Main menu:

Site search

December 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Andreea,

Ma indrept vertiginos spre Karaghanda, unde la cum stau lucrurile si la cat de jos e soarele deja, nu cred ca am sa ajung azi. Sunt bucuros ca am mai castigat o ora mai aproape de fusul orar de acasa, ca vezi tu, ne cam mistuie dorul. Cand suntem in mers, ii mai trag asa amical si linistitor una lui Doyle peste crupa si-i zic “mergem acasa, ma baiatule”. Marcel nu are harta cu Kazakhstan-ul, asa ca acum ne bazam doar pe harta de hartie si pe insinctele noastre ascutite de navigatori. Drumul e pustiu, dar calatoria ne e animata de claxoanele si zambetele adimirative pe care le auzim si vedem de fiecare data cand depasim sau suntem depasiti. De la un punct incolo am senzatia ca am gresit drumul si ma indrept spre Astana, care nu e chiar in planul meu, dar daca totusi e asa, asta e, mergem.

057-001

057-002

057-003

Ma lamuresc cativa zeci de kilometri mai tarziu ca totusi nu, suntem bine, on schedule. In schimb grija cea mai cea pe care o am, e ca de cand am trecut granita n-am vazut niciun loc de dormit, iar la cum arata acum si la cum arata harta de acum inainte, tare mi-e ca sansele sunt cam mici. Soarele e jos rau, dar bine, ca face frumos in jur, iar noi nu stim unde ne odihnim dupa ziua asta. Pe masura ce minutele trec si lumina scade mi-e din ce in ce mai clar. Nu vreau asta, dar se va intampla.

Stanga, pe un drum. Ma asigur ca nu ma vede nimeni, gasesc albia unui rau si o urmez cateva sute de metri pana nu mai vad nicio urma de civilizatie. Asta e, ca vreau ca nu vreau, aici o sa dorm azi, langa astia doi copacei. Urmez sfatul lui Simon si Lisa: cand ajungi intr-un loc in care vrei sa pui cortul, nu-l pui imediat. Fluieri, faci un pipi, mananci ceva, si abia cand se lasa intunericul te pui si tu pe construit. Asa fac. Cat fac eu toate chestiile astea pregatitoare in afara de mancat, il cunosc si pe tantarul Kazakhstanez, care e o ruda a celui Siberian, la prima vedere foarte apropiata, si la doua la fel si chiar si la a treia, dupa care m-am oprit. Mi-am pus caciula in cap, un fel de fular la gat si peste nas si gura si mi-am bagat mainile in buzunar. Ma tot uit in jur, si-mi tot fac curaj sa pun cortul. La linistea si pustiul in care ma gasesc aici, daca il nimeresc pe ala care nu ma vrea, sau are ceva cu mine, ala despre care auzi la stiri, am pus-o. Nici nu vreau sa ma gandesc. Ooof… Si s-a facut si frig pe deasupra. Gata, trei si. Desfac cortul, dar ma opresc repede, ca rasare luna peste noi si e frumoasa rau-rau de tot. Am pus cortul. Acuma ce fac? Ca-mi vine sa-l strang si s-o iau la fuga. Curaj, Mihai. Uita-te la Doyle, n-are nicio treaba. Usor de zis.

057-004

057-005

057-006

Ma bag in cort, in sacul de dormit. E racoare rau, si la lumina lanternei vad cum scot aburi respirand. Sting lumina si aud tot felul de zgomote afara. Gata, au venit? Nu, sunt doar frunze care fosnesc. E un camion pe drumul principal. Face stanga, pe acelasi drumeag pe care am luat-o si eu. Fir-ar, o sa vina si asta pe albia raului? Nu, zgomotul motorului se pierde in departare. Mama Doyle, ce singuri suntem. Pana si tantarii au plecat la gastinitsa aia pe care eu n-am reusit eu s-o gasesc. A ramas doar luna, care parca face noaptea sa fie zi. Liniste. Cat zici ca mai am pana acasa? Atat de mult? Si pana dimineata cam cat? Ooof, ce misto ar fi sa pot adormi…

057-007

Am pus ceasul sa sune la sapte, ca in caz ca apuc ora aia nevatamat, s-o pot sterge de aici pana apare vreun pescar matinal cu chef de mai stiu eu ce. Am auzit alarma, am oprit telefonul si m-am culcat la loc. Lumina soarelui mi-a insuflat cumva incredere. Se vedea asa frumos prin cort incat nimic rau nu mi se mai putea intampla. La noua jumate am deschis ochii din nou. Buna dimineata, Kazakhstan! Am reusit! Cerul e senin, dar e racorica. Impachetez tot si iata-ma pe drum, in racoarea diminetii. Totul e pustiu, stanga, dreapta, inainte. Inapoi nu mai e, c-am trecut eu si-am lasat ceva povesti in urma. Drumul o ia pe langa drum, pentru ca, baga-mi-as, si aici se lucreaza la drum. Merg pe langa, vreo cinzeci de kilometri, printr-un praf rosu, si kilometri astia sunt de ajuns ca sa mi-l faca pe Doyle sa planga cu simeringul stang de la furca. Mda, nu e tocmai o afacere off-road-ul asta, asa ca decid sa aplic schema invatata in Mongolia. Caut o poteca sa urc din nou pe drum, si o gasesc. Eee, asa da. Asfaltul e minunat. E abia turnat, drept-drept, fara nicio groapa. Apoi iara e drumul blocat, iara ies pe langa, iara ma sui pe, se aprinde becul de rezerva la benzina, tot asa pana vad o benzinarie in stanga si un popas.

Ajung acolo si opresc. Benzinaria e o iluzie, ca e inconjurata de o sfoara, semn ca nu curge nimic prin furtunele alea. Nu-i chiar groasa, pentru ca am intr-una din canistre cinci litri pe care-i car din Mongolia. Ii dau lui Doyle sa bea, si-mi iau si mie o cafea. Ma trezesc inconjurat intr-un minut de catre cativa soferi de tir si muncitori de la drum. Paris-Dakar? Sunt intrebat. Nu, F650GS Dakar. Dau toate explicatiile, si cand ma intorc dupa ce duc cana goala de cafea inauntru il gasesc pe Doyle mega-star, in mijlocul unei sedinte foto. Ii invit pe oameni sa se suie pe motocicleta, isi trag casca pe frunte, e super. Apoi, unul din ei vine la mine si intinzandu-mi un marker imi spune in engleza “This is a small present from our company”. Inainte sa-l bag in buzunar trebuie sa dau autograf pe interiorul vestei omului. Iara mi-e bine cu kazacii. Oamenii astia sunt minuni.

058-001

058-002

Pana la Karaghanda nu s-a mai intamplat nimic deosebit, inafara de o oprire intr-o parcare unde un om ce mesterea la o masina, dupa ce m-a intrebat din nou daca Paris-Dakar, s-a interesat daca nu cumva am o solutie pentru evacuarea lui, care a cam explodat la iesirea din cilindru. E, asta chiar n-am. Nu-i nimic, suntem veseli.

Karaghanda. Intru in oras si caut unul din cele doua hoteluri ieftine despre care scrie in ghid. Ma plimb de la un capat al altuia al orasului, si inapoi, de vreo doua ori. Lumea imi spune ca mai e ba un kilometru, ba cinspe’, deci nici poveste sa ma lamuresc. Pana la urma dau peste un personaj mai hotarat, care-mi zice sa merg intr-o anume directie, mult. Ajung la ceea ce credeam, pentru ca am mai ajuns de doua ori aici, ca e capatul orasului. Ei bine, nu e. Daca mai merg inca vreo doi kilometri ma trezesc in mijlocul unei asezari super-cosmopolite. Pe unde rataceam eu inainte cred ca era o periferie ceva, sau un oras adiacent. Mai intreb, dar nu reusesc decat sa obtin o directie vaga. Imi fac curaj si opresc langa o masina de politie. Astia da, ma lamuresc. Cinci semafoare si o sa vad pe dreapta. Gata, am ajuns. In fata hotelului mai intreb pe cineva, care-mi zice ca sa mai merg cativa kilometri inainte, dar discutia e intrerupta de altcineva care se baga peste noi si-mi zice linistitor ca nu, ca asta mare de-aici e hotelul pe care-l caut.

Inauntru vad o receptie. Avem camere? Nu. Superb. Ies si, pana sa-mi dau seama ce se intampla, vad celalalt hotel peste drum. Ajung si la el si… da. Mi se arata o lista cu preturi pe camera si il aleg pe cel mai de jos. No TV?!? Sunt intrebat cu o vizibila mirare. Da, culmea, desi nu inteleg absolut deloc rusa in care sunt toate canalele, nu, nu vreau televizor. Etajul trei, cu balcon, pentru prima data. Panorama e minunata, am sub mine un santier unde camioane si macarale si tractoare fac scandal.

Ma despachetez, dau cu un pic de apa pe mine, ca n-am dus, dar ma descurc si cu chiuveta. Gasesc cu ocazia asta si bandana mea pe care am cautat-o toata dimineata. Era la gat. Cobor si tanti de la receptie imi spune ca ma poate ajuta cu inregistrarea vizei, pacostea asta de care n-am niciun chef. Perfect, dar nu azi. Poate maine, ca ma cam bate gandul sa stau doua zile aici.

Sunt la plimbare, pe strazile orasului. N-am ce sa-i reprosez. E Europa. Ai tot ce vrei aici, de la cersetori pana la magazine de super-lux, masini scumpe, tineri imbracati la ultima moda, tot. Viata de noapte, cu baruri, cluburi, discoteci. Gasesc in drumul meu un fast-food cu wireless si ma asez la o masa, cu laptopul in fata. Asa repede trece timpul conectat la lumea de-acasa, incat apune soarele si eu tot aici sunt. Imi dau seama ca trebuie sa plec cand fac deja a treia comanda, o cola, si nu mi se mai aduce. Mai dau o raita pe strazi, la City Mall, pana cand lumina incepe sa dispara de tot, lasand loc reclamelor luminoase de peste tot. Ma retrag in camera, unde in timp ce savurez o bere, imi dau seama ca sunt mai mult decat obosit, ca ma doare capul si corpul mi-l simt foarte greu. Ma bag in pat pe la zece, dar cu toate ca nu prea mai inteleg nimic din ce se intampla, nu pot adormi. Ma foiesc dintr-o parte in alta si nu, nu reusesc. Cred ca trec vreo doua ore pana cand bat timid la poarta de la taramul viselor, pe care-l gasesc pustiu, pentru ca n-am visat nimic, sau cel putin nu-mi aduc aminte.

Comments

Comment from Rave
Time September 30, 2009 at 10:51 am

Scurt si la obiect. Obiectiv.

Comment from Adrian
Time September 30, 2009 at 11:15 am

As vrea mai multe poze Mihai :-)

Comment from mama
Time September 30, 2009 at 1:03 pm

“Totul e pustiu, stanga, dreapta, inainte. Inapoi nu mai e, c-am trecut eu si-am lasat ceva povesti in urma.”
Cam 13.500. Cit face asta in euro ?
Nu plec de acasa. Te astept. Drum bun.

Comment from Roxana
Time September 30, 2009 at 11:33 pm

ti-a tinut Doyle de urat in cort? :-) Faina poza!

Comment from sailordana8
Time October 1, 2009 at 12:34 pm

Superba luna aia. Incep incet incet sa capac curaj, si cred ca o sa trec cu bine peste spaima de dormit la cort. Stii nu imi plac insectele deloc, dar uitandu-ma la pozele tale…imi faci pofta chiar si de cort:P

Comment from Skodaru
Time October 1, 2009 at 3:33 pm

Pfoai! ce chef de duca-mi faci!
Asfalt uscat!

Comment from cristina
Time October 2, 2009 at 1:46 am

MIHAI,
daca bandana cautata era la gat, trebuie sa iti spun unde sunt rugaciunile, gandurile pozitive adica, ce te vor linisti si iti vor da siguranta, chiar in pustietati, in cort,sau intre oameni.Pune te rog mana la cap si in dreptul inimii, aha, da, le-ai gasit, erau acolo din copilarie, dar… a trecut ceva timp…explicabil deci…
Mai, ce vaporuzina,ce iarbaocean,sau iarbamare, ce apapamant, sau pamantmare…
cred ca esti unul din exploatatorii umbrelor…bhuuu, stiu cum si de ce te temi…DAR, joaca-te, joaca-te!!!!

Comment from Corduneanu Vlad
Time October 2, 2009 at 3:18 am

Azi am citit toata povestea ta de pana acum si ma tot intreb ce ai cu cortu’? Ce are?
Daca tot ti-e nashpa sa dormi in cort, stiu eu ce te poate ajuta sa dormi mai bine: o cheie franceza sau un levier pus langa tine, la indemana. O sa vezi ca dupa ceva timp nu o sa mai ai nici o problema si chiar o sa fie fain.
Apropos, daca tot esti prin zona, am auzit ca au astia o vale prin Kazahstan, parca Chui ii spune. Daca ajungi in zona, sa ai grija la politia lor speciala. O sa iti dai seama de ce spun asta doar daca ajungi acolo.
Spor!

Comment from alexandra
Time October 13, 2009 at 5:18 am

super asta cu paris-dakar. via kazakhstan sau chiar mongolia. de ce nu? oamenii astia in inocenta lor nu au zis nimic deplasat, daca stai sa te gindesti ca acum raliul asta e prin america de sud.

Write a comment