresc, ca am nevoie de lamuriri. Nu, ne pare rau, dar aici nu e nicio vama. Tre’ sa ma intorc si sa apuc spre nu stiu ce oras. Ma intorc, apuc spre orasul ala, cer ceva indicatii si iara fac stanga. Ma trezesc intr-o chestie tare ciudata. In mijlocul drumului, dar chiar in mijloc, pe ambele benzi, se construieste ceva. Drumul ocoleste pe langa, si urmandu-l vad dupa constructia asta ceva ce are toate sansele sa fie vama. Scrie chiar si “passport control”, iar putin mai incolo vad si steagul Uzbekistanului. Ma bag acolo, dar nu e. Un om in uniforma imi explica. Mai am de mers treizeci de kilometri pe un drum care e mai prost decat imi arata linia aia alba de pe harta ca e. Opresc pe drumul asta de fiecare data cand intalnesc un suflet, ca sa fiu sigur ca nu ratez nenorocita aia de vama. O gasesc. Doamne-ajuta!

Сa sa ies din Tajikistan trebuie sa trec mai intai de boul ala pe care l-am mai cunoscut. Nesimtitul care sterge cu buretele tot ce mi-a placut mie in tara lui, tiganul la mal. Stiti care-i problema acum? Ca n-am chitanta pe cei patruzeci de somoni pe care i-am platit ca taxa de drum la intrarea in tara asta. Nici prin cap nu mi-a trecut sa cer chitanta cand le-am dat banii astia alora de i-am trezit cand am aparut in vama aia pustie la patru mii de metri. Ma fac ca nu inteleg, iar omul in uniforma imi baga pasaportul in seif si-mi spune ca o sa inteleg cand o sa fac rost de chitanta. Raman putin blocat, dar dupa cateva minute imi dau seama ca nu prea am alta solutie decat sa platesc taxa inca o data. Ii trantesc cei patruzeci de somoni peste teancul de registre si insist ca de data asta sa primesc chitanta. O rezolvam si pe asta si plec, intorcand spatele, fara sa salut. Imi iau ultima stampila si-am iesit.

La Uzbekistanezi pare mai simplu. Primesc stampila de intrare, competez o declaratie si stau vreo juma’ de ora dupa unul care trebuie sa-mi completeze niste hartii. In timpul asta ma uit cu emotie la un Matiz care e facut bucati de catre niste vamesi in cautare de avansare in grad. Pana si rotile sunt date jos si bagate una cate una prin filtru. Si Rhea, sa stii ca un tovaras patruped de-al tau, sub forma de cocker care adulmeca substante ilegale, si-a infipt coltii cu draci intr-una din cizmele mele. Daca asta micu trebuie sa caute droguri si a uitat de Matiz infigandu-se in picioarele mele, tu-ti dai seama ce zace acolo in cizme? Ce arma, cat potential?

Imi iau hartiile, Matizul pleaca, si-mi vine mie randul. Da, trebuie sa desfac tot. Cred ca s-a citit disperarea pe fata mea, ca am scapat doar cu o ravasire succinta a lucrurilor din bagaje, urmata de cinspe’ minute de pus totul la loc. Gata, sunt in Uzbekistan.

Opresc la iesirea din vama pentru hidratare si dupa un minut iara nu se mai vede strada. Aflu incotro e Samarkandul si o iau din loc. Iara ajung o coloana oficiala din urma, dar spre norocul meu face stanga dupa numai un kilometru si pot s-o calc in voie. Nu stau deloc bine cu timpul, cu ratacirile, vamile si perchezitiile prin care am trecut. Depasesc o Lada, care merge pe mijlocul drumului si vad in ea un sofer care vorbeste absent la telefonul mobil. Nici n-apuc sa trec inapoi pe banda, ca vad masina cum accelereaza, vine in dreptul meu si omul dinauntru imi face semn sa trag pe dreapta. Opaa… are si uniforma de reprezentant al legii. Era linie continua, ca nici nu mai stiu?

Opresc. Omul coboara din masina, isi pune chipiul si vine la mine zicand ceva. Probabil ca s-a prezentat. N-o sa ma credeti, ca nici mie nu-mi vine sa cred, dar omul asta in uniforma care conducea o masina pe mijlocul drumului vorbind la mobil e beat manga. Imi cere actele. Ma fac ca nu inteleg. Apoi imi spune sa desfac bagajele. Sa fii tu sanatos, mai politistule, dar p-asta chiar n-o mai fac, parol! Acum mai putin de zece minute am terminat de impachetat. Sunt salvat de doi tipi care opresc masina langa si vorbesc ceva cu politistul meu, parand sa-l cunoasca. Pun usor contactul si pana sa se prinda careva le fac la toti cu mana si o tulesc.

E o cursa cu soarele care apune in fata mea. Mai si gresesc drumul, ca sa pot merge si mai tare cand il regasesc. Politia ma mai opreste de doua ori, si ratez la mustata doua radare. Mai opresc o data pentru dezmortire si totodata ca sa scap de un meserias care ba ma depaseste, ba ma face sa-l depasesc. Cielo are baiatu’. De fapt aici toate masinile sunt Daewoo, ca au fabrica. Lumea se aduna, poze, plus numarul de telefon, cu care nu prea stiu ce-o sa faca.

_MG_9329

Samarkand, chiar cand soarele mai are putin si pleaca. Il sun pe Andrey, motociclistul de aici, cu care m-a pus in legatura Eugenyi. Dau telefonul unui elev, ca sa explice unde sunt si in cateva minute prietenul meu apare calare pe o frumusete de Jawa din ‘83, ca scoasa din cutie, impreuna cu prietena lui, Olga. Copiii astia sunt pita lu’ ‘Niezau. Iti poti da seama de asta din prima secunda in care-i vezi. Sunt invitat la ei, dar inregistrarea pacatoasa pe care trebuie s-o faci in tara asta in fiecare zi nu-mi da voie. Facem programul pentru maine, si probabil si pentru poimaine, ca atat am sa stau, si ma ajuta sa-mi gasesc un loc de dormit frumos de tot, cu curte, unde doyle isi trage sufletul. Stie ca maine avem program de murdarit pe maini. Ulei, pompe de apa si alte nebunii. Suntem cam obositi dupa ziua de azi. Avem si de ce. Nani.

_MG_9331

Am reusit! Yee! Am rupt in sfarsit sirul ala de dimineti in care ma trezesc ca gaina, la sase. Astazi – mai intai un ochi la sapte, urmat de al doilea la opt. Micul dejun in frumoasa curte interioara, dupa care l-am asteptat pe Andrey pana la zece. A venit pe jos, ca azi o sa-mi fie pasager pe Doyle, cat o sa mergem sa cautam ulei, iar apoi acasa la Igor, la mestereala. Intai de toate oprim la o banca, ca uleiul asta costa bani din pacate, iar prin buzunarele mele bate vantul. Mmm… n-am pasaportul la mine. Inapoi la baza, luam pasaportul si ne intoarcem la banca unde starnim putin a admiratie intre functionarele de la ghiseu, spunand de unde sunt si pana unde si mai ales pe ce. Avem dolari, acum nu mai trebuie decat sa-i schimbam in sum. Ce tare e aici, ca obtii un curs mult mai bun, daca in loc sa schimbi la banca schimbi la bazar, in magazin, pe strada si in general in orice loc. Cea mai mare bancnota e de o mie de sum, care e cam juma’ de coco, deci daca scapi o hartie de cincizeci primesti in schimb o ditamai caramida care abia iti incape in buzunar. Un efect secundar e ca mainile oricarui uzbek fac o masina de numarat bani, la capitolul rapiditate.

Ajungem acasa la Andrey. De-aici luam poteca spre bazar-ul auto, care e la cinci sute de metri. Mda, problem. Ulei de motocicleta oricum nu speram sa gasesc, dar macar unul sintetic mai de Doamne-ajuta, cu indicativele care-mi trebuie, dac-ar fi, ca sa ocolesc treaba aia cu ambreiajul patinat. Nici vorba. Numai ciudatenii. Si cum la capitolul uleiuri intotdeauna am fost afon decid ca ne intoarcem acasa, rascolesc eu bine internetul dupa care, daca exista concluzii, le tragem intorsi in bazar. Zis si facut, iar d-asta era p-acolo, cu indicativele bune. Ma mai linisteste si Ciprian putin, pe messenger, si suntem pe drumul catre Igor, eu cu Doyle si Andrey si Olga cu draguta Jawa care am uitat sa intreb daca are nume. Igor e membru de seama al “Steel Scorpions” MC Uzbekistan, are doi catei blana, un CZ si un garaj in care nu poti sa intri de cat de plin de scule e. Ne punem pe treaba. Avem de facut asa: schimbat ulei, schimbat pompa de apa si gasit o solutie pentru farul meu care nu prea mai sta acolo unde ar trebui. Asta cu uleiul si farul e floare de colt la ureche, in schimb pompa de apa, cu a ei conducta de ulei ce sta in calea capacului de motor, nu se dezminte. Deci suntem dupa cum urmeaza: eu, Andrey, Igor, Olga, doi catei si, prezent in spirit, sughitand in nestire prin locurile in care o fi el acum – constructorul german, proiectant al conductei de prost augur. Numai ca astazi vom pune punct acestei tampenii printr-o inginerie romano-uzbeko-rusa, in urma careia o sa taiem conducta si-o sa tragem un furtun peste. In timp ce noi bagam flexul in durere, Olga cea cuminte ia la lustruit tot ce cade din motocicletaL carene, parbriz, etc. A, sa nu uit momentul horror. Am desfacut filtrul de aer. Pe langa stratul de un deget de noroi, avea ingropati in el… trei fluturi. Da, trei, dupa doi. A fost o imagine de groaza. Mai ales ca acum cred ca pot sa-mi iau adio de la minunatul consum de 3.7%, cat papa Doyle in ultima vreme. Mai e ceva ce trebuie sa spun aici. Atata atentie, rabdare si migala cum am intalnit la oamenii astia in frunte cu Igor nu am vazut in viata mea, la nici un mecanic prin cheile caruia mi-au trecut motocicletele. Cum poti sa fii atat de atent cu fiecare surub in parte, sa-l respecti, asta e cuvantul, si sa nu te enervezi cand ore in sir nu-ti iese ce vrei sa faci, si cand in sfarsit iti iese, si e tarziu, si maine te duci la servici, nici macar atunci sa nu-ti bati nici cel mai mic joc, pentru mine e un mister.

_MG_9333

_MG_9340

_MG_9344

_MG_9349

_MG_9351

_MG_9366

Am scos motoretele afara. Andrey o lasa pe a lui aici si va veni ca pasager pe CZ-ul lui Igor, caruia inainte de a pleca ii indeplinesc o dorinta: sa dea o tura de cartier cu Doyle. Se intoarce imbujorat. Ha, mie-mi spui?… Am ajuns in camera mea. Nani puternic, ca maine are sa fie mai greu decat azi. Am program turistic.

Victorie din nou! 8:30, si ultimul la micul dejun. Incep sa ma recunosc. E clar ca Romania se apropie. La zece Andrey si Olga sunt la usa mea. Mergem pe jos, ca adevaratii turisti. Ajungem la Registan, care oricum e la mai putin de cinci sute de metri de hotel. Mai copii, cum sa zic eu, e foarte… e foarte frumos. Are aerul ala oriental care-mi place mie mult si care nu prin nari intra, ci prin ochi. Si eu unul, intr-un loc ca asta ma cam pierd. Adica nu prea mai sunt in timpul asta. Locul ramane acelasi, dar in jurul meu nu mai roiesc sute de turisti si paznici care sufla in fluier o data la cateva secunde, ci doar oameni cu turbane, unii calare pe magari, negustori care vand toate minunile pe care o minte si le poate inchipui, copii care alearga… 10400 sum. Cat?!? Ma trezesc din visat. E uite asa-mi trebuie daca sunt turist. Pentru localnici e o zecime din pretul asta. Iar dupa ce vizitam imi dau seama ca si aici, ca si in Mongolia, nu s-ar fi suparat nimeni daca nu-mi luam bilet. Nu m-a intrebat niciun paznic de sanatate cat m-am invartit pe-acolo. A urmat o vizita la mausoleul si moscheea Bibi-Khanym, cu pauza de inghetata, dupa care o vizita la Shah-i-Zinda, o alee de mausoleuri, unde mi-a fost cam cel mai frumos.

_MG_9380

_MG_9383

_MG_9389

_MG_9389

_MG_9407

_MG_9410

_MG_9413

_MG_9414

_MG_9446

_MG_9452

_MG_9458

Dupa trei patru ore de dat la talpa nu mai vedeam decat apa, ceva mancare si un loc unde sa stau jos. Sunt vreo douas’cinci de grade la Samarkand, in Octombrie, si sa te plimbi cateva ore sub cer fara nori nu e chiar usor. Andrey ma duce sa mananc la o chestie unde se consuma ca painea calda ‘plov’. Plov asta e orez, legume si niste carnita, traditional pe-aici. Se gateste afara, intr-un ceaun mare in fata restaurantului, ca sa mute nasul trecatorului de afara la una dintre mesele dinauntru. Mama, cat de bun e. Si am in fata o farfurie enorma, cu care pana la final ajung sa ma lupt. Ei, acum un somn ar intra la fix, dar o s-o las totusi pe mai tarziu. Luam un maxi-taxi pana acasa la Andrey, sa mai dau un mail, sa mai frec tastatura, iar Olga coboara undeva pe drum, spunand ca ne vedem mai tarziu. Cica ma asteapta o surpriza. Apare dupa vreo ora, cu ce credeti? Tine in mana o lovitura napraznica sub centura. Niste abtibilde care mi-au fost imposibil de gasit. Cu Samarkand, cu emblema MC-ului “Steel Scorpions” si, iar aici m-am cam emotionat, cu alte doua mici, rotunde si colorate pe care scrie “Andrey & Olga” si “Igor”. Mi-au vazut colectia de pe parbriz si mi-au spus ca vor si ei sa ramana prietenii mei. Ei, spuneti voi, voi cum v-ati simti? Nu Andrey, nu Olga, nu Igor, nu voi, ci eu sunt ala care-si doreste din toata inima sa ramana prietenul vostru, pentru ca doar prietenia asta sunt in stare sa o dau la schimb pentru tot frumosul care va iese voua din suflete. Multumesc.

_MG_9580

E ultima noapte aici. Ce minuni sunt oamenii… Noapte buna, Samarkand. Da-te-n Doamne iarta-ma de frumos ce esti. Si noapte buna Tie, cu mixerul ala al tau plin de butoane, de-mi servesti minuni pe paine si-mi asezi povesti in drumul departarii mele-nspre acasa.

P.S. Rhea, pentru tine am un bonus. E Naida, catelusa lui Andrey, si modul ei special de a te saluta.

YouTube Preview Image

In dimineata asta noul orar de trezeala n-a fost chiar un atu. N-am reusit sa ma ridic din pat decat la opt, si asta cu un ajutor din partea telefonului. “Ultimul mic dejun la Samarkand” – nu e asta titlu de film politist? Impachetat, iar la noua imi zgaltaie usa Andrey. La plecare gazda mi-a spus asa: “please, come back”. E, spuneti voi, cum sa nu te intorci? A urmat un drum la banca, iar apoi spre casa lui Andrey, care mi-e in drum si de unde trebuie sa-mi iau la revedere si de la Olga. Ajungem acolo, inainte sa ma pun in miscare fac un mic intermezzo tehnic pentru a completa cu putin ulei, a umfla cauciucurile si a unge lantul. Pupaturi, imratisari, pana aflu ca ei ma conduc pana la iesirea din oras. Pornim, oprim. Pupaturi, imbratisari, gata, fara lacrimi, suntem motociclisti.

_MG_9468

_MG_9478

Drumul pana la Bukhara, unde ajung azi, nu pot sa spun ca geme de spectaculos, iar eu profit de asta ca sa trag tare, ca cica as avea trei sute si ceva, iar eu am plecat destul de tarziu azi. Asa ca fac o singura oprire, sa beau o cafea, unde aflu de la cei douazeci de oameni din jurul meu ca mai am o suta treizeci. Deci am calculat gresit, mai mult cu vreo optzeci de kilometri. Nu-i nimic, dupa vestea asea asta buna drumul tot la fel de lipsit de spectaculos ramane. Fara sa-mi dau seama intru in oras. Poate doar becul de rezerva de la benzina sa fie singurul martor ca eu am mers azi. Apropo, am avut dreptate. S-a dus consumul ala record de 3.7%, e istorie, se poate citi despre el la biblioteca Academiei. Deci nu degeaba erau acolo aia trei fluturi.

Bukhara. Ma cam ratacesc pe-aici. Caut un loc de dormit super-low-budget, dar nu prea-mi iese. Opresc langa doi politisti, o caut cu lumanarea cum ar veni. Degeaba. In stanurile astea, oricat te-ai chinui sa-i faci dreptate unei harti cu ajutorul localnicilor e in zadar. Niciodata n-am reusit sa aflu, aratand harta cuiva, unde anume pe bucata aia de hartie sunt. Gasesc un stadion, de-aici se mai limpezeste treaba putin, si dupa o alta mini-rataceala pe niste alte mini-strazi unde doar Doyle are loc, gasesc. Mama, ce frumusete! Casa asta e aici din 1766. E bijuterie, n-am ce sa comentez. N-are dus, dar nici eu n-am chef. Repede-repede de tot ma schimb si fug la alergat. Am vreo trei ore pana apune soarele, iar aici nu stau decat o zi. Ies pe poarta si merg vreo doua sute de metri. Doar o zi ziceam ca stau? Ptiu, fir-ar mama ei de viata, doar atat? Deci uite cum e: daca Samarkand e frumos, ei bine Bukhara e de o mie de ori mai frumoasa. Are asa, o chestie pe care eu tare o mai fugaresc, si aici se pare ca in sfarsit am dat de ea. E izul ala de orient, cum citesti in cartile de povesti, cu covoare zburatoare, sultani si cadane. Si culmea, ce contribuie la asta mult de tot sunt vanzatorii astia de suveniruri, care sunt mii. Toata zona centrului vechi e plina. Nu mai sunt toate acele, bricele si caricele din bazarurile prin care m-am plimbat pana acum, pana aici. Si nici macar caricele nu sunt.

Mir-i-Arab Medressa. Uau… Nu e nimeni aici. Sunt doar eu, soarele care apune, si dinauntru razbate o voce de copil care canta ceva. Nu ma pricep, dar probabil o rugaciune. Intru, il vad, dar chiar atunci isi termina treaba. As fi vrut sa dureze mai mult. Inauntru n-ai voie, decat doi pasi. La al treilea vine unul si tipa mai tare decat copilul ala. Vis-a-vis e moscheea Kalon, alta bijuterie. Nu pot sa inteleg cum de sunt atat de singur aici. Afara m-am inghesuit intre sute de turisti, toti (stati asa, ca tocmai mi-a sarit in brate o pisicuta alba, care toarce grozav) coborati din autocare si aflati la a treia tinerete. Sunt singur-singurel, si uite ca de data asta sentimentul vine intr-o forma care tare-mi place. Am iesit si de-aici. Degeaba incerc sa vad tot. N-am cum in trei ore. Alerg de colo-colo si intru pe toate usile pe care le gasesc deschise. Mi-e greu sa descriu toata frumusetea care ma inconjoara. E unul din locurile unde trebuie sa-ti aduci simturile ca sa intelegi, si poate tocmai de-asta nici nu incerc.

_MG_9482

_MG_9486

_MG_9490

_MG_9508

_MG_9510

_MG_9515

_MG_9516

_MG_9523

_MG_9531

_MG_9542

_MG_9544

_MG_9557

_MG_9568

Se lasa intunericul. Ma mai pierd putin pe stradute, dar tresar cand un om ma intreaba aproape infricaosator de simplu daca nu cumva sunt Isus Hristos. Nu, nu sunt eu. Adica sunt eu, dar nu sunt El. Sunt doar Mihai, baiatul ala care a plecat calare pe Doyle al lui sa vada putin din lumea asta si care acum se pregateste sa adoarma, gandindu-se ca desi calatoria lui spre casa e cu fiecare zi mai scurta, cu toate care i se intampla, cu tot frumosul, binele, singuratatea, frica, dorul, nesomnul, cu toate astea, casa lui, oriunde l-ar astepta ea, e departe de a fi aproape, inca.

Comments

Comment from cristina
Time October 24, 2009 at 12:51 pm

hhmmm,hhmm,,,uauuuUAA,SA INTELEGETI, ACESTA ESTE PLANS…
NU AM ABTIBILD, SI NICI O SANSA SA AM…DECI NICI O SANSA SA FIU…mi se rupe sufletul,e o chestie pur personala, sa ai abtibild,nu CI.NU http!,ABTIBILD;stiam eu,VIITORUL pentru mine: clik,spam, bezna.PE BUNE?NICI O SANSA?OAAA!!!

Comment from Rave
Time October 24, 2009 at 12:56 pm

Te-a cam prins orientul, bre calatorule… Tare frumos treba sa fie. Sper ca pozele de aici sa fie numai un biet preview, asa ca ma inscriu pe lista norocosilor cumparatori ai cartii care va sa fie. Fiindca trebuie sa fie.

Comment from Raven bácsi
Time October 24, 2009 at 1:34 pm

Rave, nu-i da idei la Mihai calator la el ca ma faci sa-mi scot credit din banca sa-mi pot cumpara si eu vreo 2 exemplare (unul cadou) :D Mihai, sa te tii tot asa, sa ne scrii cat de des posibil, ca deja sunt dependent de site-ul asta :p Drum bun!

Comment from mary
Time October 24, 2009 at 1:39 pm

ooo daaaaa…… atat …..

Comment from Semaca
Time October 24, 2009 at 3:26 pm

Chitzulane, la faza cu intrebatu’ trebea sa-ti infingi ochii in pamant si sa-i zici oftand ca e o confuzie. Ca esti Napoleon…

Comment from Ovidiu
Time October 24, 2009 at 6:55 pm

Faine povesti, superbe fotografii, ca de obicei…
Ride safe.

Comment from cristina
Time October 24, 2009 at 7:02 pm

in atitea ipostaze:
tzari, hotare, vami, plati,vize,vamile sufletului,abtibilde!

Comment from R.R
Time October 24, 2009 at 8:03 pm

Noi astia din micul fan club “Mihai si Mongolia” am ajuns la stadiul in care ne sunam unul pe altul:
- bai a scris Mihai, ai citit?
- nu, cand pilaf ca azi dimineata nu era nimic nou?
- a scris acum 2 ore du-te si savureaza, e cea mai faina scrisoare de pana acum!
- aoleu acu ma duc, anulez tot pe seara asta.

Si uite asa am renuntat la mers la discoteca sambata seara. Am mai zis odata de influenta ta asupra noastra, nu? Am mai zis.

Comment from lucian
Time October 25, 2009 at 1:45 am

atat de frumos… bravo :)

Comment from M.
Time October 25, 2009 at 11:52 am

Parfum oriental si mirodenii specifice. O arhitectura fascinanta influentata de istorie si religie, intesata de simboluri. Mozaicul cupolei e hipnotizant, cred ca volumetria pe viu ti-a dat fiori :) . Nu pot decat sa-mi imaginez cum te cuprinde spatiul acestui bazar arhitectural. Si peste toate aceste imagini, in pustiul contemplarii si meditatiei, rugaciunea unui copil. Hm…de poveste :) Fie-ti drumul ca de matase

Comment from Vivi&Rhea
Time October 26, 2009 at 11:59 am

Multumim :) . Rhea a apreciat foarte tare filmuletul ei… A cautat-o pe Naida in toata casa dar degeaba :) . Abia asteapta sa te intorci si sa-i povestesti despre toti cateii de pe drum si mai presus de toate sa o smotocesti asa cum numai tu poti :) .

Comment from Makaveli
Time October 26, 2009 at 8:27 pm

de neimaginat :X

Comment from LevyNagy
Time October 28, 2009 at 2:06 am

Moscheile alea vreau sa le vad de cand eram pustan. Felicitari Mihai, meriti tot ce e mai frumos (de aia ai parte de oamenii aia frumosi care te ajuta pe drum)! ;)

Comment from writeman
Time October 30, 2009 at 2:14 am

tata, nu degeaba te-au intrebat aia daca nu esti Hristos ;) ) ai o fata de calugar in poza aia cu Andrey si Olga :) calugarul motociclist ar trebui sa-ti zica, parinte! ;)

Comment from mamalor
Time November 7, 2009 at 6:53 am

Aici mai am ceva de zis. Ce fac fetele????
Ce Doamneiarta-ma sa mai intelegem??
Suntem fete si asta e. Rhea ? Cind doarme Vivi si viseaza urca in patul ei. Nu te cearta ca viseaza frumos.

Pingback from O fotografie, o frumuseţe | impresii din lumea mare
Time September 13, 2010 at 1:29 pm

[...] Registan, Samarkand, Uzbekistan. Numai lumina nu era în cea mai bună formă la momentul ăla, în rest, o frumuseţe. Mai multe despre asta în scrisoare pentru Vivi si Rhea. [...]

Trackback from nike air yeezy 2 fake ebay
Time April 10, 2014 at 7:47 pm

nike air yeezy 2 fake ebay…

Ein Umbau vom PD und CR sowie 6 und 7 company DSG scheidet wohl auf Grund der Kosten und der Zulassungsm枚glichkeiten aus….

Comment from asea scam
Time December 2, 2014 at 4:09 am

)Do you seriously want to take your Visalus home business to
a new level. What does this growing trend represent to the average person,
and how does it relate to the current state of the economy.
Right after reading this Vi – Salus evaluation you are most
likely thinking that Vi – Salus is an excellent
opportunity as well as are ready to get started.

Write a comment