Main menu:

Site search

August 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Bogdan,

Am iesit din Almaty cu fruntea sus, facand slalom printre masini ca sa ma bata si pe mine vantul putin, sa scap de caldura asta.

Am iesit la drum intins, sunt doua benzi pe sens, si rulam cu noua noastra descoperire — 95 km/h. Pana la Bishkek am douasutecinzeci de kilometri. Habar n-am daca sa ma grabesc au ba, pentru ca distanta nu e asa mare, dar am o vama de care trebuie sa trec. Pana acolo fac o singura oprire, de cafea, intr-o parcare din care plec odata cu un autobuz caruia ii arde de harjoana. Imi pun si eu mintea cu el si l-as in urma dupa un 120 sustinut vreo doua minute.

Ajung in vama, la capatul unui orasel. E o bariera aici, si un fel de concurs care peste care se baga. Se ridica o data la cinci minute si se avanseaza cate doi metri intr-un haos total. De peste drum, dupa ce ma fixeaza o vreme, vine spre mine un baiat la vreo saispe’ ani cu o privire ciudata, de om a carui minte nu prea e acasa. E oarecum incruntat si are un ranjet vulpesc pe toata fata. Da ocol motocicletei si trage de tot ce se poate trage. Faptul ca soferii din jurul meu incearca sa ma apere , tipand la el, nu pare sa aiba niciun efect. La fel, nici faptul ca ma enervez si ii indepartez destul de violent mana de fiecare data cand mai trage de ceva. Ma tot uit la bariera aia din fata si tot incerc sa tai randul, cum face toata lumea, dar n-am nicio sansa in fata masinilor si a camioanelor. Salvarea vine de la un domn care vine langa mine, imi spune sa ocolesc coada si-mi ridica bariera.

Un soldat ma intreaba bucuros de unde sunt si, dupa ce-i raspund, ma trimite la un ghiseu. Treaba aici e pe banda rulanta. Masinile opresc, baga pasaportul pe geamul unei gherete, il iau inapoi in cateva secunde si trec mai departe. Ce tare, cred ca o sa trec neobservat pe aici. Bag si eu vesel mana cu pasaportul prin gemulet. Trece un minut, ceea ce e suspect de mult. Imi inghesui si capul pe gaurica. Vamesul cu cap rotund, ochi oblici si monitor in fata imi flutura hartia cu inregistrarea si zice foarte autoritar ‘problem!’. ‘Ai nu ma-nebuni. Si cam ce problem vrea muschiul tau sa am eu azi, bai militiene? Imi arata data la care am intrat si-mi spune ca azi e 16, deci au trecut zece zile, deci problem. Pe fruntea lui, desi e acoperita pe jumatate de chipiu, pot sa deslusesc cinci litere scrise stangaci, dar cu un font mare cat Kazakhstanul: s-p-a-g-a. Stii la ce ma gandesc acum, nu? La ziua pierduta in Karaghanda, cu bani pe taxiuri, telefoane, plimbari la hotel si inapoi la politie, si la tot carul meu mare de nervi rasturnat de buturuga mica pe nume inregistrare pe care am facut-o tocmai ca sa scap de boul asta care face pe desteptul acum. Ii zambesc sincer si ii spun ca nu am niciun fel de problema, si zau ca stiu ce zic.. In timpul asta pe langa umarul meu zboara in continuare pasapoarte inainte si inapoi. Omul meu e hotarat. Ei bine, eu sunt si mai hotarat decat el. Nu o sa vada nici macar cel mai mic banut de la mine, n-are noroc azi, planetele nu i s-au aliniat, nu si-a gasit prostul. Ii explic clar cum ca pe stampila de intrare scrie sase, pe aia de inregistrare noua, deci daca are doua clase si n-a ramas corigent la scadere, o sa vada ca-i da trei zile, fara virgula, mai mult, poate citi pe spatele hartiei in trei limbi, niste instructiuni pe care eu, din pacate pentru el, le-am urmat. Nu, tot problem. Parca si fontul de pe frunte e acum cat China, literele sunt majuscule si a aparut si un semn de exclamare la sfarsit. Imi psune ca cheama politia. Te rooog!!! Politia in capul lui e un alt vames care freaca duda prin vama. Il cheama la geam si disting ca-i explica ceva de genul «Hai ma, ajuta-ma sa-l facem p-asta. Da-te si tu rau». Asta ia hartia, se intoarce spre mine si-mi baga acelasi text, vag incruntat. Da, da, stiu. Citeste si tu pe dos, daca stii, apoi verifica datele si reformuleaza. Citeste, ridica mirat sprancenele putin si se intoarce spre celalalt.
- Ce ‘reacu sa ma dau rau, ma? Tu nu vezi ca e in regula?
- Da ma, da’ hai totusi sa scoatem si noi ceva, pe bune, zau, ar fi pacat.
Se intoarce iar catre mine, imbarbatat, si-mi baga acelasi text. Cu acelasi text ii raspund si eu. Cedeaza si se intoarce din nou catre celalalt. «Lasa-l ma, ca e roman». Asta am inteles clar. Ii da actele inapoi si pleaca. Oi fi eu roman, dar daca sunt pe motocicleta inseamna ca prin vene-mi curge cascaval, asa ca continuam valsul. Se trece la partea B, aia cu asteptatul. Pe cuvantul meu ca n-am nicio problema. Poate singura chestie e ca stiu ce vrea asta si ca eu am dreptate si din cand in cand imi vine sa ma bag jumatate pe geamul ala, sa-l strang de gat si sa-i bag inregistrarea si monitorul ala in, cum sa zic eu, in sezut. Dar ma temperez. Zece minute imi petrec cu mainile in buzunar, contempland frumusetea asta de vama, cand deodata – «Mihail?» Da. Sedinta.
- Sponsor?
- Ce sponsor?
- CINE sponsor?
- Aaa… eu sponsor.
- Aaa… money?
Opaa, hai c-am reusit s-o dam in sinceritati.
- No money.
- Pai du-te inapoi in oras si ia money.
- Nu prea.
- Du-te…
- Nu, serios..
Fontul scrisului de pe frunte incepe sa se micsoreze si primele litere incep sa dispara chiar. Pune mana pe stampila si zdrang. O infige in pasaport. Mi-l inmaneaza, dar are ultimul cuvant, dand din degetul aratator ceva la modul «io ti-am stampilat asta, dar sa stii ca nu e frumos ce faci». Da, stiu. Da’ sa stii ca am si un frate mai mare.

Plec spre vama kyrgyza. Ma gandesc cum se face ca din nou, la fel ca-n Ucraina, la plecare se gaseste cate un cercopitec d-asta care sa se pise cu nonsalalta peste tot frumosul si tot binele prin care am trecut in tara lui.

La Kyrgyzi e simplu. Cred ca e cel mai simplu dintre toate vamile de pana acum. Intru intr-un birou, stampila, pa. In schimb dupa prima suta de metri sunt oprit de politie. Sunt incruntati, dar vor doar sa-l examineze pe Doyle. Mai am douazeci de kilometri pana la Bishkek, pe care-i fac repede, mai mult de nevoie, pentru ca peste noi se lasa noaptea. Gasesc cu greu «Sakura Guesthouse», o casuta a unor japonezi, foarte dragut si curat, unde primesc un pat ieftin intr-o camera de sase. Unul din ei e Peter, din Anglia, cu un R1200GS. Si el, ca mine, e in drum spre casa, dar pe alt traseu. Ies la o plimbare in oras, dar destul de scurta, pentru ca maine ma trezesc devreme..

La sapte deschid ochii, inaintea ceasului, care ma trezea la sapte si un sfert. Azi ma duc sa ma iau la tranta cu ambasada Uzbekistanului, de unde ar trebui sa-mi iau o viza. Afara ploua, iar eu o iau la pas, cu toate documentele pregatite. Gasesc ambasada, dar nu deschide decat la zece. Bine ambasado, las’ ca vezi tu. Ma duc sa beau o cafea. Timpul trece repede si la zece si zece sunt din nou in fata portii. Na, ca acum mai sunt vreo zece persoane, printre care recunosc si doi japonezi care dorm in camera cu mine. Vestile proaste vin din tara soarelui rasare azi. Trebuie sa sun inainte, sunt programat cam peste o saptamana si cica peste o alta saptamana primesc viza. Asta nu e bine deloc, pentru ca timpul asta nu-l am, iar in Almaty, de unde vin, viza asta se ia intr-o zi. Nu ca as fi putut sa iau viza de acolo, pentru ca pe scrisoarea mea de invitatie scrie mare Bishkek. Asta in schimb, invitatia, cica s-ar putea sa ma ajute sa iau viza mai repede, dar tot trebuie sa ma programez. Ma intorc la guesthouse, unde gazda mea ma ajuta cu programarea. O rog sa le spuna la aia ca platesc, numai sa ma bage in fata, dar nimic — peste cinci zile, atunci trebuie sa vin. Mda, asta da veste proasta.

Ies la plimbare in orasul asta in care nu e mare lucru de vazut, cu capul plin de ganduri. Fiecare zi pe care o pierd imi creste sansele sau mai degraba nesansele sa inghet in Tajikistan, in trecatorile alea la peste patru mii de metri, pe unde mi-e drumul, ceea ce nu-mi doresc. Da, cinci zile n-o sa stau aici, macar asta mi-e clar, asa ca o sa-l iau pe Doyle de coarne si-o sa inconjuram impreuna lacul Ysik-Kul, atractie de top a acestei tari. Ma intorc la guesthouse si stand la o bere cu ceilalti locatari constat din nou ca sunt cam mic. Toti sunt biciclisti. Cam zece. Doi din Olanda, unul din Elvetia, doi din Germania, doi din Japonia, Australia si tot asa. Si se duc in toate directiile. Ma duc sa ma culc, ca n-am nicio sansa. Doyle e in garaj, inconjurat si el de puieti.

_MG_8693

_MG_8702

_MG_8710

Dimineata plec pe la noua jumate’. Reusesc sa ies din oras din prima, exact pe drumul cel bun. Incep serpentine, intru in munti, cerul e senin, dar racorica. Singura parte proasta e ca o data la zece -cinspe’ kilometri e radar. Ma tot ascund dupa diversi vitezomani, ca sa am putin randament si vreo doi o musca. Schema tine vreo o suta de kilometri cand, de dupa o corba, nenea militianu’ sare ca ars si-mi gesticuleaza precipitat sa opresc. Vine la mine si-mi arata pe ecranul digital al pistolului sau cu laser super-hightech o poza cu mine inclinat frumos pe curba sub care scrie 94km/h. In zona de 60. Cum te cheama? Mihai. Draga Mihai, si-mi zambeste, toata distractia te costa opt sute som, adica doispe’ euro. Pff… mai ieftin n-avem? Nu. N-avem nicicum. Ii dau o mie si-mi da rest. In timpul asta isi motiveaza penalizarea pe care mi-o aplica imortalizand o masina care merge cu 74km/h si zicand ceva la modul «ei sa vezi ce mi ti-l ard si pe asta». Ma trezesc cam tarziu si intreb mai mult resemnat «chitanta?». Politache se uita la mine, zambeste, si pe un ton mai mult compatimitor, ridicand nevinovat din umeri imi zice ca nu, n-avem nici chitanta. Perfect, hai c-am scapat si de banii care-l faceau pe Doyle sa traga greu.

_MG_8722

_MG_8724

Cinci kilometri mai incolo — bariera. E unu’ la un ghiseu care tot face semn masinilor sa treaca. Ajung si eu si-mi arata un ditamai textul pe un zid, care se termina cu trei cifre: 500. Haideti ba, dati-o-n Doamne iarta-ma, v-ati gasit bou de muls. Nu am! Si scot din buzunar ultimul marunt, vreo trei sute. Nu e bine, mai trebuie doua. Tu nu intelegi ma ca n-am, lasand la o parte faptul ca, dupa cum i-ai lasat pe aia din fata sa treaca nici nu cred ca trebuie. Noroc ca vine o masina din spate si ca sa nu mai tin randul omul intinde mana dupa bani. Ii dau doua sute si-mi ridica bariera. Nu Bogdan, nu ma intreba de chitanta.

Ajung in Cholpon-Ata, o statiune care cica vara colcaie. Asa o fi, dar acum e liniste. Gasesc de dormit acasa la un om care parca nu prea intelege ce vreau si ba ma pune sa-l trag pe Doyle langa copac, ba dupa copac, si pana la urma in garaj. Mai am doar timp de o plimbare pe plaja lacului, de unde in departare, peste luciul apei, vad muntii care ma asteapta inzapeziti. Se lasa inserarea. Si frigul odata cu ea. Ma gandesc cam cu emotie la ce e inainte si cum o sa fac. Frigul asta pe care doar il anticipam incepe sa-mi dea niscaiva fiori. La propriu, la figurat, si la mama naibii, unde sunt.

_MG_8730

_MG_8733

_MG_8738

Comments

Comment from Rave
Time October 7, 2009 at 1:13 pm

Pfuaidemine, cum se pot vedea muntii aia…

Comment from Adrian
Time October 7, 2009 at 1:25 pm

Frumos. Mi-a placut exercitiul de imaginatie legat de cei doi vamesi :-)

Comment from writeman
Time October 7, 2009 at 3:43 pm

libertate, numele tau e spaga! succesuri, mihai!

Comment from Gabi
Time October 7, 2009 at 4:51 pm

Mihaaai… ai sa’mbag ce tare esti!
Pai de cand vreau sa te vad asa si…nimic pana acum.
Bravo Mihai! esti de-al meu acum!!!
Cat despre spagari……

Comment from teo
Time October 7, 2009 at 5:50 pm

Aham, tocmai ai fost prin ţara lui “no receipt” ! Ţine-te tare !

Comment from Makaveli
Time October 7, 2009 at 9:38 pm

bine mai Mihai dar chitanta???? :D

Comment from Madalin
Time October 7, 2009 at 10:39 pm

Super poze, ca de obicei. Sa ai parte de zile insorite.

Comment from sailordana8
Time October 8, 2009 at 9:02 am

Aoleu, spaga se pare ca este intr-adevar universala. Nasol, mai ales cand banii sunt numarati si deh chiar ai ce sa faci cu ei. Drum bun in continuare.

Comment from mihai
Time October 9, 2009 at 11:36 am

ma uitam azi pe lista cu cei care inca asteapta scriscori cu numele lor (nu ca noi nu le-am astepta) si e trecut bine de jumatate deci te apropii cu pasi repezi. inca putin si ajungi acasa. si atunci sa vezi ce o sa traga lumea de tine la povesti
drum bun

Comment from bob
Time October 10, 2009 at 12:35 am

am fost vara trecuta la Cholpon Ata, asa este, colcaie de manelisti !

Comment from R.R
Time October 10, 2009 at 9:29 pm

Asa de mult mi-o placut poza cu muntii ce par nori ca am pus-o deja ca imagine de fundal pentru al meu laptop. Ca sa vezi ce influenta poti avea asupra oamenilor. De faptul ca ne inspiri nu mai zic. Asfalt uscat.

Comment from mama
Time October 10, 2009 at 9:32 pm

Mda. Azi tocmai trebuia sa ies de pe usa din dos.io. Moda de nascuti piu vii si hrahiti cu lapate.No Mihai daca o sa mai chef o sa vedem cum e chestia asta. te asigur ca e e grea ,la fel de gheroui ala.
Si im avut. O da
chiar amcamavu

Comment from mama
Time October 10, 2009 at 9:46 pm

asta t a fost cam fare cu “amcamavu”
ION stie
gata nu mai scriu
Ce pliciseala

Comment from Makaveli
Time October 11, 2009 at 3:09 pm

asteptam un nou episod :D :D

Comment from Petru
Time October 12, 2009 at 8:41 am

Mihai, Mihai – pe unde mai esti?
Da-ne un semn – suntem nerabdatori dupa povesti.
A! Si am luat Dakar si eu. Pentru ca ai tu, un Gherou!

Comment from bob
Time October 13, 2009 at 5:53 am

d-abia acum am reusit sa citesc si eu tot topicul ca am fost plecat in vacanta.
In Bishkek am rezolvat destul de simplu cu viza de Uzbekistan. Nenea paznicul stia pe un nene care ne-a facut rost de vize fara sa intram in ambasada in ziua in care ne-am dus acolo :D (si nu ne-a luat mult)

Comment from cristina
Time October 13, 2009 at 11:48 pm

oooaaaaaaaaaaa
ce de orizont…
ce de sperante…
ce de trepte pana la cer…

Write a comment