Main menu:

Site search

December 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Amalia,

Sunt pe drum. Am reusit sa fug si de pe malul lacului care incerca sa ma tina captiv cu radiatoarele lui sparte si barile de carat gentute rupte.

Drumul tau incepe de la prima mea oprire pe ziua de azi, la cafea. Jumatate de minut dureaza pana sa ma trezesc inconjurat. De unde, incotro, cum si asa mai departe. Pana la un punct filmul decurge conform obiceiului. Multe zambete si minunari, asezonate ici-colo de cate un dat dezaprobator din cap. Apoi unul din oameni ma intreaba ceva ce nu inteleg. Incearca sa gesticuleze, dar tot nimic. Al naibii sa fiu daca reusesc sa pricep ceva din ce tot incearca sa-mi spuna. Pana cand omului din fata mea ii trece prin cap o solutie care ma lasa mut. Gata, stie cum sa-mi explice ce vrea sa ma intrebe. Se aseaza pe vine si, cu degetul aratator, in nisipul caruia ii face umbra Doyle imi deseneaza stangaci un… semn de intrebare. De ce – asta se tot chinuia sa ma intrebe prietenul meu kazac. La o intrebare atat de frumos formulata nu-mi trece prin minte decat raspunsul celuilalt prieten, intalnit in vama ucraieniano-rusa, adica “pentru suflet”. Stiu ca m-as adanci si mai tare in nebuloasa asta a comunicarii daca i-as raspunde asa, prin urmare il linistesc cu un scurt “turist”. Ahaa, mda, ponemayu.

Golesc cana de cafea si am sters-o, ca azi am de alergat. De-aia m-am si trezit la sapte. Am de mers vreo sase sute de kilometri, cel putin. Stiu, o sa-mi spui ca nu-mi sta mie in fire sa alerg calul in halul asta, dar am pregatit un raspuns. Astazi, draga Amalia, ma intalnesc in Almaty cu Alexandru si Mark. Ei sunt cealalta echipa care a plecat din Romania spre Ulaan Baatar cam in acelasi timp cu mine. Din pacate n-au reusit pentru ca dupa cativa kilometri in Mongolia motocicleta lui Alexandru si-a dat duhul. S-au intors in Rusia, la Barnaul, de unde, dupa o asteptare cam lunga si crezand ca au reparat beleaua, au plecat spre Almaty.. Acum asteapta acolo un pachet cu piese, de vreo sapte zile, si pachetul asta nu prea vrea sa vina. Asa ca asta e motivul meu sa trag tare azi. Inafara de un cetatean de republica Moldova pierdut prin Siberia, nimeni n-a mai vorbit cu mine romaneste de doua luni. Mi-e greu sa-ti explic cat de dor imi e sa vorbesc limba asta. Neah, nici urma de patriotism sau sentimente adiacente, ca nu-mi ocup sentimentul cu asa ceva. In afara de Petrila nu prea simt nimic pentru tara asta, nici macar de la cateva mii de kilometri departare. Vreau doar sa vorbesc, sa mi se vorbeasca, sa intreb, sa fiu intrebat, sa inteleg, sa fiu inteles, sa injur, dar sa nu fiu injurat, sper. Asadar, spuneam ca asta e motivul drumului meu lung de azi.

Poteca mea e prin pustiu. Stepa non-stop. Pustiu pana la orizonturile din stanga si dreapta, si pustiu sub forma de asfalt negru inainte si inapoi. Observ cu felicitari ca viteza mea de croaziera a scazut de la 110km/h la 95. N-am nicio explicatie, dar tare mi-e bine. Opresc de cateva ori in desertul asta unde intalnesc o masina la treizeci de kilometri si ascult doar linistea. Nu e absolut nimic. Ah, singuratate, cate costume o sa mai imbraci?

_MG_8558

_MG_8560

_MG_8565

Constat in schimb ca pe masura ce inaintez spre sud ma prinde sau prind din urma ceva ce nu credeam ca am sa mai simt pana acasa. Caldura, ea e. De-aia cum iubesc eu, cu transpiratie si toate cele.

Inainte sa trec linia de o suta de kilometri pana la Almaty mai trebuie sa fac o oprire pentru a le cunoaste pentru prima data in viata in salbaticie pe camilele cu o singura cocoasa. Momentan fetele sunt acupate cu traversatul.. Cum or fi tras ele simpaticele concluzia ca infinitul de iarba din dreapta drumului e mai bun decat ala din stanga, nu stiu. Dar le respect decizia asta chibzuita si le dau cuminte prioritate.

_MG_8574

_MG_8577

Mai merg putin si iara trebuie sa opresc, ca de data asta e groasa. Mi-am petrecut ultimii kilometri incercand sa pricep ce naiba e cu norii aia din departare. Acum m-am prins: nu sunt nori. Sunt varfurile inzapezite ale muntilor. Dar sunt la hat mama naibii in cer.

_MG_8593

_MG_8603

Cat ma holbez eu nauc la ce ma asteapta in fata, pe contrasens opreste un camion. Iara ma impusca? Nu, soferul traverseaza in fuga si imi da bucuros o carte de vizita, spunandu-mi ca e din Almaty si daca am nevoie de ceva sa il sun, ca are si el un Kawasaki. Din nou resimt o senzatie de confort, avand in vedere ca nu rupe nimic in anglisky. Ma mai avertizeaza ca urmeaza doua echipaje de politie in urmatorii kiometri, si bine face, ca altfel pe primul, cu radar, il luam din plin, la cat de strategic era plasat. Echipajul numaru’ doi in schimb n-a mai fost de gasit.

Doua lucruri esentiale imi lipsesc – unul din buzunar si altul din rezervor. Bani si benzina. Alimentez cat sa-mi mai ajunga si de-o cafea si opresc peste alti cativa kilometri. Sunt la un popas si stau la soare, savurandu-mi cafeaua luata cu ultimii marunti. Opreste in parcarea pustie si un camion, din care coboara Biek, lasand motorul sa mearga. “Ai mancat?” ma intreaba, dupa ce-l masoara cu privirea pe Doyle, parcat cativa metri mai incolo.. Zic ca nu, sunt sincer, si-apoi mint spunand ca nu mi-e foame. Aaa, staai, stai ca va stiu eu pe voi, specia asta – soferul kazak de camion care vaneaza motocicisti in parcari. N-apuc sa-mi termin gandul si… ziceam ca n-am bani? Biek sta acum cu mana intinsa spre mine, mana in care tine patru sute de tenghe, adica vreo doi euro. “Ia-i, mananca ceva”. Ciorba din oala interna cu sentimente are acum urmatoarele ingrediente: putina jena, ma bufneste rasul si-mi vine sa-l iau in brate si sa-l pup. Biek, dragul de tine, esti un inger, stiu, dar te refuz. Multumesc din inima. Gestul asta are darul de a umple sufletul unui om, nu stomacul. Bine, atunci ia pachetul asta de tigari, si-mi intinde unul sigilat. Il iau, cu capul plecat. Nu ma duce mintea decat sa-l rog sa ne facem o fotografie pe care sa i-o trimit prin posta cand o da Dumnezeu sa ajung acasa. Ma roaga si el sa-i dau adresa, dupa ce-i explic la ce distanta e Romania de Germania pentru ca, daca am inteles eu bine, el o sa mearga sa-si ia o masina de-acolo. Rezultatul probabil ca va fi mama trezindu-se intr-o buna zi cu Biek la usa, in Petrila.

_MG_8598

Cu vapori de benzina in rezervor si iluzii de monede in buzunar, depasind frenetic pe mini-autostrada de intrare in oras, caznindu-ma sa raman intr-a cincea… Welcome to Almaty, orasul in care doi oameni vorbitori de romana asteapta piese de motocicleta.

Lupta bezmetica cu traficul mi-e oprita de becul de rezerva la benzina, care deja sta de prea mult timp aprins. Bag doi litri, mai mult asa, sa-l amagesc pe Doyle si dupa ce platesc, la iesire, ma dau cu capul de pata de lichid de racire care zace sub cal. Mda, lipitura facuta de mine pe malul lacului se pare ca n-a tinut. Un motiv in plus s-o calc pana la locul de intalnire, pana nu pierd toata apa din circuit. Ti-am zis ca e cald, nu?

Third Dormitory, asa se cheama locul asta unde o sa dorm. E un camin de studenti al carui ultim etaj functioneaza ca un mini-hotel ieftin. Mesaj lui Alexandru sa iasa-n pridvor si iata-ne imbratisandu-ne cat se poate de romaneste in fata intrarii. Ar trebui sa dau bagajele jos si sa ma cazez, numai ca treaba asta imi ia vreo ora. Stau la discutii cu Alexandru si ma bucur de fiecare minut. Intr-un final, pentru ca se lasa bezna, il cazez pe Doyle in parcarea de peste drum si sunt in camera.

Bere, vodca si niste castraveti murati – asta e painea si sarea cu care sunt primit de catre compatriotii mei. Se vede treaba ca in Barnaul, cat au frecat-o cu reparatul, au invatat numai prostii. Prima noapte n-am reusit sa facem mare lucru inafara de golitul partial al sticlelor. Am frecat menta usurel pana ne-a lovit somnul pe toti, in frunte cu mine, la care cei sase sute de kilometri udati cu niste bere incepeau sa cam doara. De fapt, cam toata sederea mea in orasul asta peste care stau sa se pravaleasca muntii a fost o letargie continua in timpul careia din cand in cand am mai facut cate ceva. Si din nou, cum se intampla cand stau mai multe zile intr-un singur loc, am pierdut sirul evenimentelor.

_MG_8604

_MG_8608

Am luat micul dejun la o cantina studenteasca unde am platit tot studenteste. Alexandru e bine documentat. De altfel e un lucru stiut ca daca-i dai un milion baiatului asta si-l trimiti trei luni in Asia Centrala, el se intoarce cu doua, si cateva kilograme in plus. Am mers apoi pana la parcul Panfilov, plimbare. Almaty asta nu e din Kazakhstan. E un orasoi cosmopolit, cu magazine scumpe, masini de ultima generatie, gagici pline de stil si nopti pline de viata.

_MG_8659

_MG_8666

Cand am ajuns la poarta parcului ni s-au albit pupilele. Albul zecilor de rochii de mireasa din jur faceau pana si verdele parcului sa paleasca. Se iau kazacii astia ca nebunii. Iar parcul e locul preferat pentru sedinta foto. Ba pe iarba, ba pe scari, sub statuie, fotografii si cameramanii se calca in picioare. Ii calc si eu un pic, dar mai timid, tragand cot la cot cu ei sa facem sa fie bine. Un mic dar rafinat intreprinzator cara dupa el o cusca cu porumbei albi, iar daca vreun cuplu vrea sa faca ceva super-tare, le da o pereche sa le dea drumul, cu siguranta pe bani.

_MG_8624

_MG_8627

_MG_8632

_MG_8639

Am invatat pe inserat o tehnica noua de la baietii mei, pe care nici acum nu o prea inteleg, dar a fost interesant. E asa: mergi pe strazi pana te dor talpile si te arde gatul, in cautarea unui loc unde sa bei o bere. La una din cinci terase, la care te opresti, ceri meniul, te uiti fugitiv peste el si, pana sa se prinda chelnerul, te ridici si pleci. Asta de vreo patru-cinci ori, pana pasii te poarta la marginea orasului, unde gasesti o bodega si tot efortul de pana atunci iti e rasplatit.

_MG_8645

Intr-una din zile, in vreme ce baietii erau plecati cu un prieten local sa faca o baie nu stiu pe unde, stand singur in camera, am vrut sa pornesc laptopul. Surpriza, nimic.. Beculetele se aprind, dar cam asta e tot ce poate sa dea din el. Din nou cade cerul pe mine. Brusc nu mai sunt nici singur in camera. Langa mine, intinsa in pat, picior peste picior si intr-o forma de zile mari zace lasciva o depresie, cu care voi imparti patul. Il tot sting si aprind din nou, sperand ca un tampit ca asta il va ajuta. Tot nimic. Ce-o sa se intample cu toate fotografiile si povesile si tot ce am in el? Daca sau pierdut? Daca nu mai am nimic din ce am adunat pana acum? Ma bag in pat. Am visat ca laptopul mergea.

Dimineata gasim un magazin de calculatoare, care are si un service unde ajungem inghesuiti intr-un autobuz. Mda, cu toata bunavointa domnisoarei de la receptie, distractia ar dura o luna. N-am o luna la dispozitie s-o pierd aici, asa ca plecam resemnati cu laptopul decedat in ghiozdan. Gasim in schimb la un magazin un set de cabluri cu care sa mufam hard-ul la un calculator si astfel sa incercam sa salvam ce a ramas ingropat acolo. Internet Café, mufat defunctul, nimic. Gata, cam asta a fost tot ce am putut face. De-aici incolo hard-ul ia drumul Romaniei, cu DHL-ul. Sper ca Ion sa reusesca acolo ce n-am reusit eu aici. Hai Romania!

M-am mai plimbat cu baietii pana la o vama, langa aeroport, de unde sperau sa ia piesele care chipurile au ajuns, dar si in cazul lor, ca si cu hard-ul meu, esuam. Profitam de ocazie si dam o raita pana la garajul unde zace despuiata Katy a lui Alexandru, de unde aflam ca radiatorul pe care-l tot plimb cu mine in geanta are mari sanse sa fie reparat maine, la o fabrica, de catre niste meseriasi intr-ale sudurii.

A doua zi, in fata portii unde dupa ce am lasat radiatorul inauntru sub promisiunea ca intr-o ora e gata, imi strang mainile pentru ultima data in Kazakhstan cu Alexandru si Mark. Ei de aici pleaca sa mai faca o incercare cu piesele, iar eu la o cafea si apoi, in functie de cat de repede se misca treaba, spre Bishkek, in Kyrgyzstan. Revin peste o ora si se pare ca radiatorul e gata. Pot sa-ti spun ca au tras baietii astia o lipeala care daca da bomba peste noi, va fi singura chestie ramasa intreaga sa spuna povestea umanitatii. Fuga-fuga inapoi la Doyle, impachetat, si cu o scarba fara margini fata de caldura care ma inconjoara, incalec, cu telul sa gasesc fara harta sau GPS iesirea din orasul in care sunt captiv de cinci zile. Imi ia ceva vreme si niste rataceli pe strazi fara sa-mi dau seama unde sunt sau sa dibuiesc vreun indicator. Profit de faptul ca rataceala ma poarta spre un targ auto, si opresc intr-o parcare cu multe magazine mici pe laturi cu gandul sa-mi cumpar un abtibild pentru gentute. Sunt inconjurat. Cred ca sunt vreo douazeci. Le spun ce vreau si sunt disperati sa ma ajute. Putin prea disperati pentru gustul meu, pentru ca insista sa lipeasca ditamai abtibildele peste tot pe Doyle, oriunde gasesc un loc liber. Le spun ca-s prea mari si plec zece metri mai incolo sa-mi caut singur. Nu gasesc ce vreau si, cand ma intorc, armata mea de sustinatori imi arata mandra cum a lipit ea un abtibild pe o gentuta. Si unul pe cealalta. Si unul pe numar. Pfff… ce dezastru au facut astia. Bine ma, mersi, hai c-am plecat. Noo, stai asa, ca am steagul ala cu Rusia din care au mai ramas trei fire si acum a fugit unul sa-mi aduca un steag cu Kazakhstan. Vine si stindardul, e prins la far si gata, am liber la plecat, sper.

Ia, hai sa vedem daca mai stim sa mergem dupa cinci zile.

_MG_8684

Comments

Comment from Hendrix
Time October 5, 2009 at 11:38 am

dragule sa scrii pe hartie si sa pastrezi imaginile pe card(uri) vreau cartea asta cap coada daca va vedea vreodata lumina tiparului.

Comment from Rave
Time October 5, 2009 at 11:40 am

Oy, sunt cu fufletul la gura, mai ales ca am vazut la TV ce urgie meteo a fost in Georgia, sper ca nu ai prins-o…

Comment from cti97
Time October 5, 2009 at 1:54 pm

am impresia ca mireasa asta te cam sorbea din ochi :)

Comment from alexandra
Time October 5, 2009 at 2:19 pm

nu stiu despre mers, dar de zburat sigur siti sa zburati dupa toate aripile care se vad pe acolo

Comment from mihai
Time October 5, 2009 at 2:20 pm

noroc
bai abia vin de la masa, dau f5 ul normal si hopa updateul.

abia astept sa citesc…. vezi ca la mine aici a venit toamna, cad frunzele si s-a facut frig. si in plus toata lumea vorbeste frnaceza.. asa ca atunci cand vii sa te pregatesti de noi povestiri
drum bun

Comment from WALTER
Time October 5, 2009 at 3:03 pm

PT. LIPIT RADIATOR
Tot citesc ca ai probleme cu radiatorul si abia acum mi-am dat seama ca si eu am avut exact aceeasi problema la radiatorul Daciei cu care am ajuns la Vladivostok. Eu l-am carpit cu adeziv Bison pt metal, din ala care vine in doua tuburi, substanta actva gri si catalizator alb, care se amesteca si se intaresc cam in 2-3 ore, mai repede daca se incalzesc. Poti incerca, la mine a tinut… Si mai este o chestie, de obicei pt garnituri, “plastilina rece”, numai ca am uitat numele in ruseste. Mi-amintesc doar inceputul – halodnya – “rece”… Sorry :( Bafta la drum!

Comment from writeman
Time October 5, 2009 at 4:18 pm

eu ma mir ca mai ai sticker-ele alea pe parpriz, dupa toate lunile astea. sau ai avut provizii si le-ai inlocuit cand s-au desprins?
drum bun!

Comment from Victor
Time October 5, 2009 at 4:52 pm

Mai era o echipa din Romania care facea aceeasi expeditie ca tine si in acelasi timp?! Ce tare si ce coincidenta!

Comment from Cioban Victor
Time October 5, 2009 at 5:23 pm

Hai sa te mai scot de la rusi(sau kazaci}si sa te mai aduc in tara.Revin la maraton ca am fost vreo 20 de sustinatori.Vine Gabi,obosit frant,la ultimul punct de control,dupa 24,7km de urcusuri pana la cota 2005 si coborasuri.Il schimbam ca era ud,fleasca,il energetizam si il expedeiaza nevasta,de urgenta mai departe.Doar, doar o crapa pana la finis.Dar n-a avut noroc.A ajuns,totusi(ma beleste nora-mea cand o veni pe aici la un must si o pastrama pentru cum am barfit).Nu mai spun ca la anu’ nu mai pupa el sa plece singur.Cam multe fete si femei au participat.Si…a cam intarziat pe traseu.Bine ,el e baiat serios ca seamana cu tat-su.Si tu ne sti cat de seriosi suntem.Si pe ploaie iti mai arde de nu stiu ce tampenii?Doar ai trecut prin atatea ploi si intelegi mai bine.La tine s-ar parea ca merge bine treaba.Oameni de oameni pe acolo.Macar sa fie asa pana ajungi acasa.Dar ai grija cand intri la noi ca e ca la nimeni.S-ar putea sa fie mai rau ca pe acolo.S-auzim de bine.

Comment from Oliver
Time October 5, 2009 at 10:08 pm

Te pot ajuta cu un nr de telefon de la niste romani din Georgia .

Comment from Madalin
Time October 5, 2009 at 11:07 pm

Mihai ai incercat sa-i scoti HDD-ul la notebook si sa-l bagi la loc? La fel si cu memoriile. E posibil ca de la vibratii asta sa fie cauza. Merita incercat. Drum bun.

Comment from Spirit Honda
Time October 5, 2009 at 11:08 pm

Daca laptopul nu isi revine din moarte clinica, nu iti pierde speranta: si eu cu amicii mei am recuperat cateva mii de fotografii dintr-o exppeditie din Maroc in timp ce le credeam deja in Rai. (Iti pot recomanda resuscinantul, daca e cazul).

Comment from mihai
Time October 6, 2009 at 10:27 am

suna serioasa treaba cu laptopul; dar cred ca in cel mai rau caz, daca se pierd pozele, te trimitem inapoi. hai ca inca 3 luni nu este mult::

drum bun spre casa

Comment from Amalia
Time October 6, 2009 at 12:47 pm

Draga Mihai,

Bag seama ca mi-au iesit dromaderi si mirese-n cale. Frumos! Asa ca mie mi-a cam placut in calatoria asta.
Iar tie, draga Mihai, cand iti mai iese in cale depresia aia si cand mai vezi vreo noua tinuta din Colectia toamna-iarna de singuratate, “ti-as trimite stele, sa te joci cu ele” Promiti?

Ba eu multumesc!

Comment from Rider
Time October 6, 2009 at 3:00 pm

Ce tare ca te-ai intalnit cu romani motociclisti p-acolo. Care mai aveau si aceeasi destinatie ca tine. Vad ca lumea pe aici nu e prea emotionata, mai mult observa dromaderii, miresele si eventual ceva kazaci (ca doar e mai romantic decat niste banali romanasi), dar mie mi se pare super tare sa dai peste unii de-ai tai in mijlocul Asiei Centrale. Cum de n-ati plecat impreuna?

Comment from Makaveli
Time October 6, 2009 at 9:28 pm

parca as vrea sa nu se mai termine treaba asta cu mongolia niciodata :D citesc de la inceput de cand ai plecat si de fiecare data cu mare drag . Drum bun Mihai !!!

Comment from mama
Time October 6, 2009 at 10:24 pm

De pe forum: “Cand mai avem si noi parte de un update???
Acum pot sa citesc si de la scoala fiindca i-am aratat profului de info ce citeam si a fost fascinat de ultima poveste a lui Mihai si a inceput si el sa citeasca adica acum e la zi fiindca a citit fiecare poveste…”
Ghici ciuperca cine sa fie? Cine sa fie??
El e. Ionutz2ooO.
Esti profesor Mihai.
Drum bun.

Comment from mama
Time October 6, 2009 at 10:29 pm

Am scapat un “de”. Corectez.
Esti profesor de profesor Mihai.
Drum bun.

Comment from cristina
Time October 8, 2009 at 11:49 am

POST SCRIPTUM
daca ar voi sa fie destepti,kazahstanii si-ar schimba stindardul cu tricolorul tau orizontal…

Comment from :)
Time October 9, 2009 at 3:49 pm

http://www.youtube.com/watch?v=1CTBOskmXaE

“With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arrive”

Mersi ca ne areti ca visele sunt mult mai frumoase daca le traiesti. Dumnezeu sa-ti lumineze drumul !!

Comment from alexandra
Time October 16, 2009 at 10:01 am

pai trebuia sa-i zici ca pentru suflet, mai Mihai. mie mi-e clar ca asta e raspunsul pe care il astepta. dar cred ca s-a prins oricum si singur, ca aratati oricum numai a turisti nu.

Comment from alexandra
Time October 16, 2009 at 11:24 am

ha. cind mai vezi balti cu lichid de racire sub Doyle, poti sa zici ca s-a rupt apa. asta mi-a venit acuma in minte cind am citit “s-o calc pana la locul de intalnire, pana nu pierd toata apa din circuit”.

Pingback from Natură de basm, chei şi noroială | R.R
Time October 18, 2009 at 9:13 pm

[...] Da, cam asta e priveliştea din zonă şi nu, cei de sus nu sunt nori ci vârfurile înzăpezite ale munţilor,  vorba lui Mihai. [...]

Pingback from Drumul Pamirului | bucurenci.ro
Time October 19, 2009 at 11:02 pm

[...] pe Mihai şi pentru priveliştile amuţitoare ale munţilor Pamir. Acum mai multe zile, când îi scria Amaliei, povestea despre nişte “nori” despre care şi-a dat seama că sunt, de fapt, crestele [...]

Pingback from O fotografie: pietoni cu cocoaşă | impresii din lumea mare
Time August 5, 2010 at 1:31 pm

[...] În drum spre Almaty, Kazakhstan. Nişte cămile agale treceau, pe un drum unde doar cu ele am mai schimbat câte o impresie. Despre misterul gustului ierbii şi de ce e el mai bun în partea din dreapta a drumului decât în stânga, în scrisoarea pentru Amalia. [...]

Write a comment