Main menu:

Site search

October 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Luiza,

Am inceput usor-usor sa dau cu narile de aer curat. Dupa o oprire undeva dupa Gorno-Altaish, unde am baut o cafea in compania lui Hassan din Uzbekistan, care cred ca tot incerca sa-mi dea o fata, iata-ma facandu-mi intrarea triumfala in Altai. Sincer, la momentul asta cu toate ca in jurul meu peisajul se transforma in bine cu fiecare kilometru, nu ma pot gandi decat la cum o fi daca dupa astia cinci sute de kilometri pana la granita sunt intors pe motiv ca nu m-am inregistrat in Altai. Cand imi sunt gandurile astea mai in floare, il salut venind de pe contrasens pe motociclistul din Latvia. Maaa… tu de ce te intorci? Da stiu, nu te-ai inregistrat in Altai, si-acu’ nu te-au lasat sa intri in Mongolia. Daca eu nu reusesc sa intru, am supt-o, pentru ca un plan B nu exista. Partea buna e ca Doyle, de cand are ulei nou nu mai pare sa aiba vreo problema la ambreiaj. Incepem urcarea. In cateva minute Marcel imi arata ca ajungem de la trei sute de metri altitudine la o mie sapte sute.

Aici e o trecatoare, unde vad, ah, Luiza, o iurta. Prima din viata mea. Scrie mare pe ea CAFÉ, dar n-am vreme de cafea acum. Ma fugareste din spate o frumusete de nor negru. La mine vin niste baieti carora li s-as spart radiatorul de la masina si ma roaga sa-i ajut, daca pot. Pot, pentru ca am la mine o solutie pentru problema asta. Din pacate nu pot insa sa stau, sa vad daca a si functionat pentru ca primele picaturi, cat pumnul, incep sa cada. Am fugit.

024-001

024-002

E, de aici treaba incepe sa se complice. Ajung intr-un loc pe care nu prea pot sa-l explic in cuvintele pe care le stiu. Dupa Marcel, traseul e intr-o continua urcare, desi nu percep deloc asta. Doar cifra aia care imi indica altitudinea tot creste. E un platou, inconjurat din toate partile de munti. Da, sunt in cel mai frumos loc in care am fost pana acum, de cand am plecat de-acasa. Trec prin tot felul de orasele. Ma intreb ce Doamne iarta-ma cauta acolo, si cum o fi sa-ti petreci existenta intr-un loc ca asta. Si pe masura ce inaintez treaba se impute din ce in ce mai tare. In ritmul asta ma intreb daca nu cumva ma indrept direct spre Paradis. Dupa o curba, curcubeu. Haide dom’ne, lasa-ma…

024-005

024-004

024-003

Partea proasta la bucata asta de drum e ca sunt nevoit sa opresc din zece-n zece kilometri, sa fac o poza si sa-mi trag doua palme. Si asta inseamna lipsa de randament. Dar nici sa nu opresc nu pot. Iar eu ar trebui sa ajung in Kosh-Agash astazi, cat inca e lumina. Ori lumina incepe si ea sa dispara. Of, am parte de un apus, din ala care acum cativa ani ma facea sa-mi rup mana. Luiza, acum sincer – sunt in cel mai frumos loc in care am fost in viata mea. Ma dor ochii si cu greu ma abtin sa-mi stapanesc barbateste ceva ce cred ca e o lacrima. Mica, nu te speria. Nu prea reusesc, dar asta ramane intre noi.

024-006

024-007

024-008

024-009

024-010

Vad chiar si vreo trei marmote, sau marmotele, ca-s cam mici. A, aici sunt miliarde de vaci. Pe drum, langa drum, peste tot. Si cum merg eu asa, ca boul, intr-o cireada d-asta vad un… stai, yuck!!! Daa, e un yac alb, foarte foarte aratos. Toate grijile cu inregistrarea in Altai s-au dus in ma-sa. In schimb ma incearca alte griji, odata cu inserarea. Mai am saptezeci de kilometri pana la destinatie si tre’ s-o calc. Asta si fac. Drumul imi permite.
E drept, drept, drept pana la orizont. Bucati de zeci de kilometri fara cea mai mica curba. Depasesc o nunta, cu claxoane si tot tacamul, si sub o frumusete de luna plina, intru rupt de obosit in Kosh-Agac. Nu inteleg nimic de-aici, dar e un oras frumos, mic si simplu. Si ma pun pe cautat loc de dormit. Nu stiu ce-i cu stilul asta al meu de cautat pat, ca ma astept sa vad o firma mare si luminoasa pe care sa scrie “aici, Mihai. Aici e hotelul pe care-l cauti si care te astepata de cand ai plecat de acasa, cu un pat moale”. E singura explicatie, pentru ca altfel nu vad de ce nu as intreba mai mult oamenii. Intreb pana la urma vreo doi, care ma trimit in directii anapoda, nimic concret. E clar, ies din oras cativa kilometri si campez. Aici chiar nu-mi mai e frica. Dar stai, o ultima incercare in benzinaria de la iesire, la domnul care isi strange suruburile la una dintre roti. Da, stie un loc de dormit, si decat sa-mi explice, isi da seama ca e mai simplu sa ma tin dupa el.
Ajungem la locatie. E super. Din alt film. Cred ca este chiar un hostel, sau cel putin asta e atmosfera. Sunt cazat intr-o camera de trei si pee hol intalnesc doua italience, doi canadieni si niste rusi care ma recunosc de la festivalul de motoretisti din Novosibirsk, unde au fost si ei. Imi iau doua beri si stau la povesti cu italiencele. Sunt pe picioruse, merg spre Mongolia, iar una din ele chiar a mai fost. Asta imi place aici, ca nu ma mai intreaba nimeni unde merg, ci doar “Mongolia?”. Apoi nani, ca maine dimineata e zi mare, plus ca mai am de schimbat si cauciucurile.

Ma trezesc si stau la un ceai cu cele doua italience si canadenii, el si ea. Canadienii sunt cu bicicletele, merg spre Mongolia, normal. O sa se combine toti patru la o masina sa treaca granita. Vestea proasta e ca toti patru au inregistrarea aia de Altai care mie-mi lipseste cu desavarsire, dar sunt incurajat. Pai na, alta optiune nici nu am, decat sa incerc. Ne uram toate cele si le fac cu mana, pentru ca eu sunt mai puturos si mai am o gura de ceai.

025-001

Sunt peste drum, la service-ul de roti, unde un domn ma ajuta sa schimb cauciucurile, treaba care cred ca ne-a luat vreo ora. Mongolia, vin!

025-002

025-003

Gata, sunt pe drum, de-aici incolo, cinzeci de kilometri, nu mai e nicio asezare, decat aia de la granita. Ma opresc doi militieni, de fapt cred ca sunt de la politia militara, actele la control. Ma intreaba “Tranzit?”. Da, normal. Asta e o intrebare buna, sper sa mi se puna si in vama. Gata, se termina Rusia. Ii intalnesc pe cei patru, care au dat pasapoartele la control unor tipi. Ma duc si eu si-l dau pe-al meu. Dupa zece minute, unul din ei iese si zice “Alexandru?”. Na, ca m-a prins. Imi arata inregistrarea vizei de Rusia si data la care am intrat si-mi zice ca nu e bine. Eu ii raspund foarte inspirat “Tranzit”. Yes, asta e, omu’ da din cap afirmativ si pleaca cu pasaportul meu. Dar am trecut doar de prima problema. Sa vad cand isi da seama de treaba cu Altaiu’. Zece minute mai tarziu, Alexandru, ia-ti pasaportul, drum bun! Doamne-ajuta, am scapat!

Cand sa-mi trag casca in cap… Mongol Rally!!! Asta nu stiu daca stii, dar e o chestie pentru oameni care nu au toate tiglele pe acoperis. O competitie in care trebuie sa duci o masina sub o mie de centimetri cubi si, citez din regulament: “generally considered as crap” de la Londra pana la Ulan Bataar unde, daca reusesti, trebuie sa o donezi. Trei masini ajung in vama odata cu mine. Inutil sa spun ca baietii astia nu sunt intregi la cap, dar sunt foarte misto, unul si unul. Ne intindem la povesti exact pana cand sa plec eu si sa mi se zica la urmatoarea bariera ca vama s-a inchis si se deschide peste patru ore. Perfect, numai bine am si eu ceva timp de niste discutii cu baietii. Ne asezam pe jos, in peisajul asta, si aici il citez pe unul din ei “horribly beautiful”, la doua mii de metri, cu niste vulturi care zboara la vreo zece metri deasupra capetelor noastre. Sunt foarte tari. Si ei si vulturii. Si cel mai tare e ca ei la randul lor zic despre mine ca sunt foarte tare si ca si-ar dori sa fie in locul meu. Facem ceva de mancare, servim un ceai, le dau niste abtibilde pe care le lipesc imediat pe masini. Si mai apar inca vreo trei masini din acelasi MongolRally.

025-004

025-006

025-007

Uite si-un wc, de exemplu:

025-005

Vama se deschide cu doua ore inainte de ora promisa, si ne prinde cu picioarele goale. Urmeaza tot felul de plimbari pe la tot felul de ghisee, dar in grup e mai usor. Si dupa vreo ora de plimbat hartii de la un om la altul, se deschide ultima bariera spre… ah, Mongolia. Dar mai intai am de trecut prin douazeci de kilometri de No Man’s Land. Douazeci, da. Mergeam asa, prin aceelasi peisaj care nu e de pe Pamant si ma intrebam, daca tot e tara nimanui locul asta in care sunt, cum as putea eu sa fac sa fie al meu. Sa fiu eu presedinte si sa am un parlament format din… maaaaaama, ce aratare! E o marmota, care-mi trece prin fata, dar jur ca e cat un porc. Fuge ca o disperata, ca si cum eu am venit din Romania pana aici sa-i curm ei existenta. Astea-s vietatile alea care am citit ca in Mongolia se vaneaza cu spor, ca se mesteca greu si printre altele pot transmite ciuma bubonica. Na, si cand te gandesti ca la noi fetele astea impaturesc ciocolati.

025-008

Vama mongola. Primul ghiseu, un dolar, taxa de ecologizare. Tot aici vine si o doamna in uniforma care ma intreaba daca vreu sa schimb bani, mai dupa colt asa. E vames, da’ mai scoate si ea un comision. Da, vreau. Habar n-am care-i cursul, dar apreciez intotdeauna spiritul intreprinzator. Imi iau banii si merg mai departe in vama. Opresc si merg inauntru. Am de trecut pe la trei ghisee, stiu de la doamna care mi-a schimbat bani, iarr acum e la unul din ele. Ma intalnesc aici si cu cele trei familii de francezi, cu masini, cu care m-am mai intalnit in Altaii rusesti. La ultimul ghiseu stau jumatate de ora. Doar eu. Sunt numai femei in vama asta si completeaza formulare peste formulare. Incepe deja sa ma doara spatele de la atata stat in picioare, cand gata, mi se inmaneaza actele, si tanti din spatele geamului, dupa ce se asigura ca nu e nimeni in jurul meu, ma intreaba timid si complice cumva: “Do you need money?”. Ce sa raspund? Pai…in general da, de ce, se vede? Nu, n-am nevoie, as vrea doar s-o tai cat mai repede de aici. Ultima bariera se ridica. Mongoliaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Stai ca nu-i gata. Ma mai opreste un domn pentru o carte verde. Ii spun ca vreau o luna si-mi face pe doua saptamani. Ii arat ca nu e bine, dar ma linisteste spunandu-mi ca e ok. Stie el mai bine. In timpul asta ma intalnesc cu un neamt care locuieste in Rusia si e calare pe un 1200GS, si care tocmai pleaca din Mongolia. Il intreb cum e si-mi zice ca o sa vad. In spatele lui trec doua jeep-uri, care sunt cu el. In ultimul, in spate, e pus un alt 1200GS, foarte indoit. O sa… vad?

Uau… sunt unde acum doi ani doar indrazneam sa visez. Si am ajuns aici calare pe Doyle. Ma invidiez.

Vad primele iurte, d-alea adevarate, nu café. Primii kilometri sunt tare ciudati. Imi dau seama ca nu e chiar floare la ureche sa mergi cu Doyle incarcat pe-aici. Drumul e cam asa: sunt dungi longitudinale de pietris, iar intre ele e pamant. Pe pietris nu pot sa merg. Daca am intrat in gramezile astea e un dans intreg pana ies din ele si ajung din nou pe pamant. Iar pe pamant, daca merg, foarte des si fara sa le pot observa din timp, imi apar niste santuri mici si foarte dese, in care daca intru cu 40km/h simt ca si cum cineva trage in mine cu mitraliera. Fiecare os mi se zdruncina, iar Doyle cu toate cutiile lui zici ca e gata sa se dezintegreze. Nu mai pun la socoteala ca simt ca pluteste si ca nu mai am niciun control asupra lui. Deci nu e de bine. Deloc. In schimb copii cu motorete fug dupa mine, fiecare om pe langa care trec imi face semn sa opresc. Si opresc. Nu ne intelegem deloc, dar dam mana prietenos, si plec. Un kilometru, si altcineva imi face semn sa opresc. Nu e bine, in ritmul asta nu ajung prea departe, asa ca decid sa ma rezum la un dat din mana voios, oricat de tare as fi rugat sa opresc. Mai merg putin si, intrat pe o mitraliera d-asta, aud in spte un zgomot, un racait foarte tare. Ma gandesc… pana? Opresc imediat. Nu e pana. E aripa din spate care intra in cauciuc si asta musca din ea. Daca a ajuns cauciucul la aripa inseamna ca suspensiile mele sunt destul de greu incercate. Conform planului ar trebui sa apuc spre nord, si sa atac Ulan Bataar-ul pe drumul asta. Doar ca socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din Mongolia. Disting in zare francezii mei care pare ca merg pe acelasi traseu si ma iau dupa ei. Uit de drum, ma duc direct prin stepa. Ii ajung tocmai cand se impotmolesc rau de tot. Una dintre masini e scufundata pana la scut. Dureaza cam douazeci de minute pana alta reuseste s-o traga afara, timp in care trei mongolezi mici pe o motocicleta ne spun ca nu e ala drumul si ne arata cam pe unde ar fi. Trebuie sa ocolim un munte. Baietii ne conduc, iar eu o iau inainte, lasand francezii in urma. Sunt trei masini, se descurca.

Urmez drumul si vad ca Marcel imi idica cum ca n-as fi chiar in directia buna. N-am timp prea mult de analizat problema, pentru ca dinspre o iurta, se napusteste la mine un caine cat un mistret. N-am cum sa accelerez aici, e un drum mai ingust cu smocuri de iarba inalta pe mijloc. Ma uit la el, cum isi apropie botul foarte tare de cizma mea, si cand ridic privirea… nu, sunt pe mijlocul drumului. O sa cad, din nou. Doyle sare de pe mijloc in stanga si din stanga inapoi in boschetii aia si in dreapta, intr-o manevra care i-a dus suspensiile la maxim, pe mine m-a dat cu burta de tankbag si pentru un moment mi-a prins piciorul drept undeva intre pamant si canistra prinsa in spate. N-am cazut. Nu inteleg cum nu. Vad in fata un om, care-mi face semn sa opresc. Opresc, ia naibii animalul asta de pe mine! Cainele pleaca si omul ma intreaba daca n-am bani, si in timp ce face asta il tine pe Doyle de manerul drept. Nu, nu am. Da’ ceas ai, si arata spre mana. Nu, nici ceas n-am, ca mi s-a stricat. Nu e bine, nu-mi place. Ce vrea asta de la mine? Politia rusa a ajuns si-n stepele mongole? E mai bine s-o tai, dar tine de ghidon. Pornesc, il salut, si plec, smulgandu-i ghidonul din mana. Ok, deci avem drumuri mult mai proaste decat imi imaginam, avem o motocicleta mult mai greu de manevrat decat imi imaginam, plus o intalnire nu tocmai placuta. Nu sunt chiar ingredientele unui drum pe cinste. In cap imi incolteste un gand.

Continui. Da, nu e bine. Nu sunt pe drumul care trebuia. Ma indrept spre ruta sudica acum. Stii ce, o sa ma duc asa, si-o iau eu spre nord daca e cazul, mai vad. Drumul e foarte, foarte prost. E efectiv o lupta sa mergi pe aici. Simt eu asta, si-l simt pe Doyle ca nu-i place. Cred ca nu exagerez daca spun ca eschivez cate o cadere odata la cinci kilometri. Chiar ma vad cazand, si simt ca pierd controlul. Iar bucatile alea mitraliate care sunt peste tot le pot numi fara jena ca cea mai grea chestie prin care eu si Doyle am trecut de cand ne cunoastem. Nici nu ma pot bucura de minunatia asta de tara, cu muntii, stepele si pustietatile ei, atat de mult trebuie sa ma concentrez la drum. Abia asta e partea care doare. Si sunt singur. Daca o sa cad si prin minune nu-mi rup nimic, cum ridic eu animalul? Nouazeci la suta din timp sunt absolut singur. Singur, singur. Shit. Ce fac?

025-009

Ma prind eu ca daca nu merg pe drumul principal si apuc pe unul dintre cele paralele, ca aici, in zonele circulate sunt o gramada d-astea, si mai putin batatorite, e mai manevrabila situatia. Dar asta, la fel, nu e peste tot. Inaintez greoi spre Olgii. E ca naiba, cand, in dreapta mea… vad bine? Nu, n-are cum. Ba daaaa, asfalt! Pe bune, e darul lui Dumnezeu pentru omenire. Nu exista cuvinte sa-ti spun cum poate fi asfaltul asta aici si acum. Si camile, oooo, ce dragute mai sunteti, doamnelor. Daca n-ati fugi voi asa cand opresc langa voi. Asfalt pana la Olgii, unde opresc la prima benzinarie. Urmez sfatul lui Sigheru: daca gasesti de 92, alimenteaza.

Apoi ies din oras cu intentia sa-mi continui drumul. Se termina asfaltul. Nu, nu pot, ma intorc inapoi. Raman aici, o sa-mi caut de dormit. Am nevoie de putin timp de gandire. E clar ca Mongolia ma suprinde altfel de cat ma asteptam. Gasesc cu greu un hotel, il parchez pe Doyle in curtea din spate si urc spre camera mea de patru euro. E superba. N-are lumina decat la baie si pe hol, prizele sunt scoase din perete, iar sticla de langa wc e ca sa iei apa din chiuveta si sa o torni in bazin. Hartie igienica nu gasesc. Lipsa dusului si a apei calde nu se pun. Dar e bine, pot sa dorm, pentru ca ma doare spatele destul de tare dupa ziua de azi. Ma bag in pat, dupa ce desfac o conserva de fasole si o mananc rece, cu disperare.

Mi-e mintea plina de ganduri. Ce sa fac? Cum?

025-010

Comments

Comment from zeroo
Time August 25, 2009 at 12:57 pm

baaai taaataaa baaaaiiii!!!!

bine ai ajuns acolo, minunatia pamantului!

mergi incetuc si cu grija, sa ai timp sa te bucuri de tot, ca ai ajuns unde trebuia!

Brava tie mai Mihai!!!

Comment from Rave
Time August 25, 2009 at 1:00 pm

Daca mai vezi marmote si yaci fa si tu niste poze, ca sa completezi in mintea noastra peisagiile minunate prin care treci.

Comment from stam
Time August 25, 2009 at 1:09 pm

bine pigioane! love you!

Comment from Bob
Time August 25, 2009 at 1:21 pm

OAU !

Comment from Trumansky
Time August 25, 2009 at 1:25 pm

Mihai, sa ai grija la drum si la bulangii mongolezi.
Oricum…minuni minunate ti-au vazut ochii inainte sa treci granita!!
Bafta multa si noroc exagerat!

Comment from BooBoo
Time August 25, 2009 at 1:27 pm

Am citit cu sufletul la gura, si acum ca am terminat, am ramas fara cuvinte. Wow!…

Ai grija de tine si de Doyle pe-acolo, da? Cu totii ne dorim asta. Enjoy Mongolia si nu lasa gandurile sumbre sa te acapareze!

Te asteptam cu drag! :hug:

Comment from carmen
Time August 25, 2009 at 1:51 pm

oauuu, extraordinar!
bravo mihai, esti tare!
zile grozave, povesti misto si drum ca-n palma!

Comment from mihai
Time August 25, 2009 at 1:52 pm

bravo dom’ne.
ca tine vreau sa ajung cand ma fac mare

Comment from d@nn
Time August 25, 2009 at 2:08 pm

Mult prea frumos pentru cuvinte!

Comment from Qana
Time August 25, 2009 at 2:19 pm

:)

Comment from Spirit Honda
Time August 25, 2009 at 2:20 pm

Mamaaaaaaaaaa, vreau si eu!!! Pe bucata asta trebuia sa vinzi din 100 in 100 de km :( ( sa ajunga la toata lumea. In timp ce citesc, mai arunc un ochi si la moto meu de peste geam si ii pun tot felul de ganduri.. :)
Drum bun pe mai departe!

Comment from Cesar
Time August 25, 2009 at 2:58 pm

Piticu a inceput de dimineata sa citeasca povestile. Eu belesc ochii la monitor si nu am chef de munca. Si asa mai departe.
ti pup!

Comment from madalina
Time August 25, 2009 at 3:31 pm

Ne omori cu zile, pe bune acu’! cat poate sa fie de frumos acolo, mi-e frica sa ma gandesc la cum o fi sa fii acolo. Teribil de frumos! Aaaa, si tare frumos din partea ta ca ne-ai luat cu tine!!!!

Comment from Mihai
Time August 25, 2009 at 5:00 pm

uau, ce de lume. Sunt bine, la Ulaan Baatar. Se cheama cumva ca am reusit. Pe jumate, dar de aici ma intorc acasa. Va pup pe toti, multumesc voua pentru gandurile bune si celor 43 de kilometrici pentru ca pur si simplu mi s-au intamplat. Prin ce trec acum e dincolo de cuvintele pe care le-am invatat in 29 de ani. O sa incerc sa-mi dau silinta sa pun “pe hartie” ce simt cat mai aproape de adevar. Sunt prastie, plm, scuze.

Comment from Teone
Time August 25, 2009 at 5:33 pm

Bravo bai mihaie!
esti mare!
Savureaza fiecare clipa…si noi o facem de aici de acasa!

Comment from marin exu
Time August 25, 2009 at 5:37 pm

GO BARBOO, GO BARBOO !!!!!!!!! BAGA MARE.

Comment from Andrei
Time August 25, 2009 at 6:17 pm

Deja am pregatit loc in biblioteca pentru cartea ta :D

Comment from Spirit Honda
Time August 25, 2009 at 7:02 pm

Trebuie sa o spun: ma trec fiori pe sira spinarii cand ma uit pe foto (fara misto)!!!

Comment from alex
Time August 25, 2009 at 7:24 pm

Sar prin camera de bucurie ! Bravo ai ajuns in Mongolia.

Asfalt uscat pe unde o sa fie asfalt pentru restu’ drum bun.

Comment from igu
Time August 25, 2009 at 7:28 pm

abia acum incepe aventura :)

Comment from Makaveli
Time August 25, 2009 at 9:07 pm

in sfarsit mongoliaaa

Comment from Ortansa
Time August 25, 2009 at 9:31 pm

sa- mi dau palme cat de frumos poate fi!..nu ca ar fi avut cineva vreo indoiala ca nu v ei ajunge, dar acum cand chiar esti acolo, parca “se simte la mana” . Nu ca te-ar interesa, dar pe aici lumea se pregateste de concertul Madonnei iar cumnata mea se pregateste sa nasca :) ) Iar tu esti in Mongolia. Super tare. Ne-ai luat pe toti.

Comment from writeman
Time August 25, 2009 at 10:56 pm

welcome to mongolia, the land of choice! vorbeam azi cu Ion de motociclisti din astia globe-trotteri de care ai dat pe drum si ne temeam ca vei sfarsi ca tiffany. te asteptam totusi acasa :) . asfalt tango!

Comment from cristina
Time August 26, 2009 at 12:32 am

am si eu o intrebare inocenta…exceptand http://www.mongolia.ro se mai gaseste ceva pe net????

Comment from mircea
Time August 26, 2009 at 12:54 am

Bravo ma!
Hai c-ai ajuns si-n Mongolia. De-aci, vezi tu…:)
Bafta.

Comment from Daniela
Time August 26, 2009 at 12:56 am

Mihai, te citesc de la început călătoriei cu sufletul la gură şi parcă eşti un Don Quijote uman până în măduva oaselor. Bravo pentru îndrăzneală şi pentru cartea-drum ce se conturează prin scrisorile către kilometrici. Îi invidiez pentru titulatura aceasta! Dacă aflam mai devreme, sigur mă înscriam între ei. Să ştii că nu eşti singur şi o “şleahtă” de oameni privesc prin tine cum aparent imposibilul de acum 2 ani devine realitate palpabilă acuma. Timp plin în faţă şi zări senine! Tot ce ţi se întâmplă, cu bune şi mai puţin dorite, par absolut incredibil de frumoase şi dense..şi cred că abia e începutul!

Comment from Luiza
Time August 26, 2009 at 1:17 am

Multumesc Mihai :)

Comment from Adi
Time August 26, 2009 at 1:38 am

Felicitari, monsher! :)
In afara de faptul ca mi-as fi dorit sa vad locurile in cauza pe motor, ma mai si oftic prin prisma pozaciului.
Cele mai bune urari din Iasi. Godspeed!

Comment from Zuzi
Time August 26, 2009 at 8:47 am

Brava Mihai,
Acu`i acu :) Nu te impacienta si gantestete ca tot raul spre bine. Gandeste pozitiv si ai grija de Doyle si de tine.
Drum intins si asfaltat :D

Comment from ALTAI
Time August 26, 2009 at 10:08 am

pai ai trecut prin Altai si nu ai gustat din cea mai buna vodka ruseasca?! sau ai gustat si nu vrei sa zici…
http://www.altaivodka.com/

Comment from alexandra
Time August 26, 2009 at 11:26 am

bravo, Mihai. am amutit de tot.
uite ca io nici pina la 30 de ani nu am invatat cuvinte cu care sa-ti zic ceva acum in legatura cu calatoria asta a ta.

Comment from alexandra
Time August 26, 2009 at 11:26 am

drum bun spre casa!

Comment from Mishi
Time August 26, 2009 at 12:13 pm

Je suis. Bon Marmotaje!

Comment from Melciu
Time August 26, 2009 at 9:52 pm

Bre Miaitza… ai facut-o fericita pe tanti Luiza. Tomnai la ea asa intamplare mare sa ajungi pe plaiuri mongole. Tocmai ce am schimbat desktop-ul la calculator. Te asteptam cu drag sa ne povestesti si cu viu grai. Alex

Comment from mama
Time August 26, 2009 at 11:57 pm

Draga Mihai.
Tu stii ca nu esti singur . Noapte buna pui. Drum bun. Astept, recunosc, nu prea cuminte scisorile tale. Nu prea cuminte, pentru ca nu ma pot abtine sa-ti scriu, in locul asta unde io ma rusinez foarte tare sa-ti scriu. Are alte regululi – cred. Asta e.
Se pare ca a venit vremea sa te intorci acasa. Evita planeta Marte. Daca poti. Daca nu….. suna-ma si o maninc cu fulgi cu tot, pe ea si tot neamul ei. Mda.
Ma lasi sa fac asta??????????
Mongoliaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Comment from mama
Time August 27, 2009 at 12:36 am

Draga Ion.
Na ca iar am zbircit-o.
Ca era vorba despre Mihai.
Da’ daca ION nu era, cred ca eram un pic mai singuri pe micuta planeta albastra.
Cum Doamne iarta-ma mai ajungea Mihai la noi asa, acum, aici?
Noapte buna Ion.

Comment from BooBoo
Time August 27, 2009 at 8:51 am

Da… apropo de desktop, am uitat sa zic ca si eu am sacrificat poza cu mine si geamana la 2 ani, pentru drumul ala cu asfalt si vaci. E absolut superb! :)

Ai grija de voi, Mihai! Aaa, si inca ceva: mama ta rulz! Norocosule!

Comment from naele
Time August 27, 2009 at 3:13 pm

esti foarte tare Mihai…da ce zic eu tare?!?..esti mai tare ca ROCK3 …… ai ceva beri puse deoparte si la Brasov…din cele mai bune..alese pe spranceana.. Drum bun ”bec hom”

Comment from naele
Time August 27, 2009 at 3:15 pm

esti foarte tare Mihai…da ce zic eu tare?!?..esti mai tare ca ROCK 3 …… ai ceva beri puse deoparte si la Brasov…din cele mai bune..alese pe spranceana.. Drum bun ”bec hom”

Comment from gicacontra
Time August 27, 2009 at 3:22 pm

Ce face mihai e ok, dar deja bikerii de pe net ii dau overrate, hai ca nu se duce pe luna cu motoreta.

Comment from cria
Time August 27, 2009 at 5:28 pm

chiar asa, “horribly beautiful”, frate!
si nu, nu esti singur, Mihai. asa sa-mi stii!

Delfinu’ sa te insoteasca si de acum inainte, noi doar cu sufletul si gandurile… :)

Comment from karina
Time August 28, 2009 at 1:50 am

Mihai, e minunat ce faci, ce vezi! Sper ca si Matei sa aiba parte de astfel de calatorii. Le citesc povestirile tale. Mongolia.Hm. E bine si o sa-ti tot fie.

Comment from lucian muntean
Time August 28, 2009 at 9:43 am

Salutari din Berlin, Mihai!
Un frate de-al lui Doyle pe care l-am vazut langa Brandenburg nu s-a incumetat sa treaca mai la EST. Iti urez drum bun!

Comment from MIshu Muresan
Time August 28, 2009 at 10:38 am

Go,Mihai,go!:)

Comment from Sabina
Time August 28, 2009 at 5:48 pm

Mai Mihai, tu omule, cum te-a lasat sufletul tau direct proprtional cu tine un urias si proaspat inmultit 10, 20 000 sa ma lasi pe dinafara de toata povestea asta? Eu, care extaziata de una mult mai mica de acum 2 ani, am rupt o tacere de aproape 20?!

Tara fierbe, ba mai ii si unu’ pe-aici pe la noi prin Alcatel care-si pune numele la tine pe motor si-i gata sa-ti plateasca amenzile, si eu, cu toate simturile mele extrasenzoriale nu simt, n-aud, nu vad. Bah, da nimic nimic!! Abia mi-au functionat ieri cand m-am simtit si eu curioasa de ce mai faci. De fapt vroiam sa ma laud cu a mea cea mai mare aventura si cand colo, in fata cui? Ca dupa ce am citit un pic, imediat a mea a palit. Dar imi ramane cea mai mare :-)

Nu scriu decat atat cat mi se-ntinde dreptul la atentie impartit intre toti curiosii, toti admiratorii si sustinatorii, parintii, copiii, bunicii si ce-ai mai lasat tu prin tara… printre care ai reinviat gandul ca s-ar putea sa se poata cam orice le trece prin minte. Ca simplul fapt ca ti-a incaput in propria teasta, te face capabil sa fii autorul.

Gandul meu care as vrea sa te insoteasca daca tot nu mi-am cumparat abtibilt, e ca tu trebuie sa stii ca nu ai plecat in Mongolia, ca tu ai plecat spre CASA, doar ca putin mai ocolit, si obligatoriu prin Mongolia. Doamne multumesc ca l-ai ajutat pana acuma si-ti multumesc anticipat ca-l ajuti pana acasa sa aiba mult noroc si drum bun.

Comment from mishi
Time August 28, 2009 at 11:17 pm

Cat de BLANA tot ce e aici. Sunt fericit pentru toti cei care impartasesc ce e intampla. Hai ca se poate!

Comment from Mariuska
Time August 29, 2009 at 1:18 am

as vrea numai sa o imbratisez pe mama.. goodmorning ,for every morning , Beauty.

Comment from titi
Time August 29, 2009 at 8:11 pm

Azi s-a maritat Ake, si a devenit supusa pinguinului. In rest toate cele bune adica multa bafta!

Comment from bogdan
Time August 30, 2009 at 8:17 pm

Hai Mihai, nu ne tine in tensiune-scrie odata!!te am urmarit pana aici, scrie frate odata ca esti bine!!

Comment from comment no. 50
Time August 30, 2009 at 8:32 pm

La multi ani, Mihai-Alexandru! Aseara ne-am facut de cap, ne-am gandit la tine si te-am sunam in gasca, dar se pare ca nu ai avut acoperire…Te acoperim noi numai de ganduri bune. Pupam naravasii, g

Comment from Oliver
Time August 31, 2009 at 11:12 pm

Mult succes si drum sigur.

Comment from fcb
Time September 6, 2009 at 10:58 am

Sa te pupe Dumnezeu si s-aiba grija de tine, eroule!

Comment from Silviu Matei(zis si Ninja)
Time September 10, 2009 at 10:54 pm

Si uite asa Mongolia e a ta draga Mihai.

Comment from mama
Time October 1, 2009 at 6:30 pm

Am recitit scrisoarea ta.

Comment from nelu
Time October 20, 2009 at 1:02 am

Super.Fara cuvinte.Nu ma mai pot opri din citit.Complimente.

Comment from cristina
Time December 5, 2009 at 4:02 pm

cate imagini, expresii elocvente,pentru un x din,
” punct de vedere”

nu stiu de ce ma scrie cu negru, acum!
=

Trackback from casquette louis vuitton prix
Time January 24, 2014 at 5:39 pm

casquette louis vuitton prix…

Mise un couple ne pas arr锚ter quitter tout moment vous enfants . Doux , positifs cela peut plus occasion possibilit茅 de revitaliser votre sexe existence uns avec les autres de n茅gatif nerveux parle de peu importe si a disparu 脿 rien absolument rien . E…

Write a comment