Main menu:

Site search

October 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Andi,

Am ajuns acasa la Eugenyi unde pe masa asteptau dand din coada niste pesti uscati, iar sub masa, dand din dop, niste bidoane de cinci litri de bere. Cu ce-am gresit iara, nu stiu. Recunosc ca a fost cam fun. Am ras pe cinste, desi mare lucru nu am inteles. Alek insista ca eu sa plec vara viitoare, ca acum incepe sa se lase frigul si oricum el la noapte va merge la Doyle sa-i faca putin de petrecanie, astfel ca eu sa-mi pot petrece linistit un Craciun siberian de poveste. Atinge si subiectul fete, binenteles, dar de data asta parca remarc usurat o nuanta de gluma. Ma intreaba de cand sunt plecat de acasa. Doua luni. Pai si de atunci… nimic? Nimic. Pai si ce faci? Pai, tu oare ce crezi ca fac?…

054-007

054-008

Gasca s-a spart destul de devreme, si am primit inainte de culcare vestea ca maine e somn de voie in principiu, pentru ca asteptam ca roata mea sa-si incheie vizita la fabrica aia. Veste buna, deci m-am trezit pe la zece. Vera pleaca putin, eu raman singur acasa, frecand internetul si privind frumosul Novosibirsk de la etajul cinci. Se intoarce Vera dupa cateva ore, suna telefonul, trebuie sa cobor in zece minute, pentru ca vine Eugenyi sa ma ia cu motoreta lui sa mergem la garaj. Roata e pe vine. Sunt jos, si ma sui in spatele prietenului meu, cu aparatul pregatit. Mergem pe trotuar in deschidere, ca e prea lunga coada la semafor. Apoi 140km/h, prin centru, asa, relaxati. Am incercat sa fac o poza, doua, dar n-a fost usor de loc. Au iesit vreo cinzeci din care cins’una neclare.

055-001

La garaj mai am de pus doua suruburi la scut si roata din fata la loc, roata care mandra apare si ea. Tulai-Doamne, ce-au facut baietii astia. Moment tehnic – simplu, au largit locasul unde intra rulmentul si au bagat inauntru un inel, iar in inel rulmentul. Ce vorbesti dom’le, daca stiam ca asa sta treaba mai comandam doi cilindri si o elice. Am pus si roata, am impachetat si bagajul si sunt gata de drum. Astazi avem program de refacere, soft. Merg cu Eugenyi si Vera la o pizza, indiferent cat de mult ar insista Alek sa mergem la sauna. Il scot pe Doyle afara si, pana-mi pun manusile si casca, vad ca sub el s-a facut o balticica. Ma cam emotionez la momentul asta. Ma apropii cu mainile la ochi si vad. Radiatorul, toata partea de jos, e ud. De acolo picura. Panica! Chem baietii, si se ajunge la concluzia ca e apa, care s-a adunat acolo cand am spalat radiatorul. Observam asta dupa ce gustam cu totii din baltoaca, si apoi din sticla cu lichid de racire. Uf…

055-002

055-003

Suntem acasa, ma spal si iesim toti trei in oras, la o pizzerie deschisa de doar o saptamana. Mancam ca porcii si in drum spre casa mai poposim pret de o bere la Irish Pub. Si minunea minunilor, chiar am reusit sa bem una singura. Mai facem un singur stop, la supermarket, de unde iau o sticla de Jack Daniels. E pentru Eugenyi, pentru tot ajutorul lui. Ma simt penibil, as vrea sa fac mult mai mult pentru el, dar asta e tot ce pot acum. Ma refuza cu insistenta si tot cu insistenta ii refuz si eu refuzul.

055-004

055-005

Acasa am adormit lemn. Maine plec. Trebuie sa ma trezesc relativ devreme, pentru ca vreau sa ajung cat mai aproape de granita cu Kazakhstanul, in care sa infig steagul poimaine.

E noua dimineata si Eugenyi ma asteapta cu cafea. Fac tot bagajul si mergem impreuna pana la parcarea unde motocicletele noastre se odihnesc bot in bot. Imi spune ca ma conduce pana la iesirea spre drumul pe care trebuie sa merg, care e cu totul altul decat ala pe care-l aveam eu initial in cap. Eugenyi chiar mi-a desenat pe harta pe unde e mai bine s-o iau. A fost de doua ori in Kazakhstan, si stie. Dupa vreo jumatate de ora de lupta cu semafoarele tragem pe dreapta. Imbratisari, toate urarile de bine, si sa ne vedem sanatosi in Romania! Eugenyi, spasiba. Cea mai spasiba din toate spasibele cate exista!

Drumurile astea care se indreapta spre vami mie nu prea-mi plac. E atat de pustiu totul si parca sunt locuri ale nimanui, nevrute cumva. Pana la Karasuk, orasel care e la cinzeci de kilometri de vama, am de mers vreo trei sute saizeci. Treaba merge, nu ma plang. E doar enorm de multa politie pentru un drum secundar. Dar trec de toti fara incidente. Alt condiment pentru senzatia de inconfort e ca mi-e cam foame.

056-001

Vad o café si opresc. Mai sunt doua tiruri aici, dintre care la unul se munceste din greu. Se da in el cu barosul, se trage de remorca, se desumfla suspensiile, e groasa treaba. Eu intru inauntru si scot ostentativ oul desenat la inaintare. Neah, nu este. E, de altceva nici n-am chef. Cafea si gata. Ies afara si ma asez pe scari, urmarind spectacolul in desfasurare cu camionul. Dupa ceva minute, de dupa camion, apar doi tipi. Se indreapta spre mine, fixandu-ma cu privirea, cu o determinare de zici ca la plecare, de unde-au plecat ei, instructiunile le-au fost cat se poate de clare: tipul ala cu motocicleta e undeva pe drumul asta si sta pe niste scari la un popas, savurand o cafea. Eu sunt, nu incape indoiala. De unde esti, unde mergi, care-i treaba? Imi tot gesticuleaza cu mainile ceva rotund si mare. Apoi arata cu degetul catre o reclama cu multe fructe. Fructe da, da’ care-i treaba? Unul fuge inapoi spre camion si vine cu un ditamai pepenoiu’ galben pe care mi-l pune-n brate si-mi face semn sa-l inghesui in bagaje. Haaahaaa, unde frate, ca deja sunt ca un pom de craciun. Da, stai ca ne gandim si gasim o rezolvare. Celalat ma intreaba daca am bani. Nu suspectez nimic dubios inafara de faptul ca, dupa modelul mongolez si avand in vedere ca vama e aproape, poate vor sa-mi schimbe. Zic ca nu, si scot cateva monede din buzunar, zicand ca aia e tot. Vai de curu’ meu. Si pe motocicleta, si singur, si departe de casa, si fara bani.

- Treci inauntru! Mancam!
- Da, ‘ nu mi-e…
- Treci inauntru, si ma ia de brat.
- Alo, se poarta de parca carciuma e a lui, ceva de mancare la omul asta! Acum!
- Ce?
- Pai niste carne cu ceva.
- Ceva ce?
- Ceva ce? Uitandu-se la mine.
- Ne ponemayo.
- Bine, adu o farfurie cu mostre din toate garnitrile, sa aleaga.
- Fumezi?
- Mai bag cate una din cand in cand
- Trei pachete de tigari la baiatu!

Vine o farfurie, si trebuie sa aleg, ce vrea muschiu meu. Imi place cum arata mixul ala si zic ca e ok asa. Ne asezam la masa. Mai intai pepenele, apoi bors si apoi farfuria mea cu sapte garnituri plus doua halci de carne. Ultimele inghitituri a trebuit sa mi le imping cu furculita pe gat, atat de mult a trebuit sa mananc. Mi se arata barul, frigiderele, si mi se spune ca absolut tot ce vreau pot sa comand. Baietii astia ai mei, Aidin si Zaman, pe langa faptul ca sunt ingerasi, sunt si soferi de tir, din Kazakhstan, si-si duc camioanele prin Portugalia, Franta, Germania. Stam la povesti, le spun pe unde si cum si mai ales cat, si le arat colectia de vize din pasaport.

056-002

Saru’ mana pentru masa! Iesim afara, la pozat langa Doyle. Aidin se suie pe el, la invitatia mea, si e fascinat. Ma intreaba ce e, si ii spun ca BMW, dar parca nu ma crede. Dau putin la o parte saculetul din dreapta si ii arat emblema alb-albastra. “Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Motocicleta asta e un BMW!!! Tu si tu, si tu si cutare si tu, toata parcarea, veniti sa vedeti minune!” Cam asa as traduce reactia imediata a lui Aidin. Ii cheama pe toti si le arata acest incredibil fapt. Ma sui calare si ma despart de prietenii mei, urmarindu-i cum imi fac cu mana, pana cand se fac mici-mici de tot si in cele din urma dispar in oglinda retorivizoare.

056-003

056-004

Hai cu gastinitsa! Din nou ma gaseste ea pe mine, inainte sa-mi pun in minte sa o caut. Cu vreo doi kilometri inainte de Karasuk, pe dreapta, am o camera cu doua paturi, o motocicleta parcata in curtea din spate si pazita de doi catei aprigi la manie, si doua beri inauntru, toate sub o plapuma. Noapte buna, mama Rusie. Mi-ai placut, zau.

Dimineata a fost cam lunga, pentru ca abia la noua jumate’ am reusit sa ma ridic din pat. Nu stiu cum reusesc, sau care-i explicatia, dar de fiecare data cand trebuie sa ies dintr-o tara ma loveste o nostalgie, comunista in cazul de fata. Imi iau inima-n dinti si cizmele in picioare, cizme din care unul din catei a muscat cu pofta sustinut, in timp ce eu incercam sa-mi fur motocicleta, intru in Karasuk, alimentez pentru ultima data in Rusia si la iesire din oras vad o chestie pe care scrie “customs control”. Gata, asa repede? Ma cam ia prin surprindere. Trec pe langa un ghiseu, de unde mi se face semn sa trag mai in fata. Observ ca sunt singurul fraier care opreste aici, restul nici macar nu incetinesc. Iese afara un pluton intreg, care doar au chef de vorba. Se uita admirativ la ce am intre picioare. Alo, motocicleta mai Andi, asa ii zice acum. Imi spun ca vama e la cinzeci de kilometri si plec. Dupa alti cinzeci de metri sunt tras pe dreapta din nou, de politie de data asta. Acelasi lucru, vor doar sa se uite putin.

In vama e un haos total. Mergi la ala, ba nu, la alalalt, hai inapoi, stai ca nu-i bine, intoarce-te, da’ de ce asta e asa, alo, sefu’ e unu aici care are nu stiu ce stampila care nu se vede data in pasaport, du-te, spasiba! La kazaci in schimb e cu zambete. Mai si vorbesc engleza unii din ei. Unul care nu stiu ce treaba are, dar se tot tine dupa mine, la un moment dat, din senin, in timp ce eu sunt ocupat cu stampile, imi declara cum ca “Aceasta este vama noastra! Bine ai venit in Kazakhstan!”. Nu ma pot abtine si oricat ar fi el de oficial, eu tot ii trag una prieteneste dupa umar, zambind. Intr-o ora sunt gata cu toate si intr-adevar, bine am venit in Kazakhstan!

In drumul asta al meu mi-e dat sa experimentez o sumedenie de singuratati in miscare. Aici nu e nici ca in Mongolia, nici ca in Rusia, da’ tot asa e. Gol, drum drept, pasune stanga, pasune dreapta. Pana la Pavlodar nu simt mare lucru, decat gropile din sosea. Aici ar trebui sa gasesc un bancomat, sa vad si eu cum arata bancnota cazaca. Pana sa ma dezmeticesc, vad indicatorul de iesire din oras, desi n-am vazut nimic majestuos, iar pe harta e destul de mare asezarea. Ma uit in dreapta si vad in departare blocuri. Aha, deci am luat-o pe centura. Ma intorc inapoi si ma avant in aglomeratia urbana, unde iau bancomatul de unde nu-i. Ma invart ca un tampit. Masinile toate ma claxoneaza, nu de rau, ci asa, de ce prezenta blana sunt. Scot capul pe geam din mers si-mi arata degetul mare in semn de super. Cand opresc trag langa mine sa le spun de unde si pana unde o sa fiu. Cu greu gasesc iesirea spre care trebuie sa apuc si cand sunt sigur ca aia e, trag pe stanga sa manac prima masa pe ziua de azi, ca tot e vreo patru dupa-masa. Sunt mai multe terase la drum, si la toate se face shashlyk. Opresc si e bataie pe mine. Hai la mine, ba la mine, ba nu, la mine. As merge la toti, dar nu pot manca atat. Ma asez la o masa si se face cerc in jurul meu. Kazacii, cel putin pana acum, sunt cel mai primitor popor cu care m-am intalnit. Ma minunez si mi-e bine.

Savurez un delicios shashlyk si am taiat-o. Dupa cativa kilometri vad o masina de politie care pare radar si degeaba incetinesc. Nu stiu cat aveam, nu stiu care era limita de viteza, cert e ca politistul imi face semn disperat sa opresc. Asta e, cred ca pana aici mi-a fost cu ospitalitatea kazaca. Vine langa mine, ia o pozitie de drepti, isi duce mana dreapta la chipiu si zice ceva foarte oficial si sacadat, oarecum racnit, care daca ar fi sa fac o traducere total dupa ureche, ar suna cam asa: “Sa traiti tovarase motociclist! Permiteti sa raportez, agent de cirulatie Cutarescovici la datorie!”. Ma bufneste rasul dar ma abtin. Documiente? Da, avem. Se uita doar la asigurare. Mihail? Da. BMW?!? Da. Se uita la vitezometru – Ooooooo!!! Da un ocol si-mi inmaneaza inapoi actele. Mult succes, pare ca zice, si se duce inapoi la masina, unde mai e un politist. Pornesc motorul si ma uit spre ei. Ambii sunt cu pumnul drept stras, aratandu-mi degetul mare, semn ca toate particulele din care e construit universul care ne inconjoara sunt la radul lor alcatuite dintr-o foarte fina si de prima calitate blana.

Comments

Comment from Rave
Time September 28, 2009 at 10:33 am

Da’ ce zici tu blana, e de-a dreptul primus maximus! Vad ca de la o vreme te simti, in fine, cam bine. Bravo, ba, ca meriti!

Comment from scabron
Time September 28, 2009 at 10:48 am

luni dimineatza. ignore la tot ce e prin birou, ca azi vin kilometrii mei. cafelutza in stanga, aratatoru dreapta pe scroll. si citim…

draga mihai, azi in bucuesti e frumos. o zi d-aia de toamana de sa o tii minte toata iarna. m-am trezit cu zambet. mi-ai adancit zambetul, da in interior.

multumesc ca esti un om cu suflet fromos care face si viata altor oameni mai frumoasa.

Comment from Codina Ionut Iulian
Time September 28, 2009 at 11:19 am

Superb, in afara de faptul ca scrii foarte frumos, oferi celor ce inca nu au apucat sa guste din bucatica ta de rai speranta ca se poate ! extraordinar…

Comment from Papermoon
Time September 28, 2009 at 11:25 am

eu te citesc de ceva vreme, dar povestea asta mi-e pana acum cea mai draga:)
Premium. Bravo! Ma bucur ca ai parte de oameni buni asa, prin lume. Ma bucur ca ne faci frumoase diminetile cu povestile tale despre prietenie:) Asfalt uscat!

Comment from cristina
Time September 28, 2009 at 1:57 pm

maaaaaaaaama,cat am mai butonat si am asteptat…;si eu care credeam ca romanii sunt cei mai ospitalieri, iata, se invata ca mai incape…si ce mai incape…!
DAR nostalgiile si experimentarea sumedeniilor de singuratati in miscare,iata temele pe care le asteptam;nu ca celelalte ar fi de lepadat, nu stiu de ce am sa ma abtin sa te tot laud, ai las pe toti ceilalti sa o faca!.
AVE!

Comment from CuCun
Time September 28, 2009 at 4:16 pm

daaa…e clar, Mihai incepe sa se simta in lumea asta ca acasa…culmea ar fi sa nu…, la ce oameni are norocul sa intalneasca
azi am citit ultimele 2 episoade(k am ramas un pic in urma) si ma simt cufundat intr-o alta lume, cu alti oameni
asa imi vine sa imi iau si eu zebra si sa plec in ea…who knows…drum bun sa ai!!!

Comment from CuCun
Time September 28, 2009 at 4:21 pm

daaa…e clar, Mihai se simte ca acasa in lumea asta…culmea ar fi sa nu…la ce oameni are norocul sa intalneasca…
azi am citit ultimele 2 episoade k am ramas un pic in urma si asa mi se face o pofta sa ma urc si eu pe zebra mea si sa plec …drum bun sa ai in continuare

Comment from George Apostol
Time September 28, 2009 at 5:22 pm

Drum bun iti urez ….sa ai parte de oameni calzi si primitori sa ti “incalzeasa” aventura siberiana. Sper sa mai urmeze un episod la fel de inbucurator ca asta, daca nu si mai……asfalt uscat

Comment from Makaveli
Time September 28, 2009 at 6:11 pm

blana si povestea asta

Comment from Sabina
Time September 28, 2009 at 8:15 pm

Российские парни, Вы действительно замечательны
Mihai благословляется с Вами

Bineinteles nu stiu o iota ruseste, habar n-am daca-i bine, da m-am straduit sa-i laud cu
http://translation2.paralink.com/
Va las si pe voi sa va indeletniciti daca vrei sa stiti ce-am scris :-P
Acuma inteleg de ce ne mai lasa Domnu pe Pamant: ca-s rusi din astia si oameni buni ca si Gheroiu.

Comment from MSH
Time September 28, 2009 at 10:03 pm

aproape mi-a sarit tasta F5 asteptand o noua poveste. Bine ai schimbat tara. Have fun in continuare ;)
Deshtu’ mare sus pentru tine :)

Comment from writeman
Time September 28, 2009 at 10:24 pm

ba, stii cum sunt eu de cremene :P , dar cand ai povestit-o p-asta cu doi soferi de tir care te-au insfacat de guler si te-au ospatat cu forta, mai sa-mi dea lacrimile. omenia e omenie…

Comment from Spirit Honda
Time September 28, 2009 at 11:21 pm

Deja ma gandesc si eu sa combin Azerbaijanul de anul viitor cu un Kazakhstan micut! ;)

Comment from writeman
Time September 28, 2009 at 11:29 pm

comentariu de la Cornel, pe B-cafe: Te urmaresc in drumul tau spre Mongolia, e tare de tot ce faci tu.Ti-ai luat betele de pescuit sa prinzi un taimen ? Vezi ca acolo se prinde si lipani de 2 kg. Iti doresc bafta si sa ai grija de tine.Sper sa ne intalnim. Poate treci cu motocicleta si pe la Reea.

Comment from mircea
Time September 29, 2009 at 12:18 am

“toate particulele din care e construit universul care ne inconjoara sunt la randul lor alcatuite dintr-o foarte fina si de prima calitate blana.”
foarte mult mi-a placut asta…
vezi mai mihai ca se poate?

Comment from ionut
Time September 29, 2009 at 12:58 am

Mihai/Gheroi bravo, doar de oameni din acestia sa ai parte pe drum si de mult dar foarte mult asfalt uscat partea cu gropile face sa fie putin mai fun deci sa ramana cateva. Hai ca se poate…Nu mai ai mult si termini aventura asta…din pacate.

Comment from cosmin
Time September 29, 2009 at 2:12 am

Frate esti genial. E foarte tare ce faci tu. Suntem madrii de tine. Mergi inainte.

Comment from sailordana8
Time September 29, 2009 at 9:50 am

Da! Asta a devenit unul din episoadele mele favorite. Foarte tare aia cu soferii, chiar nu ma asteptam sa iasa asa. Imi aduci aminte de noi anul trecut in Berlin, unde cu toate ca am facut germana ca limba materna toata scoala si tot liceul, m-am simtit ca o tembela uitandu-ne la niste indicatoare suspecte de-a dreptul si intreband daca avem sau nu voie sa parcam acolo. Si dupa ce am intrebat vreo 3 personaje, am decis ca asta e, am dat peste cei mai prosti soferi din univers ca ori nu intelegeau ce ii intrebam ori nici ei nu stiau, asa ca am lasat masina unde am crezut rugandu-ne sa o gasim si a doua zi dimineata. Si am gasit-o:) Drum bun!

Comment from sailordana8
Time September 29, 2009 at 9:52 am

PS: Am si eu joc la rulmentii pe fata, cum facem sa ajunga si ai mei la facut la fabrica de avioane? :P

Comment from cioban dorina
Time September 29, 2009 at 10:10 am

super tare!

Comment from glucian
Time September 29, 2009 at 10:19 am

Ahh, eu pt exact aceasi problema la roata am schimbat-o! Bafta si numai bine!

Comment from cioban victor
Time September 29, 2009 at 10:20 am

Fundata este cu tine!

Comment from tizu
Time September 29, 2009 at 10:38 am

Drumurii bune,multa bafta.

Comment from Cioban Victor
Time September 29, 2009 at 11:02 am

Bag,,sama”ca n-ai ales,aiurea,traseul asta.Gemea in tine o gena de kazac,probabil.Cine stie din a cata generatie.Au mirosit ei,oare,ca misuna ceva din ascendenta lor?Dar ce mai conteaza cand totul se termina cu bine?(recunosc ca,uneori,am fost si ingrijorat).Curaj iesit din comun.Esti mare,baiete.Si la propriu si la figurat.Te cautam mai devreme dar asa-i la batranete.Abia buchisesti,,chestiile”astea noi.Vad ca ai,deja,un zambet indulgent pe buze.Dar stiu c-ai facut-o,tata,la meserie pe vodca cu rusii.Ma mai pot pune cu tine?Poate ne intalnim la sosire.Schimbam vodca.Tot esenta noastra de pruna e mai buna si mai curata.S-auzim de bine…kazacule!

Comment from Sava Cornel
Time September 29, 2009 at 1:26 pm

M-am intilnit cu Noni la benzina in Hateg si m-ia zis: ma stii unde e Mihai?Sa dus cu moto. putin pana in MONGOLIA. Iesti tare de tot .Poate ai sa treci cu B.M.W-ul si pe la Reea.I-ti tinem pumnii. BAFTA!

Comment from Dani
Time September 29, 2009 at 8:25 pm

Super!!!

Comment from mama
Time September 29, 2009 at 9:06 pm

Draga Mihai
se intimpla in rominica
“cand zambesti tu gandindu-te ca nu ai cui, undeva in Dristor la saorma, unul dintre angajati zambeste asa aiurea in timp ce duce borcanul mare cu ardei iuti sa-l schimbe in spate, o studenta zambeste asa singura uitandu-se la posterele de pe pereti si la paturile goale din jurul ei, si asa mai departe. Undeva in stratosfera sau pe aproape , zambetele astea se reunesc, tampe si silentioase, si se unesc intr-o calatorie pana ajung sa formeze curcubee. Imagineaza-ti cati zambesc uitandu-se la curcubee”
Cu dragoste mama

Comment from mama
Time September 29, 2009 at 9:22 pm

Am citat din Misi.

Comment from mama
Time September 29, 2009 at 9:57 pm

Mai intocerc
‘”semn ca toate particulele din care e construit universul care ne inconjoara sunt la radul lor alcatuite dintr-o foarte fina si de prima calitate blana”
http://www.youtube.com/watch?v=cU5dYGPynqE

Comment from Semaca
Time September 30, 2009 at 12:09 am

what a wicked game chitzulane :) )

Comment from A.Faith
Time September 30, 2009 at 1:09 am

am blogul ăsta în feedreader de vreo lună de zile, dar îl tot las să adune poveşti că n-are rost să-l citesc aşa… de la mijloc. în schimb, de vreo 2 zile, m-am încumetat să citesc de la început. n-am avut somn. am dormit 4-5-6 ore pe noapte şi în timpul zilei am visat numai plimbări prin Mongolia, călare.

nu ştiu ce să mai zic, nu mai am cuvinte. acum sunt la zi şi până în noiembrie sunt şi eu în rând cu lumea, citesc poveşti la fiecare 500 de km.

noroc bun călătorule!

Comment from mihai
Time September 30, 2009 at 2:34 am

drum bun . scriu la un post aici de o ora dar ma tot razgandesc, poate il trimit mail .. pana atunci mihai .. drum bun..
maine ma pun si eu in miscare.. un rucsac in spate un tren si diseara un oras nou unde o sa ma uit si o sa zic.. bun, acum aici e acasa,… santate sa fie.

deci , maine, sa stii ca amandoi suntem departe de casa si pe drumuri.
sa ai grija de tine si sa auzim numai de bine

Comment from mama
Time October 1, 2009 at 6:38 pm

Am recitit scrisoarea ta.

Comment from Mariuska
Time October 16, 2009 at 4:14 pm

Am citat din Misi.

Comment from mbt paris
Time November 14, 2014 at 5:41 am

mbt shoes knee problems MONGOLIA » Draga Andi,

Write a comment