Main menu:

Site search

June 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Madalina,

Buna dimineata. Cam frig azi. Noroc ca azi-noapte, inainte sa adorm am fost destul de inspirat sa iau si patura din patul vecin si gol si sa ma inve(se)lesc cu ea. Ma intreb cum o fi fost fara, pentru ca tot am simtit nitel frig. Acum sunt in curtea interioara si-mi astept cuminte micul dejun, intr-o bocna de ti-e mai mare dragul. Oi fi doar eu, sau dimineata asta chiar e mai saraca in grade decat cele de pana acum? Nu stiu, dar cert e ca stau ca o marmota in singurul colt luminat de soare si parca e o idee mai bine. Numai micul dejun, painea asta cu gemul de langa ea reusesc sa ma traga la umbra, dar am primit si ceai, care e fierbinte si bun. Nu ma gandesc decat la cat de bine o sa-mi fie cand o sa-mi pun tot harnasamentul pe mine si-o sa plec prin soare spre frumoasa Khiva, unde-o sa stau doua zile, la refacere.

Gata, acum e mai bine. Sunt costumat, calare pe Doyle si cautam iesirea din oras, chestie care nu-i la fel de simpla pe cat suna. A, si benzina, si mai complicat. Dupa ce ma invart prin niste giratorii refuzand sa cred localnicii care-mi arata o cu totul alta directie decat banuiesc eu, imi dau seama ca am inteles gresit ce tot incearca sa-mi zica bietul Marcel, deci oamenii au dreptate. Benzinaria la care sunt trimis are cozi la toate pompele dar eu, fiind simpatic, sunt invitat chiar in fata, primul. Omul de serviciu infige pompa cu incredere, numai ca o ia pe aia de 80. Alo, baiatu’, stai dom’le, am zis io ca d-asta vreau? De 93, te rog. Nu este. Si nici de 91. Mda, tare. Atunci na, baga ce ai, de 80. Acum ma gandesc numai la tacaneala aia de care iar probabil o sa aiba parte Doyle. Plecam de-acolo si totul pare sa fie in regula. Pot sa trag de acceleratie cat de tare vreau eu, si ma rog, cat ma lasa legea, care este. Gasesc drumul si ma asez confortabil. Avem ceva de mers azi.

Sa dea naiba, ce frig e. Drumul pe care merg e de doua benzi, drept pana la infinit si putin circulat. Prin desert, cu nisip, niste tufe si mici dune, dar asfalt. E un cer cu absolut niciun nor, si un soare cat toate zilele. Si cu toate astea, Madalina, e un frig de crapa lantu’. Daca opresc parca e mai suportabila situatia, dar in mers singura chestie pe care pot s-o fac, pe langa manerul incalzit, e sa ma ghemuiesc si sa ma fac mic de tot dupa parbriz.

_MG_9575

_MG_9582

Cand mi-e apropierea de Khiva mai in forta Marcel abandoneaza cauza. Restart, iara merge putin, iara moare. Iar cu localnicii astia nu prea ma inteleg, ca urmez un drum la indicatiile lor, care se infunda in niste dune. Fac o combinatie de sfaturi locale, plus intuitie proprie, harta, soare si muschiul de pe copaci. Ah, Khiva. Intru direct in orasul vechi, unde dupa ce intreb unde mi-e cazarea si urmez un om care ma pune sa urc diverse trepte si borduri cu Doyle, iata-ma ajuns. Ma schimb cat pot de repede si ies la plimbare. Mai mult de recunoastere, ca nu azi, ci maine e ziua de savurat privelisti. Stii cum e Khiva asta? Mai frumoasa decat Samarkand si Bukhara la un loc. Sau nu stiu daca suporta comparatia, ca e altfel. E mica si inghesuita, cu stradute pustii si o arhitectura de basm. Toata e o poveste. Ma culc destul de devreme azi, pentru ca maine se vede treaba ca am treaba.

_MG_9591

_MG_9593

_MG_9594

_MG_9596

Recunosc, am deschis putin ochii la sase, intr-o vaga incercare de a revitaliza o traditie de prost gust. Dar spre bucuria mea am reusit sa-i inchid la loc si sa-i deschid doua ore mai tarziu. Am tot amanat ora plecatului la colindat prin oras, ba pe motiv ca nu e chiar lumina care-mi place, ba de ce sa nu recunosc, din pura dar binecuvantata lene. Mi-am facut vant pe usa intr-un tarziu, si nici nu stiu daca am facut bine. Pentru ca micul orasel care ieri deborda de pustietate acum e plin de turisti. Si sunt peste tot, si sunt de cea mai clasica reteta. Varsta a treia, coborati din autocar, cu aparatele de gat si cu portofelele golite la tarabele de suveniruri. Madalina, promite-mi ca daca peste cativa ani, daca-i mai apuc, ma prinzi incadrandu-ma in descrierea de mai sus, tragi o suta de copii la scrisoarea asta si ma pui sa le mananc, fara sare. N-ai loc sa vezi si sa faci nimic de ei. E treaba asta, si inca o chestie care ma enerveaza. Peste tot unde vrei sa intri trebuie sa platesti. Asta n-ar fi nimic, dar scorurile pentru turisti sunt de zece ori mai mari decat cele pentru localnici. Asa ca-mi bag eu picioarele in muzeele lor. Si-asa Khiva toata e un muzeu in aer liber.

_MG_9598

_MG_9599

Am dat totusi bani pe ceva, ca n-am rezistat – minaretul de la Islom-Hoja medressa. Are cin’sapte de metri inaltime, e cica cel mai inalt din Uzbekistan si ca sa ajuni in varf trebuie sa urci 118 trepte in patru labe, atat de inalte si abrupte sunt. Odata ajuns sus, dupa ce stai cinci minute sa-ti refaci plamanii cei greu incercati, si daca reusesti sa faci abstractie de localnicul cu tricou cu Yamaha care e aproape literalmente calare pe iubita lui in cei cinci metri patrati pe care ii impartiti, daca reusesti asta, atunci privelistea e minunata. Merita tot efortul.

_MG_9601

_MG_9609

_MG_9618

Mai greu e la coborare, ca m-a lasat treaba asta cu o febra musculara pe cinste, semn ca tare mai sunt in forma. M-am mai plimbat pe strazi, din ce in ce mai cu spor, ca odata cu lasarea serii, turistii despre care-ti vorbeam se retrag la restaurante sau in pat, lasand loc linistii. E frumoasa Khiva, din cale-afara. Numai buna de ratacit pe strazi si in ganduri.

_MG_9648

_MG_9657

_MG_9658

_MG_9662

_MG_9667

Ultimul lucru notabil pe ziua de azi a fost sa-I intind lantul lui Doyle putin, ca a inceput sa cam pocneasca saracul de el. Apoi m-am retras in camera pe care o impart cu un brazilian si cu un localnic, cred, ca nu vrea sa vorbeasca cu noi.

In dimineata plecarii am incercat sa-mi beau cafeaua la aer, dar a fost cam greucean. E ger. Am gasit un loc pe strada, intr-un colt, unde ajunge soarele si am savurat-o acolo. Minunat. Am facut bagajele si am plecat dupa ce m-am luptat cu copiii nebatuti ai gazdei, pentru care tot ce e fermoar trebuie desfacut si tot ce e geanta trebuie scotocita. Nu trebuia sa fiti la scoala la ora asta, ma?

Benzina pentru Doyle, oricat m-as screme, mai mult de 80 nu gasesc. Iar pentru muribundul Marcel chiar n-am nicio solutie. Si saracu’, cand era tanar, asa ma mai scutea de timpul asta pierdut cerand indicatii din care nu inteleg nimic. Astazi mergem la Moynaq. O sa vedem cu farul si ochii nostri opera umana in toata splendoarea ei – Marea Aral, care nu mai e. Sau mai e, dar acum se cheama Mica Aral. Cu siguranta azi e zi de depresie, la cum ma stiu. Incerc sa ma pregatesc, dar tare mi-e ca degeaba, oricat as incerca. Drumul e intins, presarat din loc in loc cu militienii astia care sa mor daca n-au inceput sa ma scoata din sarite cu opritul lor. N-a fost niciunul rau-intentionat pana acum, slava Domnului, dar parca de fiecare data vad bastonul ala exact cand mi-e forja mai draga. Nu vor acte, si nici macar sa-mi dau casca jos, doar asa, o inspectie la Doyle si trei intrebari din pura curiozitate. Spre exemplu, cei de acum, cu toate ca gestul cu bastonul a fost destul de hotarat, pare ca m-au oprit doar ca sa ma serveasca cu strugurii astia. Multumesc baieti, dar daca nu va suparati, eu as avea de ajuns undeva azi, si pe lumina. Nu se supara, si ca la fiecare oprire d-asta, eu decid cand trebuie sa plec. Imi pun manusile si pornesc motorul, si toata lumea imi ureaza toate cele legate de fericire si derivate din ea.

Si ajungem si la Moynaq. Soarele nu mai are atat de mult pana sa apuna, si pentru ca nu stau aici decat o zi, va trebui sa ma grabesc. Gasesc locul in care zac vapoarele esuate, dar n-am timp de aprofundat acum. Mai intai trebuie sa gasesc singurul hotel din oras si abia dup-aia. Din localnic in localnic, da-i inainte, intoarce-te, uite hotelul. Hotel e doar cu numele, in rest e o bomba. Dar are in curte un catel prietenos care se bucura sa ma vada. Camera mea nu se incuie, sunt singurul om care sta aici, am o usa la wc pe care daca o deschid vad ca inauntru e un depozit, binenteles doua paturi, si o datorie de sapte dolari. Superb. Ma costumez in om normal si pornesc inapoi spre plaja.

Am ajuns… Stop, stai asa. Oricat m-as fi pregatit sa vad cu ochii mei ceea ce e cunoscut ca fiind cea mai mare catastrofa ecologica provocata vreodata de mana omului n-aveam cum sa reusesc. Prin 1960 sovieticilor le-a traznit o idee bestiala prin cap, si anume sa creasca cultura de bumbac prin irigatii, cu apa luata din cele doua rauri care se varsau in Marea Aral: Syr-Darya si Amu-Darya. Au crescut-o intr-un asemenea hal incat in 1980 mai ajungea in mare o zecime din apa care curgea pana atunci, zeci de mii de oameni care se ocupau cu pescuiala au ramas pe drumuri, din 173 de specii de animale au supravietuit 38, zilele fara ploaie s-au facut din 30, 120, mortalitatea in randul oamenilor din zona a crescut, iar malul apei e acum la 150 de kilometri de unde era odata. Si stii ce e cel mai tare? Ca se stia. Se stia ca setea de bumbac va lasa in cele din urma marea fara apa. Numai ca… Nu stiu, uite ca n-a fost de ajuns sa se stie.

_MG_9670

Si uite-ma pe mine azi, cum stau pe faleza si ma uit in zare si tot ce vad sunt niste vapoare ruginite intr-o mare de nisip care se intinde pana la orizont. Ce-ati facut, bai retarzilor? Cum poate un creier de om sa dea un asemenea rateu? Acum stiu de unde vine versul ala cu secatul Milcovului dintr-o sorbire. De aici. Cum e ma posibil ca o minte a unei fiinte care se considera superioara sa poata fi in stare de asa ceva? Cat de superior esti tu, omule, in fata imaginii pe care o vad acum? Imi pare rau, dar judecand dupa consecinte nu prea esti. Cu marea asta fara apa in portofoliu, euglena verde iti da mat din trei mutari, atat esti de avansat. Nu-ti mai zic de paduchele flaosat, tantarul anofel si fluturele alb al verzei care, daca nu i-ai exterminat inca, iti pot preda linistiti niste notiuni pe care n-ai sa le-nveti la nicio facultate. Si pentru ce? Chiar asa, pana la urma, pentru ce?

_MG_9695

_MG_9698

_MG_9707

_MG_9720

_MG_9724

_MG_9727

Cobor intre vasele ruginite, dintre care doua au impietrit uitandu-se in zare, acolo unde la o suta si ceva de kilometri e ce-a mai ramas din mare. E marea insasi o epava. Ma plimb printre ele, mut. E liniste. Se aud doar cativa copii care se joaca pe doua dintre vasele astea. Pe jos, in nisip, sunt scoici. Ma urc inapoi pe faleza si stau acolo, pierdut in orizont, pana cand soarele dispare in spatele meu. Nu inteleg. E atat de liniste acum incat, fara un efort prea mare, pot sa aud valuri. Si pescarusi.

_MG_9739

Plec inapoi spre hotel. Imi iau o bere, sa inot in ea. In holul receptiei zac pe perete doua tablouri mari. Ambele infatiseaza marea, cu o plaja si niste barci. Stau afara, pe banca din curte, si-l intreb pe domnul care e responsabil cu cladirea asta, si care s-a asezat langa mine, daca e localnic. Da. Si ai apucat sa vezi marea asta? Nu, eram prea mic. E noapte, si cerul s-a umplut de stele. Fug inapoi.

_MG_9744

Draga Madalina, daca ajungi vreodata la Moynaq, in locul asta unde odata era o mare, uita de toate sfaturile pe care ti le-au dat diversi calatori intalniti pe drumul pana aici, care ti-au zis ca nu e mare lucru de vazut, lasa la o parte si poate putina frica, si mergi noaptea pe plaja. Stai putin langa vapoarele astea. Intinde-te pe spate in nisip si asculta-le povestile. Si nu inchide ochii. Asa, ai sa-ntelegi.

_MG_9750

Comments

Comment from Adrian
Time October 25, 2009 at 1:53 pm

M-ai “ucis” cu ultima poza. As vrea sa stau si eu pe spate in nisip si sa numar stelele cazatoare. Foarte frumos.

Comment from madalina
Time October 25, 2009 at 2:23 pm

Vai de capu’ meu da’ ce poveste blana (cum spui tu)!!!! Multumesc de un infinit de ori!!! Sincer, nu pot exprima cat m-a bucurat si ma bucura. Frigul si marea inexistenta cu mult nisip… mai bine nici ca se putea nimeri sa mi se potriveasca, nu mai zic de turistii care nu te lasa sa te bucuri in liniste de frumuseti :D . Multumesc, multumesc, multumesc….

Comment from lucian
Time October 25, 2009 at 2:32 pm

trist…tare…multumim

Comment from fcb
Time October 25, 2009 at 3:28 pm

vai de cometa mea

Comment from alexandra
Time October 25, 2009 at 4:20 pm

‘Draga Madalina’ sau cum a ajuns calatorul nostru cu ochi albastri la o mare care nu mai este.
sa faca cineva un cintec pentru povestea asta, ca prea e frumoasa.
drum bun

Comment from Traian
Time October 25, 2009 at 9:47 pm

Draga Mihai, ultima fotografie e bestiala. Sper sa o vada cat mai multi oameni.
Asfalt uscat!

Comment from Bob
Time October 25, 2009 at 10:30 pm

Ce misto ca ai reusit sa ajungi si la Moynaq. Si mie mi-a placut cel mai mult in Khiva, dar nu am avut destul timp sa mai ajungem si la fosta mare Aral. Dar cu siguranta voi ajunge data viitoare :)

Comment from ggl
Time October 25, 2009 at 11:28 pm

Da, Mihai, au secat o mare “meseriasii” de sovietici. Si asta nu e totul. Scrie aici mai mult:

http://nakedmaninthetree.wordpress.com/2007/12/21/the-aral-sea/

Comment from unchiu p.
Time October 26, 2009 at 12:04 am

Te citesc in fiecare noapte, te recitesc in fiecare zi.Iti tin pumnii ca sa ajungi cu bine acasa.

Comment from mihai
Time October 26, 2009 at 12:24 am

as zice si eu ceva dar nu stiu ce.
dar eu chiar fac efort dar nu gasesc nimic inteligent de zis… bravo, bravo

Comment from Teo
Time October 26, 2009 at 1:20 am

multumiri catre ggl pentru link. este absolut impresionant. pentru cei ce au rabdarea sa citeasca recomad si o “excursie” cu google earth prin acele locuri.
toata zona aceea vasta ce s-a numit candva marea aral nu si-a spus ultimul cuvant asupra omenirii. este un dezastru gigant in desfasurare.
cat despre povestea lui mihai…speechless:)

Comment from cristina
Time October 26, 2009 at 2:57 am

si ce se mai intampla cu jungla, oceanul, si semenii nostri…dar pentru a le rabda, avem credinta, speranta si dragostea.Si increderea, desigur; altfel, chiar nu ar avea nici un sens.Si aceasta speranta, o recunosc in lumina amurgului si cerul instelat. Sau un alt fel de certitudine; vom merge cu totii la bara, precum zicea ION D. SIRBU.Mi-am amintit pardoseala din cristale dintr-o pestera intacta…stralucea,precum cerul acesta.IATA, O IMBINARE PERFECTA INTRE TRISTETE SE SPERANTA!Si cu toate incurajarile mele pentru mine, sunt consternata!

Comment from Raven bácsi
Time October 26, 2009 at 7:19 am

presupun ca toata lumea stie bancul ‘cela cu rusul care afirma ca si poanta “niet kultur!’… apoi de aici se vede ce “cultur” stiu ei sa faca… Allah sa te protejeze in calatoria ta spre lumi mai “europene”. Sa ajungi din locul acela depresivo-romantic in zone care sa va inalte la toti trei spiritele si sa avem parte de povestiri mai vesele. “Asfalt” uscat!

Comment from Dragos
Time October 26, 2009 at 9:21 am

Ba … foarte frumos si vreau sa-ti spun ca ieri duminica am fost sa ne sfintim motoarele dupa care a urmat slujba de pomenire a tuturor motociclistilorsi callatorilor ( vi sau morti ) si intamplator ( sau nu ) primul nume din pomelnic a fost Mihai …. asa ca dupa cum a spus parintele Nicu ( motociclist si el) acum ai cel putin un inger cu tine ….. drum bun mah !

Comment from Rave
Time October 26, 2009 at 10:26 am

Trist, dar preafrumos.

Comment from cristina
Time October 26, 2009 at 11:07 am

poate isi pregatesc terenul pentru petrol si gaze,si astfel au si bumbac…
dar azi, ma concentrez si savurez,umbrele si fiozofia lor,arcadele,masa care asteapta pestele din marea care nu mai e, tablita care informeaza istorie, adica, dezinformeaza in prezent, incerc sa descifrez daca statuia rezolva o problema de algebra sau scrie poezii.Si ma opresc sub umbra umbrei copacului;dar timpul ma goneste…

Comment from Bogdan
Time October 26, 2009 at 5:22 pm

Salut!
Cumva Marcel al tau ruleaza pe un PDA Asus? Pentru ala as avea un sfat cum sa-l repari.
Ca sa nu facem ping-pong de mesaje iti zic cum sta treaba, daca se aplica bine, daca nu…

PDA-urile astea sunt tare pacatoase, cand scoti capacul de la baterie, in partea din stanga sus, are un switch care in timp se oxideaza. Cand ti-e lumea mai draga se inchide, o ia razna.

Merge sa pui peste el o bucatica de hartie pentru a face un contact mai ferm (in timp tot va ceda), dar ca solutie temporara functioneaza. Pe al meu l-am scurt-circuitat si de atunci merge fara probleme.

Drum bun!

Comment from Makaveli
Time October 26, 2009 at 8:54 pm

:D

Comment from motorcicle
Time October 27, 2009 at 12:05 am

Mare chitzulan mai este domnia ta…cum ar spune dl. Semaca “m-ai ciuruit” cu ultima poza…Multumesc !

Comment from Ovidiu
Time October 28, 2009 at 3:12 pm

Imi vine sa dau cu sapca de pamant, sau cu aparatul foto sau macar cu motorul cand vad ce minunatii de fotografii ne arati; dar le tin, nu dau, in speranta ca intr-o zi m-or duce prin zari ca ale tale.
Ride safe.

Comment from cristina
Time November 22, 2009 at 9:56 pm

si incerc sa deslusesc daca e sah sau sah-mat!

Comment from Aurel Tar
Time November 26, 2009 at 10:40 am

Am avut placerea sa ascult interviul de pe Europa FM (nu mai sunt ff sigur), asa ca am intrat cu multa curiozitate pe site. Vroiam sa-mi aduc aminte de Uzbekistan pe care l-am vizitat in Aprilie 2008. Vizitand orasul Khiva am avut o stranie experienta, dupa ce am colindat toata dimineata stradutele oraselului de basm, eu si un prietem neamt ( la care eram in vizita) am vrut sa ne tragem putin sufletul. Am gasit un localnic care vindea bere chiar in cetate, casa lui era terasa ad-hoc. Vazand ca suntem oaspeti de seama, omul s-a gandit sa puna muzica ceva mai tare, ca sa ne bucuram de ospitalitatea lui, a urmat o serie de “manele” compilatii turco- uzbece. Pentru urechea noastra era cu totul neutru cand deoadata data la maxim o manea in cel mai dulce grai romanesc sparge linistea cetatii, pe moment am crezut ca cineva face o gluma si ca a ghicit nationalitatea mea, a fost o pura coincidenta…vreo ” caseta” cumparata de pe la Stambul, a ajuns in acel colt de Uzbekistan. Te felicit pentru temerara calatorie si te astept pe blogul meu unde am postat cateva foto din Uzbekistan…www.aureltar.eu

Comment from aurel
Time August 24, 2010 at 5:35 pm

foarte mult talent, si in scris si in poze! Bravo!

Pingback from O fotografie din Khiva | impresii din lumea mare
Time October 4, 2010 at 10:59 am

[...] Ştii cum e Khiva asta? Mai frumoasă decât Samarkand şi Bukhara la un loc. Sau nu ştiu dacă suportă comparaţia, că e altfel. E mică şi înghesuită, cu straduţe pustii şi o arhitectură de basm. Toată e o poveste. Aşa spuneam în scrisoarea pentru Mădalina. [...]

Comment from www.internetmarketingmaxx.com
Time May 9, 2017 at 5:47 pm

Undeniably believe that which you said. Your favorite justification appeared to be on the internet the simplest thing to
be aware of. I say to you, I certainly get irked while people think about worries that they plainly do not know about.
You managed to hit the nail upon the top as well as defined out the whole thing without having side-effects ,
people can take a signal. Will probably be back to
get more. Thanks

Write a comment