Main menu:

Site search

August 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Bec,

Inainte sa merg la nani m-am intanit cu doi rusi si jumatate, ca aveau si un puradel dupa ei, care dupa ce le-am explicat prin semne cine sunt si care-i planul au decretat scurt: kamikaze. Dimineata am pus iar gaina desenata cu oul proaspat iesind din dansa la treaba si a functionat. Am mancat niste ochiuri pe cinste. Mestecand la oua contemplez imprejurimile. Abia acum am si eu ocazia sa vad in ce peisaj ma aflu, ca ieri era deja bezna cand am ajuns. Stau exact pe marginea lumii. Pare ca aici au ajuns acum ceva vreme doi exploratori care au tras un café d-asta, si acum am dat peste ei eu, care le sunt singurul client in zece ani, de cand au deschis. Termin ospatul si ma asez la drum.

Nu m-am inselat, e chiar capat de glob aici. Nu pot sa spun daca ce vad si prin ce trec seamana cu sfarsitul lumii sau inceputul ei. Merg asa sute de kilometri. Pe harta pe care o am mai apare cate un sat sau orasel din cand in cand, dar harta e la scala mare, iar distantele astea intre orase sunt zeci de kilometri in realitate. Nu ca ar ajuta la ceva asezarile astea, pentru ca par parasite toate. Sunt doar cateva casute din lemn, toate trase la indigo. Asta la sat. La ceea ce se cheama oras sunt cateva casute si inca cateva. Fara sa-mi dau seama in mine se instaleaza lejer, isi ia si o bere si da drumul la televizor, un sentiment de, cum ma-sa sa zic eu, cred ca teama. Drumul inainteaza printre mesteceni si ceva conifere, serpuieste, dupa care o tine drept, si tot asa. Asfaltul se transforma in macadam, apoi iar in asfalt. Sentimentul de singuratate, in locul asta, e mult mai apasator decat in Mongolia, unde chiar nu e nimic. Nu stiu cum sa-ti explic, dar chiar asta simt. Faptul ca de aici spre nord nu prea mai e nimic in afara de verdeata ma cam furnica pe spate. Si lasa nordul, ca nu cu el am eu treaba. Aici, unde sunt eu, e la fel. Mai trece cate un camion ratacit, sau cate o masina pe contrasens, si in rest absolut nimic. Iar eu habar n-am unde sunt. Pentru ca partea asta nu face parte din planul initial, n-am documentat-o deloc. Asa ca ma las la degetul mic al lui Marcel. Si nu e nici asta o idee prea buna, pentru ca saracu’ e mai speriat decat mine si o data la zece minute se blocheaza si-mi cere un reset. Asta inseamna oprit. O tinem intr-un reset pana la un moment dat cedez eu, care-s mai destept si ii trantesc un shut down ca la carte. Na, ca acuma sunt si mai singur. Fir-ar mama ei de Siberie cu asfaltul si cafelele ei cu tot!

051-001

051-002

051-003

Dupa doua sute de kilometri mersi asa, decid ca cel mai bine e sa opresc la primul loc de dormit, pentru ca al doilea nu stiu daca il mai gasesc azi. Buna idee, dar din pacate cu putine sanse de reusita. Pentru ca nu gasesc ni-mic. Si incepe si minunata ploaie. Nu e ceva catastrofal, dar ploua marunt si sustinut. Jur ca daca mai lipsea ceva peisajului astuia mort, asta era, cerul asta de plumb. Abia acum e perfect! Pot linistit sa ma afund in ganduri de contracarat singuratatea. Incerc sa cant ceva vesel. Nu merge. Prima data cand deschid gura ma si sperii de vocea mea. Parca mai era cineva in casca cu mine, care a-nceput sa cante. Nu tine nici asta, deci o las balta. Balta, adica ce am in cizme acum. Si noroi pe vizor, si totul si toate parca lucreaza impotriva mea. Café, oprire, aveti pat? Niet, da’ vezi mai incolo. Bine. Café, oprire, aveti? Niet, mai incolo. E din ce in ce mai de rahat.

Unul din gandurile de speriat singuratatea e sa-mi numar in minte banii pe care-i mai am in buzunar. Sunt pe muchie. In curand va trebui sa alimentez si daca vreau sa si dorm undeva s-ar putea sa nu ma incadrez. Iar dupa cum am vazut ca arata orasele astea, bancomat – sub nicio forma. Ma vad accelerand ca tembelu’. Cred ca e solutia la starea asta, care vine de undeva din mine si de care eu nu ezit sa ascult. Tre’ sa fug cat mai repede de aici. Spre vest e bine, e lume, e mai sigur. Vezi tu, ce fac eu, daca e sa o intorc e toate partile la rece, nu e bine. Nu asta e ideea. N-am plecat de acasa ca sa fug spre inapoi. Stiu lucrurile astea, dar mai stiu si ca ma apasa singuratatea pe care o simt in locurile prin care merg si care mai mult, uite ca fara voia mea si din motive pe care nu le pot explica, se transforma in teama. Sunt ud, singur si mi-e frica. Hai cu locul de dormit, unde sunt oameni si ma pot incuia.

Se lumineaza ziua putin cand trebuie din nou sa opresc pentru a-i spune la multi ani lui Doyle. Cincizeci de mii de kilometri. Uita-te si tu in ce hal il prind. Plin de noroi, intr-un loc unde nu ne prea place. Doi kilometri, unu, gataaaaa, cincizeci fix. La multi aaaaani, Doyle!!! Stop, opresc motorul, scot aparatul, pun contactul – 49.998. E, cum naiba? Mi-a luat-o mintea razna, sau sunt prea obosit? Bine, inapoi in sa, doi, unu – La multi aaaaani, Doyle!!! Nu mai opresc motorul de data asta, facem poza, ne punem dorinta, suflam in tort. Bravo ma baiatule! Sanatos sa fii! Pana impachetez la loc, opresc din nou motorul. Cand sa plec, contact – 49.998. Mai sa fie, hahaaa! De data asta am dovada in aparat. Nu mi s-a parut, nici prea obosit nu sunt. Baiatu’ meu nu vrea nicicum sa imbatraneasca. Plecam si, poate ma repet pe undeva, doi kilometri, unu – la multi aaaaani, Doyle!!! A fost cam tare episodul asta. Poate tocmai de-aia jupanu’ primeste cadou si un curcubeu.

051-005

051-004

Mai opresc la vreo patru café-uri si la fel, nimic, dar sa incerc mai incolo. Din nou se lasa noaptea peste mine, si cu morcovul dat, chiar am nevoie de ceva cald unde sa adorm. Dar nu, se pare ca astrele nu-mi surad azi. O sa-mi surada in curand live, cand o sa incep sa orbecaiesc prin bezna, exact ce-mi mai lipseste. Sa fie oare cortul destinul meu azi? Ar fi prima data cand fac manevra aia, dreapta, gasit loc, campat. Bine, hai sa vedem cum se face asta. Dreapta, pana aici m-am descurcat. De-aci incolo in schimb nu ma mai tine. Ma invart pe tot felul de poteci prin padure. Nu e deloc primitor ce-mi vad ochii. Plus ca la cata padure e aici, o vizita din partea lui Mos Martin n-ar avea nevoie de nicio invitatie sau justificare.

051-006

Clar, concluzie: forja pana la Krasnoyarsk, pana nu se lasa intunericul, unde si daca e hotel, tot il iau. L-am vazut pe indicatoare pana aici, pret de sute de kilometri, deci trebuie sa fie un oras cat de cat mare. Si trebuie sa aiba si bancomate, ca sa pot plati cinci sute de euro cat probabil o sa mi se ceara pe o camera de hotel. Zis si facut, forja e putin spus. “Ride it like you stole it”, ce-mi mai place vorba asta. Ii mai dau un ghiont lui Marcel cand suntem mai aproape de oras, ca vad ce se cam impute treaba cu drumuri suspendate si iesiri anapoda, si mi-e sa n-o iau pe langa, la cata bafta am avut pana aici. Marcel raspunde prompt, vreo doua minute, dupa care din nou lesina. Ptiu, asta e, instinct, ia sa te vad, treci la inaintare. Trec un pod peste un rau cam lat si vad pe mal niste locuri in care cortul meu ar putea sta si el ascuns, mai mult, e si o masina pierduta pe-acolo. Super, e deja aproape bezna, si imi fac un calcul cum ca mai usor pun cortul aici decat sa gasesc un hotel. Dupa vreo trei incercari care m-au dus in diverse tufe, dau de un drum care sa ma duca la locul de-l zaream de pe pod. Si gata, ne instalam. Imi ia vreo zece minute sa asez totul. Pfff… e intuneric, dar eu m-am scos.

Nu stiu cat de usor o sa pot eu sa adorm, ca recunosc, nu mi-e chiar bine. Daca e sa trag o concluzie si sa zic cum ma simt dupa ziua de azi, pot spune ca mi-e greu. Mi-a fost si inca imi e. Sa stii, si eu sunt putin bulversat de chestiile pe care le simt. O fi dorul de casa, care ma apasa, nu stiu. Adica nu stiu care e fapta si care consecinta. Sunt atat de singur in peisajul asta infricosator si mi se face dor de casa, sau mi-e dor de casa si totul in jurul meu devine infricosator? Habar n-am, dar nu mai vreau o zi ca asta. Ma gandesc doar ca o sa ajung inapoi la Novosibirsk, o sa ma intalnesc cu Eugeniy, care o sa ma duca la barul de peste drum de casa lui, unde o sa-mi ard un Bacardi in freza, si-o sa fie un sentiment de cat de cat acasa. Ma culc. Sper ca dimineata ce va veni sa ma gaseasca tot aici. Of, hai liberare!

051-007

Comments

Comment from mama
Time September 18, 2009 at 12:50 pm

prezent draga mihai
hai ca nu mai ai mult
sunt atenta la tot ce traiesti
si gindesc frumos
asta pot asta fac
drum bun fiule

Comment from madalina
Time September 18, 2009 at 1:19 pm

Când o să se destrame steagu’ ăla al lui Doyle de tot, o să fii acasă. (Eu mă sperii de fiecare dată când cânt în cască, niciodată nu sună vocea aia a mine :) .)
Nu ştiu cum se face, dar din pozele tale totul pare frumos, aşa că, hei-rup de încă vreo câteva ori şi gata. Şi iar mă gândesc la câte poveşti o să mai zici după ce le vei termina pe astea de-aici. Şi iar îţi spun mulţumesc că ne-ai luat cu tine, chit că noi suntem cu ochii într-un monitor şi tu cu ai tăi în lume.
Drum bun în continuare! Suntem cu ochii pe tine :) .

Comment from April
Time September 18, 2009 at 1:43 pm

esti obosit. ar fi trebuit sa stai mai mult in mongolia.
data viitoare asa sa faci ;)

Comment from Makaveli
Time September 18, 2009 at 3:13 pm

indubitabil :D

Comment from fcb
Time September 18, 2009 at 3:37 pm

drum bun!

Comment from Rave
Time September 18, 2009 at 4:11 pm

Băi, gloomy rider, băi Bacovia, mai uşor cu plumbul!
Dacă mai ai zile d’astea, bag-o în cască p’aia cu “In this friendly, friendly woooorld….” şi să vezi ce bine va fi!

Comment from Sabina
Time September 18, 2009 at 4:54 pm

Zice bine corpul tau ca vrea oua de alea proaspete ce tocmai au picat de undeva.
Asculta-l. El stie mai bine ce-i trebuie la efort prelungit: ceapa, fasole… mirosurile chiar nu mai conteaza :P
Si-o sa-ti gasesti in graba un loc cald, o sauna siberiana ca sa-ti vina zambetu-n priviri. Krasnoyarsk e mare cat o capitala si nu poate fi departe. Si taigaua aia unii zic, cum ai exagerat si tu cu Mongolia, ca-i cel mai frumos loc de pe pamant. Acuma, whos eyes is wrong with? Ca toti aveti dreptate. Am mai putea zice ca Baikalu ala de ieri e suficient de frumos el singur ca sa compenseze toate sutele de mile de pustietate care-l inconjoara. Nu mai vorbim de Mongolia de alataieri.

Comment from Roxana
Time September 18, 2009 at 6:45 pm

Eu am o vorba: drumul e ca viata, nu e mereu asfaltat si cu soare! Asa ca zi buna dimineata si, ca sa ma joc putin cu citatul tau, bucura-te de zilele astea ca si cum le-ai fi furat. E foarte posibil sa ti se para totul mai fain! ;-)

Comment from Spirit Honda
Time September 18, 2009 at 7:59 pm

Cum sa fii singur cand atatia oameni sunt cu gandul langa tine?

Comment from MSH
Time September 18, 2009 at 9:09 pm

Daca ai postat deja povestea presupun ca ai scapat cu bine de noaptea buclucasa.
Drum bun in continuare si aventuri cat mai frumoase

Comment from ovidiu
Time September 18, 2009 at 10:34 pm

aveam chef de o tura in wendul asta. ma gandeam la un drum pe langa dunare pana la herculane. toti au zis ca nu au cum. sa ma duc singur? ce intrebare naroada. DA!!!

Comment from Petru
Time September 19, 2009 at 10:20 am

Doamne ce talent ai de a ne tine in suspans… Merg cu tine in continuare. Si traiesc emotiile tale. Si azi ma duc sa vad un F650 GS Dakar de vanzare. Cum ma faci sa bag mana in buzunar dupa muuuulti euroi!
Scuze de intrebare: Cati litri are rezervorul lui Doyle?

Comment from Dani
Time September 20, 2009 at 11:33 am

drum bun

Comment from cristina
Time September 20, 2009 at 12:53 pm

mai, Mihaita,
da-o-ncolo de treaba, mai! cu totii oamenii astia langa tine, care te urmaresc cu sufletul in gat, n-ai cum sa fii singur nici daca ti-ai dori.
uite, eu una cand citesc, parca as fi acolo, in spatele tau, bucurandu-ma de toate experietele al naibii de misto prin care treci.
si sunt singura ca asa simte fiecare dintre cei de-aici.
asa ca, draga Mihaita, in momentele in care iti dau tarcoale tot soiul de ganduri neprietenoase sau te copleseste vreun sentiment pacatos, arunca o privire in urma … o sa vezi o gramada de oameni care iti zambesc, iti fac cu mana, cu ochiul (fiecare cu ce poate) si care te asteapta sa te intorci cu bine acasa. si, Mihaita, zambeste-le si tu. o sa te simti mai bine…

Comment from ionut
Time September 20, 2009 at 3:31 pm

Me-high hai ca nu mai ai mult pana te intorci…mama ce experiente traiesti omule….

Comment from cristina
Time September 20, 2009 at 6:43 pm

MIHAI,
ROGVAIV-ul care se arata uneori, este INDIGO-ul care nu se vede in sigla ta;tema de drum, nu de casa,indigoul care …
NOROC MULT !prefer in loc de, NOROC BUN!
bine, si bun si mult,deci corect, SA TE AJUTE BUNUL DUMNEZEU.

Comment from marinella & mishi
Time September 21, 2009 at 1:04 am

da una serata stupefacente, ti auguriamo che il tuo viaggio continui ancora a lungo verso dove? verso lìinfinito, che ne so, verso gli orizzonti piu sconfinati, verso le mete piu elettrizzanti … dici qualcosa tu, hehehe, mda, corbu out.

Comment from Sim
Time September 21, 2009 at 6:50 pm

hai, mai omule, nu-ti mai fie asa de nasol, chit ca sunteti singuri pe acolo…nu stiu la ceilalti cum este, dar eu unul am inceput, de catva timp incoace sa visez iurte, yaci, mulsul caprelor, fetze straine zambitoare si drum intins, sub nori…ma trezesc noaptea si ma mir ca sunt acasa si nu in cort.
crede-ma, nu esti pierdut pe acolo.
la inceputul drumului te invidiam…recunosc, acum nu imi doresc decat sa te intorci bina acasa si sa iti strang mana.
la naiba, sa te strang tare tare in brate si sa spun “MULTUMESC, Mihai, MULTUMESC, Doyle”
auzi, daca te simti asa aiurea, fa o pauza.
si fa cateva chestii aiurea, ca asa zic astia, cui pe cui se scoate.
Spunea bine Sabina mai sus, fa o sauna, un bazin, iesi din priza vreo 2 zile, baga-l si pe Doyle la “cosmetician”, sa-l unga, sa-l bibileasca, sa aibe si el un orgasm tehnic, de al lui(chiar, cum o fi?)
dupa aia …hai spre casa.
ne gasesti aici.
drum bun.
si frumos.

Comment from mama
Time October 1, 2009 at 6:36 pm

Am recitit scrisoarea ta.

Comment from cristina
Time November 27, 2009 at 8:58 pm

uite ce iti spun eu acuma;si tu poti sa imi spui ca exagerez, ca la scoala ati invatat altfel;sau chiar am inventat gaura de la macaroane cum se spune…
acum, nu ca textul nu m-ar fi ajutat sa te citesc pe randuri si intre randuri….recunosc.Dar peste astea:
cred ca pentru ca o fotografie sa fie reusita trebuie ca si cel care apasa pe bumb, sa fie incarcat cu ceea ce doreste sa transmita;este exagerat sa iti spun ce ai reusit?peste calitatile tehnice, artistice.Asa imi explic si emotia pe care picturile Deliei mi le transmit:sau altele.Stiu, paliere energetice, lungimi de unda, perceptii diferite.
NOUTATEA- este pentru fotografia care mi-a ramas pe retina-si nu numai- si incarcatura mesajului peste timp.Fara elementele tale ajutatoare, nu stiu cum ar fi fost.
Ca sa te mai intretii cu noi, cand te plictisesti, ai putea sa ne dai cate o poza sa ti-o povestim…. asa ca sa vezi cum batem campii, ca e fain…

Comment from cristina
Time November 27, 2009 at 8:59 pm

oaaaaiiiiiiiiiiiiiiii
cand ma uit, iata sunt la BEC

Comment from heinrich
Time July 11, 2011 at 12:35 pm

Tot stand si citind cu interes pana acum, ma tot chinuia un gand! Unde am mai intalnit eu stilul asta de scriere? Stiam ca l-am mai intalnit undeva cu ani in urma si mi-a placut fantastic, numai ca era mai accentuat, Mihai scrie mai domol, mai bland.

Brusc, citind de la job aceasta scrisoare, dupa ce un week-end intreg le-am devorat pe celalalte, ma luminez:

Cartea pe care o citisem acum 102 ani se numea “Cei trei veseli naparstoci” si era scrisa de Vlad Musatescu. Minunat. Acelasi stil aceiasi forma, dar mai domoala, mai matura dar tot plina de optimism in situatii grele.

Mihai, ai facut calatoria vietii tale, stiu ca fiecare motociclist, daca nu chiar fiecare om, poarta in suflet un foc nestins de a face ceva anume, ceva care numai cei ca tine vor reusi sa faca, pentru restul raman doar vise , vise neimplinite pe care si le repugna sau isi aduc aminte cu nostalgie la batranete, cand e prea tarziu.

Si eu sunt motociclist si de mult am pus ochii pe o “Blonda” de F650GS cu care m-am plimbat mult, dar, nefiind in proprietatea mea … doar am putut de cateva ori sa imi fac de cap cu ea si pot spune ca ne-am inteles de minune, e o mobra cu care m-am simtit excelent intre picioare, desi am calarit destule, din toate categoriile. Doyle e minunat din ce imi spui tu in ciuda tuturor bolilor de care a suferit de-a lungul secilor de mii de km pe care i-ati facut impreuna. CU toate astea totusi … Doyle e minunat, si am apreciat ca ati avut grija unul de altul.

Gata cu pauza, ma apuc de citit in continuare ca acusi se trezeste seful, care doarme lat de beat, cred, dupa concertul de aseara a lui Bon Jovi de la Casa “Poporului”. Bafta in continuare!

Write a comment