Main menu:

Site search

August 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Bogdan,

Iurascu, care-mi esti, sa stie lumea. Am plecat de la Moynaq uitandu-ma cum se pierd in oglinda-mi retrovizoare vasele de mult pierdute oricum. Pana la Nukus n-am simtit mare lucru, mai ales ca am mai facut kilometrii astia o data, la dus. Am realizat pe drum ca am uitat sa-I cer omului de la hotel inregistrarea. In Uzbekistan tre’ sa faci asta, sa te inregistrezi, in fiecare loc in care dormi. Nu e mare smecherie. Sunt doar niste hartiute stampilate, cu data. Asa tare m-am scremut sa nu dau niciun motiv vreunui vames sa-mi ia bani din buzunar, si uite ca acum sunt pasibil de spaga. In Nukus e loc de regrupare, de pus ordine in ganduri si acte, internet, planuri. Trebuie sa-mi umplu si buzunarele cu bani, printre altele. Urmeaza Turkmenistanozaurul. E o destinatie scumpa si cu ceva emotii. E mai greu cu viza la astia, ca n-o am, dar Alexandru a descoperit o smecherie cu Ambasada Romaniei din Ashgabad, o scrisoare de invitatie pe care o emit ei si in baza careia ar trebui sa obtin viza la granita. E atat de simplu in teorie, incat pus langa toate scenariile citite pe net cu greutatile obtinerii vizei asteia, pare de necrezut. ‘Om vedea.

M-am cam fatait pe la banci, ba ca au pauza de masa, ba ca nu-mi pot da bani si sa incerc la altii, la mama naibii. Intr-un final se rezolva si asta si ajung si la bazar unde schimb o parte din cascaval, la baietii care cara plase cu bani. Nu e gluma. Daca la cinzeci de dolari primesti un teanc de hartii de doua degete, iti dai seama ca un valutar care se respecta cara un seif dupa el.

Hotelul la care stau nu e bun de nimic. Nu vor nicicum sa-mi rezolve ziua lipsa cu inregistrarea, si nici sa-mi printeze un PDF nu-s in stare, ca le e frica sa instaleze Acrobat Reader. Bine ma, lasa. E tare in schimb ca vine unu’ peste mine in camera mea cu trei paturi de la etajul trei pe care am fost de acord sa o impart cu alti potentiali calatori. Noul meu coleg nu numai ca nu vorbeste cu mine, dar parca nici nu exist, nu ma vede. Are in schimb un costum, o cravata misto si servieta. Dimineata a plecat la fel, ca si cum nici n-as fi fost acolo.

Pana la granita cred ca am vreo treizeci de kilometri. Sunt enervat de oamenii astia care nu stiu sa explice nimic, si de Marcel, care mai mult de un minut nu mai stie sa functioneze. Opresc in benzinarie, sa scap de ultimii bani locali care-mi atarna in buzunar. Doua chestii gasesc aici, dar cu care sunt obisnuit deja: benzina de 80 si facutul plinului cu carburantul care iese jet din rezervor si-l face fleasca pe Doyle. Gata, directia Turkmenistan.

In vama, de partea Uzbeka, primii carora le arat pasaportul ma intreaba daca am viza de Turkmenistan. Le arat invitatia si dau aprobator din cap. Asta e bine. Completez declaratii, iau stampile, in rand cu localnicii care trec pe jos granita, carand sacose. Toata treaba are loc intr-o camera unde doi vamesi verifica pasapoarte, iar un al treilea omoara muste. Apoi iesim afara la Doyle, eu si una bucata vames. Imi spune sa desfac tot, cumva amabil. Tot?!? Tot-tot?!? Haide ma, oameni buni… Se uita la mine si ma roaga sa-l inteleg, ca asta-i meseria lui, fisa postului. La fel de frumos il rog si eu sa inteleaga ca sunt doar un turist, si de-aici pana la trafic de arme, droguri, femei, batrani, copii si organe mai e ceva. Nu stiu daca replica asta sau lehamitea de pe fata mea l-au determinat sa se razgandeasca, cert e ca ultima bariera se ridica si vad la o suta de metri granita turkmena. Iar de inregistrarea aia, slava Domnului, nu m-a intrebat nimeni nimic.

Trei soldati vor pasaportul si invitatia. Hm.. Ceva scartaie. Original am? Nu, n-avem. Ce ne facem? Unul din ei pleaca cu pasaportul meu si se intoarce peste cinci minute. Cica e ok, pot sa merg mai departe. In vama sunt primit de o multime de oameni fericiti sa ma vada, sa-mi completeze formulare si mai ales sa-mi ia banii. Cred ca am stat in jur de o ora plimband hartii care habar n-am ce erau dintr-o parte intr-alta si cotizand in total 148 de dolari. M-a ajutat un soldat, fost profesor de engleza, care mai rupea cate ceva in limba asta. La completatul declaratiei mi-a placut in mod special, ca era un alt soldat care imi dicta.

- Deci, aparat foto?
- Da, doua.
- Bun, scrie acolo. Telefon?
- Da, doua.
- Scrie si asta. Altceva?
- Un GPS mort.
- Scrie, scrie. Altceva? Haine?
- Pai da, am haine, da’…
- Cate?
- …
- Scrie acolo – una.

Si uite-asa intru eu in Turkmenistan in chiloti. A fost mult mai simplu decat ma asteptam. Linie dreapta pana la Darvaza, bag mare. Dreapta dar punctata, ca primii kilometri sunt cam varza. Opresc la un popas, unde o doamna dolofana imi face ochi dulci. Vreau si eu sa mananc ceva. Ma asteapta cinci sute de kilometri prin desertul Karakum si ma-ndoiesc ca o sa gasesc ceva de mancare pe-acolo. Obtin cu greu niste chestii cu carne si o cafea, dar cand e de plata cucoana asta se incapataneaza sa inteleaga. Bai, da’ nu vrea nicicum. Nu spun cat de greu imi sa-i explic, sau sa priceapa, ca vreau sa-mi scrie cifra aia pe ceva, ca nu inteleg nimic din ce zice. Cand in sfarsit reusesc imi arata pe ecranul calculatorului – 100. Am spus inca inainte de a comanda ca nu am decat dolari. Intreb: o suta de dolari? Da. Ma bufneste rasul. O cola, trei merdenele, o cafea si 2 X Snickers. Hai doamna, zau asa, o suta de dolari? Da. Mai dureaza zece minute pana reusesc sa platesc zece, care tot enorm e, dar nu e o suta. Asa, si ar mai vrea si una din bratarile mele, si-mi spune uitandu-se pe sub gene si afisand un zambet de care mi-e si frica. Nimic, pan-aici!

Drumul prost se termina si incepe un asfalt minunat. Minunat si plin de filtre de politie, dar toti sunt bucurosi sa ma vada. Unul din ei imi striga chiar un surprinzator “hello, baby!”. Gandul nu-mi sta decat la bucata de cinci kilometri pe care o am de parcurs in finalul zilei de azi, ca sa ajung la Darvaza Gas Crater. Eu nu sunt cine stie ce mare smecherie de motociclist, iar aptitudinile mele off-road tind spre minim. Si sunt doua chestii care nu-mi plac. Una ma sperie rau de tot si alta rau tare – noroi, respectiv nisip. Iar astea impreuna cu o motoreta de cateva sute bune de kilograme dau un rezultat perfect.

_MG_9756

Darvaza. Satul asta care apare pe unele harti, in realitate nu mai e. Ca a trecut pe-acolo fostul presedinte Nyiazov (Turkmenbasi), a zis ca nu e misto, si l-a ras de pe fata pamantului. Acum sunt doar cateva yurte care servesc drept popas pentru masinile care traverseaza desertul asta. Am asa emotii cu nisipul ala incat ma gandesc sa dorm la o yurta si sa ma duc pana la crater si inapoi, in total vreo opt kilometri, pe jos, da, prin nisip. Opresc la o yurta si oamenii de acolo imi spun ca nu e nicio problema cand ii intreb de crater si cum e sa ajung pana acolo cu agregatul. Imi arata spre cauciucuri, si-mi spun ca daca le desumflu putin sunt ca si ajuns. Mda, pe bune?

_MG_9759

Lasa, mai bine ma duc eu pana la locul unde se ramifica drumul si ma decid acolo, desi nu-mi pun mari sperante. Am ajuns. Maaaahaaaamaaaa, no way! Ce de nisip! Da’ ce zic io nisip? Clepsidra. Deci n-am cum, e clar, o sa-mi rup gatul pe aici. Ma afund intr-un moment de liniste contemplativo-dilematica. Dar daca?… Pana sa gandesc urmatorul cuvant piciorul stang baga-n viteza, mana stanga da si ea drumul brusc la ambreiaj. Doamne-ajuta! Aaaaa… e ca naiba. CA NAI… fas. Cam asa a sunat cazatura dupa prima suta de metri. Doyle e jumate ingropat in nisip, noroc ca nu e chiar total lat si-l pot ridica singur. Inapoi la lupta. Sunt bucati ok, unde am impresia ca nu e asa greu pe cat credeam, urmate de altele, care au grija sa-mi arate ca ba da. Hai ca merge, am ajuns. Of.

Draga Bogdan, au aterizat extraterestrii, iar eu am ajuns un pic prea tarziu. Cam asa arata privelistea asta. Sau parca tocmai a cazut un meteorit. Sau parca, asa cum zic unii, e o poarta spre Iad, dar la asta mi-e frica sa ma gandesc. Iti spun, fa fapte bune, ajuta batranici sa treaca strada, aprinde lumanari, ca daca la Poarta Raiului Sfantul Petru iti spune ca nu si te trimite la Darvaza, ai pus-o. Prin 1950 rusii cautatori de gaze au dat de locul asta, au intepat o gaura si toata treaba s-a prabusit, facand craterul asta. S-au decis sa-I dea foc, ca sa nu treaca vreunul pe-acolo cu tigara aprinsa si sa stearga Turkmenistanul de pe harta. Rezultatul e ceva dincolo de imaginatie.

Aici punem cortul. Mai sunt doua masini si alte doua corturi langa. In timp ce-mi construiesc casa vine la mine Oleg, care-mi spune “cred c-ai trecut prin cam mult nisip pana aici”. Si-mi intinde o bere. E ghid de la Stantours, agentia care m-a ajutat pe mine cu scrisorile de invitatie pentru vize. Cand reusesc sa pun cortul in picioare se intoarce si-mi zice “Masa e gata. Te asteptam”. Na, acum ce sa mai zic? Ma asez la masa cu Oleg, inca un sofer si cele doua doamne din Italia carora le e ghid. Ne cam distram, nu stiu sigur, dar poate probabil si din cauza faptului ca suntem deja la al patrulea pahar de vodca.

_MG_9762

Se lasa noaptea, iar odata cu venirea ei craterul asta devine de o mie de ori mai spectaculos. Dau o raita pe marginea lui si ma intorc la noii mei prieteni si la vechiul meu dusman, vodca. Cand am pierdut numarul paharelor am gasit cortul. Ciudatenia asta de gaura in flacari nu e nimic pe langa artificiile din capul meu de acum. Adorm instant. Sunt lemn. De fag, ca zic cu drag.

_MG_9782

_MG_9820

_MG_9828

_MG_9837

_MG_9855

Dimineata a venit pe neasteptate, si odata cu venirea ei s-au dus si planurile mele de a face niste poze la rasarit. Am strans tot si inainte s-o intind eu, am intins lantul din nou. Asta e veste proasta. Daca am ajuns la momentul asta inseamna ca nu prea mai are viata lunga. Urmeaza bucuata aia de nisip pana inapoi la drum, dar de data asta scap doar cu cateva emotii. Daca totul merge conform planului, cam asta e ultima bucata de drum pe care-l mai solicit pe Doylica, pana acasa. La sosea avem pauza de umflat la loc cauciucurile si de pus in rezervor cei cinci litri de benzina pe care-i mai am intr-o canistra. Becul de rezerva sta deja de ceva timp aprins, iar pana la primul orasel de pe drumul asta mai avem ceva de mers.

_MG_9859

N-am rezovat nimic, dupa cativa kilometri becul se parinde din nou. O las la nouazeci, cu emotie. Tot fac calcule si-mi da cam la limita. Ajung dupa niste foarte lungi saptezeci de kilometri intr-un orasel care are si pompa. Uau, patru doalri pentru saispe’ litri. Sa tot mergi asa. Pe drumul asta, inafara de mult nisip, niste duna frumoase, patru camile si doi politisti care m-au oprit sa-mi dea sa beau niste cola, n-am prea gasit nimic interesant.

_MG_9864

_MG_9865

Ajung intr-un final si la Ashgabad. Inca de la intrare imi dau seama ca nu e un oras ca oricare altul. Domnul fost presedinte Saparmurat Niyazov a tras aici o “epoca de aur” de toata frumusetea”. A facut niste chestii cam greu de inteles, dar al caror farmec probabil chiar asta e. Statui cu el, multe si aurite, Arcul Neutralitatii, o constructie care-l are in varf si care se invarte dupa soare, niste scari pe un munte, ca sa urci mai usor, dar spre niciunde, a placat cu marmura cam tot ce se putea placa si preferata mea – o statuie care comemoreaza cutremurul devastator de la 1948, cu un taur, o bila si o femeie care-l tine-n brate pe nimeni altul decat micul Niyazov, binenteles de aur. Si totul foarte curat. Ca sa ai tabloul complet, tre’ sa stii ca sloganul domnului Niyazov, sub care a infaptuit toate astea, era “Halk, Watan, Turkmenbasi”. In traducere libera “Poporul, Natiunea, Eu”.

_MG_9890

_MG_9874

_MG_9869

Gasitul hotelului a fost cosmar. Cele mai ieftine doua, care sunt mentionate in ghid, n-aveau camere libere. Am gasit la al treilea, cand eram mai obosit, mai transpirat si cu cheful cam pe terminate. M-au usurat de treizeci de coco, pentru o camera care nu stiu daca face cinci. Apoi am plecat spre centru pe jos, ca sa mai reduc din paguba. E departe, dar mersul pe jos macar e gratis. In piata independentei am nimerit in timpul repetitiilor pentru o probabil viitoare parada. Erau niste copii care incercau sa performeze un soi de dans, dar nu prea erau sincron, chestie care starnea niste urlete din partea coordonatorului, pe care le auzeam in niste boxe cat craterul de la Darvaza.

_MG_9883

Am baut bere la o terasa si cred ca din nou mi-a fost aplicat pretul de turist, adica trei dolari. Baga-mi-as, invatatura de minte. Vodca in desert e moca. Am urmat lungul drum spre hotel, pe care am vazut multi scolarei. Scolaritele in special sunt foarte dragute, cu rochii lungi, verzi, in culaorea steagului sau rosii si cu parul impetit in doua cozi, toate la fel, dar minore, te rog sa te potolesti.

Sunt acum in camera, macinat de dileme. S-o ard maine pana la Turkmenbasi, de unde sa iau vaporul spre Baku? Sau sa ajung acolo in doua zile? Mi-e dor de casa, cam rau. Da’ n-am voie sa-l las sa-mi faca program. Nu stiu, habar n-am. Ah, si mai e si lantul ala care-mi sta pe cap. Ma rog, cernem gandurile cu somn. Vedem dimineata.

Comments

Comment from Godban
Time October 26, 2009 at 12:13 pm

Super tare. A aparut exat cand ma uitam pe pozele din ultimul post. Super poze Mickey. Si sa ai drum bun in continuare.

Comment from Rave
Time October 26, 2009 at 12:31 pm

Daca Turkmenbasi s-ar fi nascut la Petrila, avea statui de huila si il chema Paducel!

Comment from cristina
Time October 26, 2009 at 1:56 pm

numaratoarea inversa:sunt 4 fericiti in fata, si restul in urma:trebuie continuat asa; sau invers, sau cum vreti voi, ce conteaza!

Comment from Adrian
Time October 26, 2009 at 3:45 pm

Imi plac cel mai mult pozele facute de tine noaptea. Din toate posturile tale. Ok sunt efecte din aparat dar arata bestial.

Comment from cristi
Time October 26, 2009 at 4:07 pm

fabulos! am aflat in dimineata asta de aventura ta si am parcurs toate povestirile pe nerasuflate.

te invidiez!

Comment from Zoli
Time October 26, 2009 at 4:10 pm

Ce fata de musulman ti-ai tras, Mihai :) Cred ca de aia te tot lasa baietii aia in uniforma sa scapi ieftin, ca arati ca unul de-al lor. Salamaleicum, efendi!

Comment from Bob
Time October 26, 2009 at 4:16 pm

Sunt curios cat mai are Mihai pana in Ro.. sau o fi ajuns cumva si noi inca nu stim?

Comment from cristina
Time October 26, 2009 at 4:21 pm

ongodoyle sa te aduca acasa,inlantuit sau nu,inaripat sau nu, dar cu zambetul si in coltul din stanga,adica, deplin fericit.

Comment from meshi
Time October 26, 2009 at 4:42 pm

(:)

Comment from Pinteus
Time October 26, 2009 at 6:28 pm

Misule, nu te lua dupa carcotasi: bine ai venit printre barbosi! M-ai spart din nou cu marea aia secata si cu groapa asta de foc despre care acu am aflat. Pai tu traiesti in plina poveste din o mie si una de nopti, efendi! Hai, drum bun si lumina dupa pofta obiectivului! Petrila te asteapta la fel de misto!

Comment from 1972
Time October 26, 2009 at 7:19 pm

Pozele astea devin din ce in ce mai misto pe masura ce se termina expeditia. Ma gandesc cu groaza la momentul cand vei ajunge in Bucuresti: noi ce mai citim, ce mai vizionam? Nu vad decat o sintura rezolvare: sa te trimitem inapoi intr-o noua expeditie cat de curand :)

Comment from Makaveli
Time October 26, 2009 at 8:53 pm

pozele alea sunt dementiale mai Mihai

Comment from gratziushca
Time October 26, 2009 at 11:32 pm

Ma bucur c-ai facut-o! Cred ca ai gasit pe drum si raspunsul pe care-l cautai… Sa te intorci cu bine Mihai! Sunt mandra de tine.

Comment from unchiu p.
Time October 27, 2009 at 12:59 am

maine dimineata rodica va merge, ca o buna crestina, la banca sa-ti mai reduca din paguba de la musukmani.

Comment from cristina
Time October 27, 2009 at 1:10 am

PENTRU FRATELE ION SI PENTRU CEI CE NU SE VAD, DAR SE SIMT, APLAUZE SI BBIISSSS, LA SCENA DESCHISA!
cu gratitudine, cristina sandor

Comment from demostene
Time October 27, 2009 at 2:14 am

Genial! Bravo, distractie placuta si asfalt uscat,

demo

Comment from Andrei
Time October 27, 2009 at 11:39 am

Nici nu stiu ce e mai tare pe blogul asta, povestirile sau pozele. Super treaba, drum bun spre casa!

Cat despre Marea Aral, se pare ca sunt si stiri ce ne dau sperante. Se pare ca in partea cazaca lucrurile incep sa se revigoreze: http://bit.ly/3KGsY7

Comment from cristina
Time November 24, 2009 at 12:07 pm

nu stiu ce ma doare mai mult si mai tare:groapa de gunoi dintre halde de la Petrila, craterul acesta, marea, oamenii, neputiinta, indolenta,necredinta…
stiu solutia,dar uneori o uit;
cred ca atunci doare cel mai tare…
ce miros era in apropierea craterului?

Pingback from O fotografie, o ploaie de stele | impresii din lumea mare
Time October 7, 2010 at 11:46 am

[...] Pe “malul” craterului de la Darvaza, unde aterizează extratereştrii. La mine au aterizat cu niste vodka de n-am mai înţeles nimic. Ia vezi, în scrisoarea pentru Bogdan. [...]

Comment from ray ban glasses vision express
Time March 24, 2014 at 10:45 am

85 buddies
ray ban glasses vision express http://www.galleriamilano.net/public/files/rayban.asp?p=241

Comment from cheap mbt shoes
Time November 11, 2014 at 12:17 pm

mbt shoes online shopping MONGOLIA » Draga Bogdan,

Write a comment