Main menu:

Site search

June 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Dayana,

Cand am deschis prima data ochii era bezna. Mi-a fost din nou frica sa ma uit la ceas, asa ca m-am culcat la loc. A doua oara n-a mai fost la fel. In bezna din yurta vedeam tot felul de constelatii pe tavan, semn ca afara e deja lumina. O fi lumina, dar e un frig de crapa. N-am curaj sa scot niciun deget afara de sub cele doua plapumi cu care stau acoperit. Asa ca stau si incerc sa identific galaxiile de pe cerul yurtei. Contemplarea mi-e intrerupta cumva timid de cateva picaturi de ploaie pe care incep sa le aud. Apoi din ce in ce mai tare. Incepe si un vant, apoi furuna, uragan, tornada. Doar banuiesc, pentru ca yurta se clatina. Din cand in cand poarta se deschide cate putin, apoi se inchide la loc. Destul cat sa vad ca afara e o ceata care nu te lasa sa vezi mai departe de zece metri. Acum nu mai e doar frigul, dar mi-e si groaza sa ies afara. Trebuie s-o fac, pentru ca am asa o banuiala ca Doyle, care are si prelata pe el pe post de parasuta, o sa fie daramat de vantul asta. Imi fac curaj, sar cat de repede pot in pantaloni si ies. Draga Dayana, intrerup scrisoarea pentru un scurt concurs interactiv. Trei, si: cum se cheama ploaia la trei mii de metri la sfarsit de septembrie in Kyrgyzstan? Exact, we have a winner! Ninsoareee!!! De ce mama naibii cuvantul asta are ’soare’ in el n-am sa inteleg. Ma uit in toate directiile si pana sa realizez ce se intampla simt ceva mare in posterior. Morcovul! Ma uit la Doyle. Are exact aceeasi privire ca mine. Pe malul lacului cu nume de cantec, Song-Kul, sunt acum doi morcovi. Unul la mine, altul in esapamentul lui Doyle. Ba Doyle, asta chiar e groasa. Ce facem? Pentru prima data de cand am plecat imi trece prin cap un gand superb. Crezi ca se poate sa nu mai ajung acasa? Ceata asta, care e de fapt nori, se ridica pentru cateva minute si vad. Muntii din jur, care ieri erau verzi, acum sunt albi. Toata privelistea asta, cu ceata, ninsoare, vant si nimeni… exista un cuvant care sa o descrie: infricosator. Aia e.

_MG_8895

Ma tot plimb de colo-colo si iti jur ca habar n-am ce sa fac. De plecat trebuie sa plec. Trebuie sa ajung inapoi in Bishkek pentru ca maine trebuie sa iau viza de Uzbekistan. Chiar trebuie? Pai bine, mai stau aici, dar daca ninge in fiecare zi? Da, plec. Plec? Unde pana mea sa plec? Adica plec, dar in situatia o sa si ajung undeva, inafara de locul ala mult mai sus decat astia trei mii de metri, unde canta ingerasi la harpa, pe nori? Vad o geana de albastru la orizont, care pare sa inainteze in directia mea. Bun, o sa fie soare. Asa, si? Drumul inapoi trece pe la 3.500m, adica cu siguranta acolo sunt niste copii care canta «Dom’-Dom’ sa-naltam» si Rudolf isi da duhul tragand la sania lui Mos Craciun. Pe cuvantul meu ca nu stiu ce sa fac. Ma uit in toate directiile, ma invart in cerc, intru in yurta si ies inapoi. Da, tre’ sa plec. Cum si daca o sa ajung acolo n-am cum sa aflu decat incercand. Ma imbrac, pun bagajele pe Doyle. Ma duc sa platesc si sa-mi anunt gazda ca plec. Ceai? N-am nici macar chef de ceai, dar e cald si mai incolo cu siguranta o sa-i duc dorul. Imi pregateste si un gris cu lapte, care nu prea-mi place mie in general, dar il mananc si pe asta. Sunt calare, fac cu mana, am plecat. Doamne-ajuta!

Ma tot gandesc la insemnatatea vorbelor soferului cu care m-am intalnit ieri pe aici, conducand un cuplu de belgieni, care mi-a zis ‘if rain, problem’. Se referea la raul pe care l-am trecut? S-o fi facut ala fluviu intre timp? Stai sa ajung acolo si vad eu. Merg vreo cinci sute de metri, cat sa dispara yurtele dupa o colina, cand… noroi. De fapt mi-am dat seama ca e noroi mult timp dupa ce l-am vazut. Imediat exact dupa zdrang. De fapt, a fost mai mult un poc. Spatele a fugit nouazeci de grade si degeaba am incercat sa mai redresez ceva. A fost mult prea din scurt. Pe dreapta. Doyle e lat.

_MG_8900

Acum fac putin apel la imaginatia ta, ca sa intelegi ce mi-a trecut prin cap. M-am ridicat, si in timp ce ma uitam la Doyle, m-am desprins de pamant, si cu viteza luminii am urcat in cer, am trecut de nori si am iesit din atmosfera, pana cand am vazut Terra cat o minge de fotbal. Intr-un loc din Asia Centrala, undeva pierduta la trei mii de metri, vad o mica sageata rosie sub care scrie «you are here». Grozav! Ma uit in jur, de la un orizont la altul — nimeni. Incerc sa-l ridic. Imposibil. E cazut la vale, plus ca alunec in noroiul asta ca pe patinoar in Drumul Taberei. Ce-i de facut? Pai sa ma duc inapoi dupa ajutor. N-apuc sa-mi trag sufletul ca vad o silueta in varful dealului. Stiam eu ca sunt ingerasi si la inaltimea asta. E o doamna in varsta. Ii fac semn sa vina sa ma ajute. Ea imi face semn sa vin eu. Pai eu degeaba vin, vino tu! Nu, hai tu. Haide dom’le, ca nici nu e nevoie sa stii limba ca sa intelegi ca nu asta e pozitia normala a unei motociclete. O conving. Vine agale, insotita de inca o doamna si un puradeu. Bagam mainile in animal si-l punem pe picioare. Multumesc. Plec. Doi metri, poc. Pe stanga. E clar, doamnele astea vin cu mine la Bishkek, desi in ritmul asta o sa ne ia ceva sa ajungem. Il ridicam din nou si-l mutam mai pe iarba. Multumesc si mai incerc o data. Hai ca pe iarba merge. Intr-a-ntaia, usurel, mai pun cate un picior jos. Salsa! Asta are Doyle in program azi. Incerc eu sa conduc, ca un partener cu initiativa, dar e mult mai determinat decat mine. Nu prea stau confortabil in sa, din cauza morcovului. Zece kilometri sunt pana la drumul ala principal, care e cu pietris, deci n-ar mai trebui sa avem probleme. Trec raul si ajung la drum. Multumesc Divinitatii.

Apuc spre trecatoare. Urc incet, in jur sunt urme de zapada, apoi cate un strat mai sters, tot asa, pana cand…

_MG_8902

Nu stiu daca face o mie de cuvinte fotografia de mai sus, pentru ca nu cred ca ajunge ca sa descrie ce-am simtit in fata privelistii asteia, dar daca sunt macar cinci sute sunt multumit. Peste tot in jurul meu e alb: pamantul, cerul si Doyle. Mi-a disparut treptat frica si locul i-a fost luat de ras. Daca as avea cu cine, m-as caca mine de ras si nu alta, dar asa, e doar ceva intern, care iese la suprafata sub forma unui zambet tamp. Nu aluneca, pentru ca zapada de pe drum e mai mult apa, plus ca pe masura ce inaintez imi dau seama ca ezitarea mea prelungita de dimineata a fost buna. Le-a dat timp catorva masini, probabil doua, sa treaca pe-aici si sa lase niste urme pe care le urmez. Dupa ce trec de pasul montan opresc pentru un moment artistic. Fac un omulet de zapada. Il las acolo cu zambetul lui pe fata, ca o marturie a cum m-am simtit eu, pentru cei ce-o sa treaca mai tarziu, daca o sa treaca.

_MG_8913

_MG_8914

Dincolo e alt anotimp. N-a nins deloc. E soare, ceva norisori si destul de uscat.

_MG_8920

Cand mi-e coborarea mai draga vad doi motociclisti. Alexandru si Mark. Se vede treaba ca nu mai scap de ei. Vestea buna e ca domnisoara Katy e acum functionala si are si pofta de mers. Cam o ora stam la palavrageala, ca nu ne-am mai vazut din Kazakhstan, vorb-aia. Uite si tu hal de motociclisti. Da, aia e bere.

_MG_8922

_MG_8925

Ne despartim, eu urandu-le succes cu noroiul ala, si ei urandu-mi succes. Acum chiar am de tras tare, pentru ca oricum am plecat tarziu, acum e si mai tarziu, iar Bishkek-ul e la vreo doua sute si ceva de kilometri. Ajung la asfalt si pun in aplicare schema aia cu ascunsul dupa vitezomani. Degeaba, ca primul pe care-l “iau” e oprit de radar, iar eu impreuna cu el. De data asta fara poza, cinci sute som, scurt. Hai doua sute. Da-mi patru. Ia trei. Ne despartim prieteni, fara chitante si alte tampenii. Dupa ultimul popas pe care-l fac prind o Toyota pick-up care e nemaipomenita, avand in vedere ca ultimii o suta de kilometri sunt oras dupa oras. E putin chiar prea nemaipomenita, pentru ca o cam arde cu 120km/h prin localitate, ceea ce nu prea-mi sta mie-n fire, dar hai, numai de data asta.

_MG_8929

Ajung la Bishkek, pe inserat. Primesc acelasi pat, la Sakura Guesthouse si mai am timp de o bere tarzie, ascultand povestile celorlalti calatori.

Dimineata trezirea la opt. Ma asteapta ambasada Uzbekistanului, care deschide la zece. Vad in timp ce fac inventarul actelor ca scrisoarea mea de invitatie are chiar si o data la care expira. Azi. Asta nici nu stiu daca e o coincidenta placuta sau nu. Judecand dupa emotiile care ma incearca as zice ca nu. La noua jumate’ sunt in fata portii, primul. Se face zece, apare un soldatel cu o lista si face un fel de prezenta. Degeaba am fost eu primul, pentru ca acum, dupa strigare, sunt al saselea, din sapte. Imi astept randul cam o ora, si intru. Imi tin degetele incrucisate la spate in timp ce doamna de la ghiseu examineaza actele. Vino la trei dupa viza, cu saptej’doi de dolari. Yeah! Da tata, I love Uzbekistan. Am o hartie de o suta si ma gandesc, ca pentru a evita si cele mai mici potentiale complicatii, s-o schimb si sa ma intorc cu exact saptej’doi. Fac manevra asta, bag o cafea, un internet, se face trei, sunt inapoi. Pun mandru cei saptej’doi de coco pe masa si… nu e bine. Nu inteleg ce nu-i place, ca-s vechi, ca-s indoiti, cert e ca nu e bine. Da’ daca aduc o suta e bine? Da. Ma intorc in zece minute. Zece, da? Sa nu inchideti ambasada. Fug repede si-mi recuperez suta de dolari. . Am o frumusete de viza si un rest primit in bancnote vechi si indoite. Simt asa o usurare, ca-mi vine sa le dau oamenilor de pe strada de baut. Imi dau doar mie, inapoi la baza, dupa care adorm dus. De maine sunt pe drum, cu acte in regula.

La sapte jumate’ m-am trezit, cu soare afara, pofta de mers si lene de facut bagajul. Prin urmare am plecat pe la zece. Ma ratacesc putin prin oras in cautarea unui bancomat si apoi imi gasesc drumul. E o zi perfecta de mers. Da’ ce zic eu perfecta? Per-fec-stop! Radar. Chiar inainte sa ies din Bishkek. Opresc si in timp ce-mi dau manusile si casca jos, domnul politist imi face semn sa plec. Ba nu, stai. De unde, ce, cum, incotro? Aaa, Osh? Se lumineaza. Imi spune ca o sa am parte de un drum frumos. Pare ca ar vrea sa dam mana, dar ceva, probabil uniforma, nu-i da voie. Am plecat.

Fac stanga si scap de trafic. Am in fata muntii cu crestele lor inzapezite. Inainte sa inceapa urcarea e bariera. Aici e cu taxa. Stiam asta, pentru ca am citit in ghid. Opresc in fata ghiseului, iar dl. dinauntru ma masoara cu privirea. Davai, si-mi ridica bariera. Dar vai, astazi pare-se ca uniformele sunt de partea mea. Spasiba si tai-o repede pana nu se razgandeste. Ii urez succes lui Doyle cu o scurta dar hotarata bataie pe crupa si hai, galop! Nimeni nu ne sta in fata. Urechiusele fac poc-poc, cand stanga, cand dreapta, bai nene ce frig e, o mie, doua, trei, in cateva minute. Trecatoarea e un tunel infiorator, de 2.6km. Abia incap doua masini una pe langa cealata, de camioane nu mai zic. Iar inauntru, pe langa faptul ca e bezna totala, se aude un soi de uruit in crescendo, de zici ca la capat ai intalnire cu mama zmeilor. Aflu in bezna asta ca faza scurta nu-mi bate niciunde, iar aia lunga se duce undeva in tavan. Noroc cu proiectoarele, slava lor! Auzi, cica in 2001 aici undeva pe la jumate’ a crapat o masina blocand tot si, pana cand soferii de camioane s-au gandit sa opreasca motoarele, patru oameni deja dadusera coltul, asfixiati. Tor-Ashuu se cheama trecatoarea. 3586m si un frig de toata jena.

_MG_8931

_MG_8936

_MG_8940

Apoi coborare si o minunatie de platou intesat din loc in loc cu siruri de yurte pe marginea drumului, care vand tot felul de produse din lapte. Din nou urcare spre pasul cu nume frumos, adica Ala-Bel, la 3184m. Asfaltul e ca-n palma, de ti-e mai mare dragul sa nu opresti. Cu toate astea, pentru ca inserarea incepe sa se lase, ajuns pe malul lacului de acumulare Toktogul, incep sa-mi caut de dormit. Nu prea mai sunt atent la peisaj, incercand sa dezlusesc daca pe vreuna din tablitele afisate din cand in cand pe marginea drumului scrie “gastinitsa”. Nu scrie, sau nu vad eu. E totusi bine, un plus pe lista, ca de cand am trecut de pasurile alea in munti nu mai e nici asa frig si nici muntii nu mai au varfurile albe.

Neah, nimic de dormit. Absolut nimic. Aici chiar n-as avea nicio problema cu cortul dar totusi, las varianta asta ca plan B. Hai, Kyrgyzstane, da-mi un pat…

Comments

Comment from Oana
Time October 15, 2009 at 11:43 am

>:D<

Comment from madalina
Time October 15, 2009 at 11:43 am

Aoleoooo zăpadăăăă! E frumoasă ea da’ … când am văzut-o în pozele alea mi s-au înmuiat picioarele! Drum uscat şi hai bre mai repede acas’ că stă să ningă şi pe-aci, de fapt a nins la munte.

Comment from Rave
Time October 15, 2009 at 11:50 am

Imi pare rau ca o sa te intorci la zloata din Bucuresti, da’ stiu ca macar berea, cafeaua si becherovka le ai asigurate pe multa vreme de acum in colo, in schimbul povestilor blana.

Comment from Teo
Time October 15, 2009 at 11:55 am

Esti un om curajos Mihaiule!!!
Iti tin pumnii stransi batrane sa treci de muntii aia pana nu se instaleaza iarna…m-am cacat pe mine cand am vazut atata zapada si asta din fotoliul calduros…nici nu vreau sa-mi imaginez ce-ti trecea tie prin suflet.
Curaj calaretule!!!

Comment from sailordana8
Time October 15, 2009 at 1:18 pm

Nu vreau sa iti stric placerea, dar la cat de frig e pe aici astia deja baga caldura in calorifere. Deci o sa te simti pe aici ca..pe acolo! Drum bun!

Comment from A.Faith
Time October 15, 2009 at 2:53 pm

ai adus zăpada şi în România! e un frig pe-aici de crapă pietrele!

Comment from alexandra
Time October 15, 2009 at 3:17 pm

Mihai, poza aia prima mi-a taiat respiratia cind am vazut-o prima data, mare cit ecranul. Am zis: “a ajuns in cer”. Mi-am tras sufletul si apoi am vazut omuletul de zapada. Daaa.

Comment from Makaveli
Time October 15, 2009 at 5:30 pm

daaaaaaaaa…………

Comment from ftraian
Time October 15, 2009 at 5:42 pm

Jos palaria pentru ce vad aici!

Ti-as ura asfalt uscat dar vad ca te descurci si cu pietris ud :-)

Comment from mama
Time October 15, 2009 at 9:09 pm

Suma de azi, 800 lei noi. In dolari nu stiu cit face si nici nu conteaza. Da stiu contul. Daca are mama ai si tu. De miine trimit un LEU GREU pe zi. Asa, de control si cu un zimbet timp in coltul buzelor. Drum bum baieti.

Comment from cristina
Time October 16, 2009 at 12:50 am

omul de zapada din Petrila, saluta omul de zapada din Kyrgystan…
odihna placuta;DOYLE,nu care cumva sa confunzi drumul cu zapada cu vre-un drum din nori,atat de convingatori, cum ca ei ar fi cei reali…chiar daca ai aripi…MARCEL nu are aceea harta…
verde viu, verde viu…..

Comment from Guy_ana
Time October 16, 2009 at 5:10 pm

He, he! Da, multam fain de asa poveste! Zapada aia a fost exact ce trebuia ca sa faca aventura sa fie adevarata! Am simtit parca ce ai simtit si tu cind am vazut pozele si shot-ul de adrenalina mi-a picat la fix. Ce ziceam eu dupa ce ai plecat din Mongolia, ca aventura abia incepe? Sper sa nu mai ai insa parte de alta portie de zapada de acum incolo, caci treaba aia cu “You are here” e asa de crunta! De altfel, sper sa nu mai ai parte nici de alte intirzieri, pentru ca iarna a venit mai repede anul asta. Sa nu ne pomenim ca scapi de inghet la 3500 de metri si ajungi sloi de la granitza la Bucuresti :) !

Comment from Dani
Time October 16, 2009 at 5:40 pm

speechless!

Comment from Ovidiu
Time October 17, 2009 at 2:15 am

Emotionanta fiecare lectura, fiecare kilometru, fiecare fotografie, oamenii care sunt alaturi de tine… Cred ca fiecare traieste langa tine aventura ta. Toate bune si ride safe!

Comment from Sabina
Time October 17, 2009 at 9:00 am

Doamne, Ti se vad toti ingerii la lucru: electricienii cu luminile si curcubeele, regizorii cu momente de suspans cenusiu vijelios, zugravii in alb si pictorii in albasru, hamalii camuflati in maini blande de femei, inginerii care-i programeaza la Doyle ciclurile de rezistenta, consilierii care le imblanzesc inima celor de pe drum, farama din Tine ce i-ai daruit-o lui Mihai … Multumesc Tie ca veghezi si nu obosesti niciodata

Comment from Spirit Honda
Time October 17, 2009 at 8:27 pm

Calculam acum ca esti cam de 3 luni pe drum, calare. Mai poti?

Comment from Roxana
Time October 17, 2009 at 11:43 pm

chiar au trecut 3 luni? nu-mi vine sa cred
superbe peisaje, ti se taie respiratia numai cand le vezi. Asta ca spectator fara morcov, bineinteles :-)

Comment from elle
Time October 18, 2009 at 4:00 pm

:O

Comment from mircea
Time October 19, 2009 at 12:35 am

Bai frate, hai tu numa incetuc acasa…
Si sa ai parte de soare cat incape, ca de zapada si mizerie o sa ai in romanica…

Comment from R.R
Time October 19, 2009 at 1:17 am

976 cuvinte. Numarat eu. Ca ma holbez bleg la ea de ceva zile. Fotografia de mai sus zic.

Comment from andrei
Time October 19, 2009 at 12:02 pm

foarte tare

Comment from Mariuska
Time October 23, 2009 at 10:19 am

Multumesc Alexandra.

Trackback from nike air shox pas cher
Time January 20, 2014 at 8:27 am

nike air shox pas cher…

This may become a transient or even a continual condition. While many people don’t have any signs and symptoms, lots of will knowledge palpitations, the sensation of experiencing their heart and soul pounding. Because of a loss with the atrial contrac…

Write a comment