Main menu:

Site search

October 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Vadim,

Azi noapte mi-a fost frig inainte sa ma culc. Prin urmare am scos la inaintare artileria grea, sacul meu de dormit care chipurile imi ofera confort si la minus cinci. Am dormit bustean. M-a trezit soarele, cred ca pe la sapte-opt, ca de cand cu fusurile astea habar n-am cat e ceasul. A urmat chinul ala cu impachetatul, care nu-mi place deloc, si in urma caruia observ de fiecare data ca nu stiu cum mama naibii parca bag mai multe decat scot, pentru ca nicio geanta nu se mai inchide.

Intr-o ora sunt pe drum. Cred ca apuc sa merg o suta de metri, fara ca inca sa ies de pe drumul cu acces interzis, cand, ah, ce dor mi-era, politia. Ma opreste, cu girofar, nu oricum. Numai ca, de data asta, nu vor decat sa se uite la motocicleta. Unde merg, de unde sunt, ce am in cutii, cat baga, Honda? Ma lasa sa plec, fara pretentii materiale de la mine. Drumul, ca si pana acum, e plin de militieni. In schimb nu stiu ce simt mi-am dezvoltat, sau cum altfel sa explic, ca de fiecare data cand se apropie un filtru ma fac cuminte. Indiferent daca soferii de pe contrasens semnalizeaza (lucru care se intampla destul de rar) sau nu.

Rusia pe motocicleta e frumoasa. Nu am niciun dubiu azi, si daca se intampla sa ma mai indoiesc, te rog sa-mi aduci aminte ce tocmai ti-am spus. Iara e spectacol pe cer. Norisori pufosi, pe cer albastru, lumina frumoasa, drum minunat. Singurul stres e ca trebuie sa alimentez, si de ceva mii de kilometri incoace am observat ca nu te mai ajuta nimeni in benzinarii. Imi aleg locul de adapat calul in functie de cate masini sunt la coada, ca sa fiu penibil in fata a cat mai putini oameni. Nu inteleg de ce, dar Rusia pare tara cu cele mai multe furturi de carburant pe cap de locuitor. Pentru ca uite cum se desfasoara procedeul:
Opresti langa pompa. Bagi pompa in rezervor, sa vada restul de oameni ca esti hotarat. Te duci la casa, care casa e exact ca una de schimb valutar. Adica blindata si cu sertar de strecurat banii si primit restul. Si acolo spui ca vrei sa faci plinul. In jumatate din cazuri esti inteles. In cealalta jumatate trebuie sa spui exact cati litri vrei sa bagi. Lasi bani, mai multi in cazul plinului, ca dupa alimentare urmand sa iei rest, sau fix, daca stii cat ai de bagat. Te duci inapoi la pompa si constati de fiecare data ca nu merge. Doamna care e la casa iti explica, pentru ca e mufata la un megafon, si te aude toata benzinaria. Tu nu intelegi nimic, si vocea ei incepe sa se precipite. Te uiti in jur si ridici cat mai expresiv din umeri, in ideea ca cineva va intelege ca n-ai nicio vina ca esti tampit. Si pana la urma cineva chiar intelege asta, sau i se face mila, sau poate doar sta si el la coada si ar vrea sa alimenteze si el odata. Trebuie apasat un buton, care cel putin pana acum, la fiecare pompa e altfel. Cam asta e. Si cosmarul asta il traiesc cel putin o data pe zi.

Cu benzina in rezervor opresc la o coada ce se intinde pana la orizont. Cei in spatele carora opresc fac cale intoarsa, spunand ca e coada prea lunga si ca ei ocolesc pe nu stiu unde. Sa ma iau dupa ei? Nu stiu, nu cred. Prefer sa avansez usor, sa tai randul, cand pe dreapta, daca e loc, cand pe stanga, total vizibil si ilegal. Pana cand ma blochez pentru ca ajung la un pod unde nu mai e loc pe niciuna dintre parti. Ma opresc si stau de vorba cu un domn care-si scutura capul in semn de dezacord cand spun ca merg spre Mongolia. E o dezaprobare generala aici cand spun unde ma duc. Am auzit si o gluma, dar nu am retinut-o prea exact. E ceva de genul “daca esti mongol, nu-ti lasa copilul sa vada Rusia, ca n-ai sa-l mai vezi”, sau cam asa ceva. Domnul ma intreaba daca nu mi-e frica de ploaie, aratand spre norii de deasupra. Mie?!? Ha, ti-ai gasit. Nu termin bine de gesticulat, ca incepe sfarsitul lumii, fara preaviz. Noroc ca bate vantul si ploua in diagonala, si ma pot adaposti dupa un camion, dupa ce-mi trag casca pe cap si jumatatea superioara a costumului de ploaie care e franjuri de la contactul cu asfaltul romanesc. Coada se pune in miscare, eu fug la Doyle, si pana sa trag manusile si sa pornesc, camionul din fata apuca sa avanseze cinci metri. Destul cat sa-mi iau niste claxoane si, cred eu, dupa ton, o injuratura de la a doua masina din spate, care nu mai rezista si ma depaseste. Degeaba, baaaa! Ia nie ponemayu parusky, haha.

Ploaia de azi e tare smechera. Vad cum ploua in dreapta, cum ploua in stanga si cum drumul meu serpuieste printre furtuni. In timp ce cant ceva ce acum nu-mi mai amintesc, imi dau seama ca am nevoie de ceva cascaval, de la un bancomat. Oras la stanga, stanga fac si eu. Doi kilometri. Momentul in care vad bancomatul coincide cu dezlantuirea totala a sfarsitului lumii, partea B. Reusesc sa trag motocicletul la umbra echivalentului unui gratar de facut mici, inauntrul caruia ma adapostesc si eu. Toarna cu galeata, aia mare de cinspe’ litri. N-are cum sa dureze, in jur e oarecum lumina. Asa e, in douazeci de minute trece ca si cum n-ar fi fost. Se duce inspre ceea ce, din pacate de data asta, e si drumul meu. Scot banii si pana sa trag toate pe mine, ma trezesc inconjurat de vreo sapte baieti cu beri in maini, care impresia mea e ca nu sunt chiar prietenosi. Ca de obicei ma insel. Doar privirile le sunt tulburi. Nu-si doresc decat sa traga putin de acceleratie. Dorinta indeplinita si fug, ca am de prins o ploaie din urma. Si reusesc, #@$%& ma-sii de treaba! Sunt leoarca. Aveam de gand sa mai merg, dar disconfortul e total. Oricum am vreo trei sute de kilometri sub roti pana acum pe ziua de azi. E destul.

014-001
014-002

Mai opresc pe drum la un fel de bazar, cu tot felul de tampenii. Imi aduc aminte de vorbele lui Maniac, din Samara, care auzind unde merg, mi-a spus ca in locul meu si-ar lua un cutit maaare de tot, pentru ca mongolezi nu prea au nimic, si o motocicleta nu le-ar strica. Ma tot joc cu un electrosoc, dar ma gandesc ca armele, fie ele si de autoaparare, draga Vadim, atrag raul. N-am avut niciodata, si iau decizia ca nici de data asta n-o sa am vreo unealta de-asta asupra mea, fie ce-o fi.

Trag la prima statiune tir-istica, beau o cafea, intreb de camera si inteleg ca e doua sute de ruble. Savurez cafeaua. Ii simt caldura cu fiecare celula. Spun ca as vrea sa vad o camera, dar constat din nou ca cunostintele mele de rusa sunt avansate spre foarte avansate. Nu au camere aici, cu zambetul pe buze. Ma trimit mai departe. Unde si ajung. La un fel de motel foarte curat, unde o camera e cinci sute de ruble, adica vreo zece euro. Decorez camera cu toate chestiile puse la uscat, spal doua perechi de ciorapi si un tricou, beau niste beri si vad primul semn ca Mongolia incepe sa-mi fie din ce in ce mai aproape.

014-003
014-005
014-004

Comments

Comment from Rave
Time August 10, 2009 at 6:57 pm

Ai, Mi’ai, cum e ultima poza, bre…
In alta ordine de idei, azi am baut o cafea cu Mishi si tare am fi vrut sa te avem alaturi. Da’ sunt sigur ca, pe unde esti, ai altceva mai bun de facut. Oricum, cafea mai este, Mishi asisjderea, iar de mine nu mai vorbesc!

Comment from alex
Time August 10, 2009 at 7:53 pm

Saptamana trecuta… la munca… plictiseala… am primit un mail de la un coleg ( motociclist). Deschid, vad, citesc si raman masca. Bravo, mult noroc in continuare, drum bun si asfalt uscat! Acum din august sunt si eu alaturi de tine in calatoria asta. Astept cu nerabdare urmatoarele scrisori.

Comment from barbu
Time August 10, 2009 at 8:30 pm

COCOSHEL MONGOLEZ,AZI FACE BIMBI 18 ANI SI BAMBINA NU STIU CATI.PRILEJ DE ANE FI INTALNIT SI DE A FI DISCUTAT,CE ALTCEVA,DECAT MONGOLIA.ESTI POMRNIT SI ADMIRAT LA FIECARE DOUA VORBE.DREPT PENTRU CARE ITI UREAZA MONGOLOAICA INTINSA: TATA,BABANE,BANBINA,GLONT,GRASU,NUTZI,BIMBI,MISTERIOASA,RATZA,SOTZU LU TATZA,POPA,PREOTEASA,STELA POPESCU,PUSI,GESI,LESICA,BATRANU,NICUSOR,FLORICEL,ETC&ETC

Comment from madalina
Time August 10, 2009 at 8:38 pm

Poveştile de-acu’ îs ele cum îs (adică frumoase tare), dar când mă gândesc la câte vei povesti la întoarcere…. drum bun înainte şi să te-ntorci cu bine şi voios!

Comment from writeman
Time August 10, 2009 at 9:48 pm

harasho! eu as fi luat electrosocul… cine stie la ce poate fi bun. poate te ataca vreun animal salbatic…

Comment from Sim
Time August 10, 2009 at 11:04 pm

nu stiu ce sa iti spun acum, decat sa ai grija de Doyle asa cum si el are grija de tine.
si sa ajungi acasa cu niste raspunsuri, macar pentru tine…drum bun si curat si frumos iti doresc.

Comment from BooBoo
Time August 10, 2009 at 11:44 pm

Voskhod la pamant! Cacutz albastru la pamant! May day!! (asa se scrie?…)

Ultima poza e superba! Drum uscat si pasnic!

Comment from Adrian
Time August 11, 2009 at 12:19 am

Frumoasa povestea cu alimentatul :-) Este valabila nu numai la rusi ci si la fratii lor latini – romanii :-) . La OMV Bucurestii Noi noaptea, din cauza ca se pleaca in draci dupa alimentare fara sa se plateasca, intai tragi de o pompa si constati ca nu merge, te duci la o doua pompa si la fel, zici ca esti nebun , intri in benzinarie esti invitat sa platesti apoi alimentezi de cat ai platit. Numai ca nu au buton :-) Bafta in continuare. Iti tin pumnii.

Comment from Adi
Time August 11, 2009 at 1:33 am

Mihai, keep cool! Treaba cu benzinariile e de altfel valabila si in Europa noastra civilizata: cu precadere in Spania, dar am patit la fel si in unele zone in Franta si Portocalia.
Te urmaresc cu sufletul la gura te cand am descoperit pe acelasi forum aventura ta, poate si pentru ca de abia acum 2 luni (si destul de aproape de 30 de ani) mi-am implinit visul de a a-mi cumpara motocicleta.
Pazdravleaiu vas! (adica te felicit sau felicitari) pentru initiativa si curaj, bulan exagerat si asfalt uscat!
Multe ganduri de bine din Iasi!

Comment from Semaca
Time August 11, 2009 at 4:23 am

Hai cu capra :)

Comment from gassu1
Time August 11, 2009 at 5:02 am

Ai fost si ai ramas cel mai tare nepot pe 2(doua) roate.

Comment from Gheza
Time August 11, 2009 at 10:27 am

Fain, invidios. Ride safe!

Comment from ioana
Time August 11, 2009 at 11:27 am

:) )rusii astia sunt de groaza.

Comment from alexandra
Time August 11, 2009 at 11:45 am

pot sa te parafrazez? pot, pot?
bine, multumesc:
draga Vadim, piatra ta e un curcubeu.

drum bun, Mihai.

p.s. cind citeam acum mai sus, Darie, de linga mine, vede pe Doyle intr-o poza: ‘Calu!’. me, out.

Comment from Makaveli
Time August 11, 2009 at 9:39 pm

ti-am citit toate posturile si o sa citesc pana la capat aventura ta :D . Sper ca Doyle sa nu iti mai faca probleme pe drum si Marcel sa nu mai moara :) ). Toate cele bune si DRIVE SAFE :P

Comment from Makaveli
Time August 11, 2009 at 9:41 pm

si sper ca o sa ne vedem in Romania, poate o sa ne vedem la ceva intruniri moto de prin tara.

Comment from Crina
Time August 13, 2009 at 2:44 pm

nu stiu ce simti tu acolo, mihai, dar ce ne trimiti noua pe calea povestilor tale minunate, ne facem sa prindem aripi…sau sa le folosim, daca suntem constienti ca le avem.
fff frumoase povesti si fff frumoase fotografii

Comment from mama
Time October 1, 2009 at 6:27 pm

Am recitit scrisoarea ta.

Comment from cristina
Time October 23, 2009 at 7:12 pm

firesc, simplitate, persiflare,umor,
echilibru, armonie,puritate,normalitate
pace, ritm,
sorry
curaj, curcubeul este in tine, oricat l-ai cauta, nu e altfel:pastreaza-l,am sa iti spun, cum;dar cred ca stii, ne provoci doar!

Comment from http://yahoo.com
Time February 9, 2013 at 9:32 am

What truly influenced u to compose “MONGOLIA

Write a comment