Main menu:

Site search

June 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Adrian,

M-am trezit ultimul la homestay-ul din Sary-Tash, cand forfota cu facutul bagajelor era in toi. Si tot ultimul am si plecat. Primul stop, dupa o suta de metri, la benzinarie. Alimentez de toti banii pe care-i mai am, umplu si canistrele si gata, sunt pregatit sa ma iau la tranta cu oamenii de zapada.

_MG_9031

Mai intai gresesc o intersectie, dar am noroc cu niste soldati care habar n-am de unde stiu incotro ma indrept, dar imi fac semn sa intorc si sa apuc drumul celalalt. Uau! Aici e o bucata intinsa, pe un platou pe care ma indrept vertiginos spre zidul asta alb din fata mea.

_MG_9036

In cateva minute sunt in vama. E o cladire, o poarta inchisa si doi caini mari care ma vor. Vad si trei oameni in departare, care-mi fac semn sa-mi deschid singur poarta si sa intru. Mi se pune stampila de iesire intr-o camaruta si drum bun. Granita Tadjika e dupa o urcare in pasul Kyzyl-Art, la 4336m, si am ceva emotii.

_MG_9038

Si cu toate emotiile mele vad ca nici urma de zapada. E doar frig, dar soare, si uscat. Vama.

Se deschide prima bariera, il opresc pe Doyle in fata unui ghiseu, unde dupa ce mi se iau actele la puricat mi se ureaza un foarte placut “welcome to Tajikistan!”. Multumesc, trag ambreiajul, poc! Cablul de ambreiaj e rupt. Mai am inca doua de rezerva, dar parca vama nu e cel mai potrivit loc de mestesugareala. Il imping pana la urmatorul control, apoi iar imping, ultimul control, ultima bariera data la o parte, si iata-ma intrand in Tajikistan cu fruntea sus, impingand hotarat la motocicleta. Noroc ca vama asta nu e la deal. Opresc dupa bariera si in zece minute Doyle are un cablu nou.

Am plecat. Nu stiu cum sa-ti explic, dar terra am lasat-o undeva in Kyrgyzstan. Acum sunt pe luna. Daca n-ar fi bucatile sporadice de asfalt si stalpii de telegraf iti spun sigur ca asa s-ar chema locul asta. Un platou la 4000 de metri, ca nu degeaba sunt pe “roof of the world”, inconjurat de toate partile de munti. Singur, putin frig, dar suportabil. Din nou opresc mai mult decat merg. Si mai imi dau seama de ceva. Ca e cam greu de respirat. Am din cand in cand senzatia ca nu-mi ajunge aerul din jur, si de fiecare data cand opresc, cand imi pun casca si manusile la loc, parca tocmai am sarit ultimul gard la cursa de o suta de metri.

_MG_9042

_MG_9044

Drumul se transforma in asfalt. Valurit, cu multe gropi, dar asfalt, iar frigul ala despre care ziceam incepe usurel sa-mi intre in oase. Deodata, in pustiul asta, in stanga mea, vad o casa pe al carei horn iese fum. Mai mult, o bicicleta plina de bagaje zace sprijinita de ea. Super. Cred ca e un loc numai bun sa ma incalzesc si sa mai schimb o vorba cu cineva. Opresc in fata, si in intampinare imi iese tot familionul, in frunte cu Alex. Alex e un baiat blond, din Olanda, care s-a trezit azi-dimineata, a mers doi kilometri, a oprit aici si nu mai reuseste sa plece. Dar e tot un zambet si o poveste. Sunt invitat inauntru, ma asez jos, si dupa ceva vreme reusesc sa inteleg de ce nu mai reuseste Alex sa plece. Ma cuprinde o toropeala si un somn de exceptie. Tot zic ca plec, gazdele tot insista sa nu, ca se gateste pentru noi. Of, putina foame imi e, dar nu-mi place ca oamenii astia s-au deranjat pentru mine, pentru noi. Se gateste, ok, dar cred ca mai trece o ora si nimic. Spun din nou ca plec, de data asta cu ceva mai multa hotarare in glas, si mi se aduce o farfurie cu carne. Nu stiu si nu-mi dau seama ce animal era asta odata, dar parca nu e chiar cel mai bun gust.

_MG_9063

_MG_9060

_MG_9080

_MG_9064

Gata, am fugit, ca ma prind stelele pe carari de munte. Nu departe de locul asta in care am oprit incepe urcarea spre ceea ce cred ca e cel mai inalt punct in care ajung in calatoria mea – pasul Ak-Baytal, 4655m. Fara zapada, din nou. Ma prind din urma aici cei doi austrieci care, desi au plecat inaintea mea din Sary-Tash, la intersectia aia de m-a pacalit si pe mine, nici ei n-au reusit sa apuce drumul bun. Cica nu e mare scofala, ca in Ukraina s-au intors inapoi trei sute cincizeci de kilometri, dupa un pasaport uitat in camera de hotel.

_MG_9083

Trec si de pasul asta bucuros nevoie mare. Cate emotii mi-a dat mie zapada asta care acum vad ca era doar in visele mele. De aici mai am doar foarte putin pana in Murgab, destinatia finala a zilei de azi. Gasesc usor homestay-ul recomandat de Alex, o casuta draguta, cocotata pe munte, de unde se vede tot orasul si unde sunt intampinat de o doamna si o fetita simpatica foc. Primesc un pat intr-o camera si spun ca mancarica cel mai bine ar fi sa vina la sapte, ca sa am doua ore de plimbat prin oras. Ma ratacesc putin printre case, unde e plin de copii care se joaca si care striga dupa mine un foarte insistent “hello”. Cred ca am auzit cuvantul asta de cel putin o suta de ori in astea doua ore. Am ajuns si in bazaar, dar cred ca era ora inchiderii, ca n-am mai apucat decat sa-mi iau doua ciocolati care la cum aratau cred ca ma asteptau aici de cand m-a traznit ideea sa plec in Mongolia.

_MG_9093

_MG_9098

_MG_9105

Ma intorc la casuta unde intre timp s-a instalat si o intreaga echipa de medici, vreo cinci. Un neurolog, un dermatolog si restul n-am reusit sa inteleg. Se serveste masa. Pentru mine, in camera mea. In Murgab cica curentul e o zi da, alta ba, adica o zi are lumina juma’ de oras, iar in cealalta zi cealalta jumate’. Eu azi am nimerit in jumatatea intunecata, asa ca am parte de o cina romantica la lumanare.

_MG_9107

Undeva prin Asia Centrala rataceste un tip de-a dreptul ciudat, despre care stiu de la Alex, cu o bicicleta de treizeci de ani si niste bagaje care cantaresc sapte kilograme. Ca sa-ti faci o idee, sa stii ca Alex cara cu bicicleta lui astea sapte si inca patruzeci. Usa camerei mele se deschide si, plin de viata, imi invadeaza universul Matthew, din Anglia. El e. Hai sa-ti mai spun ceva. Pe drumul asta am intalnit calatori speciali, super-speciali si calatori al naibii sa fiu daca se poate mai super-speciali. Ei bine, Matt al meu, cu care o sa-mi impart camera azi face parte dintr-o a patra categorie. Daca am inteles bine are doua’sase de ani, si pana acum n-a trait degeaba sau intr-un loc. A vazut ceva din lumea asta, ba cu bicicleta, ba cu masina, ba calare pe o Honda de 125 cu care a trecut si prin Romania. Bagajul lui are sapte kilograme , dar se gandeste sa arunce cortul, ca sa mai castige ceva, ca oricum se poate si fara. Frana pe roata din spate nu are, si pentru ca treaba aia numita casca e oricum o tampenie, poarta o palarie.

Ospitalitatea in Tajikistan e impinsa la extremul pozitiv. Oamenii astia parca traiesc pentru a te face pe tine sa te simti bine. In timp ce mancam fetita cea simpatica intra din cinci in cinci minute pe usa doar sa intrebe daca totul e ok, sau daca mai avem nevoie de ceva. Terminam de mancat si ne bagam sub paturi si saci de dormit, stand de povesti la lumina lumanarii pana adormim.

Dimineata luam micul dejun, timp in care Matt fotografiaza niste pagini din Lonely Planet, pentru ca nu cara ghiduri dupa el. O sa mai stea in Murgab, pentru ca-i place sa plece dintr-un oras abia dupa ce-l devoreaza. Din Khorog, unde o sa ajung eu, a plecat dupa doua saptamani. Impachetez fara graba in timp ce Matt face niste verificari si ajustari minore la bicicleta lui si contempleaza volumul enorm de bagaje din spinarea lui Doyle. Reusesc intr-un tarziu sa plec, lasandu-l pe Matt in urma, facandu-mi cu mana, alaturi de gazda noastra.

_MG_9112

_MG_9114

Inainte sa ies din oras trebuie sa fac ceva foarte important: benzina. Culmea, dar aici situatia e mai putreda decat in Mongolia. Intreb diversi oameni si le urmez indicatiile, dar nu ajung la niciun fel de pompa. Dau peste unul care cara un bidon si pare ca suntem manati de aceeasi dorinta. Ajungem la o poarta de unde plecam dupa ce facem putin scandal si totusi nu deschide nimeni. O suta de metri mai jos pe strada se deschide poarta unei alte case pe al carei zid scrie cu litere chirilice “BENZIN”. Asta-i! Merg in curtea interioara, unde un domn scoate dintr-un ditamai rezervorul pe care scrie mare “apa” noua litri, cat am eu nevoie. Bagam in stomacul calului cu o palnie si platesc. Habar n-am ce-a bagat omul asta acolo, cert e ca Doyle nu tuseste, deci e bine. Mai trec de un filtru cu bariera unde mi se verifica viza si gata, drumul e al meu.

_MG_9117

Trage Doylica al meu la 4000 de metri de zici ca jar a bagat ala-n el. Singura chestie care ne deranjeaza e un vant lateral care din cand in cand ne cam duce pe marginea drumului.

_MG_9121

_MG_9123

Intalnesc trei baieti din Germania, care zac doi pe partea dreapta, unul in stanga, cantand la chitara. Asteapta o masina care sa-i duca mai departe, dar prin locurile astea masinutele sunt cam scumpe la vedere. Le spun ca i-as ajuta cu placere, dar nu prea am cum. Ma linistesc zambind, si spunand ca au tot timpul din lume. Dupa inca o suta de metri sunt nas in nas cu alta dilema care m-a bantuit pana acum. Inainte e drumul principal spre Khorog, mai scurt, si in principiu asfaltat. La stanga e drumul ocolit, despre care lumea spune ca e prost, dar mult mai frumos, pe granite cu Afghanistanul – Wakhan Valley. Marco Polo a fost pe-aici si-a scos de-o carte, deci cred ca Doyle e “pentru”. Mda, am rezolvat dilema din mers. Ma sperie niste biciclisti pe care-I intalnesc dupa cativa kilometri, spunandu-mi ca e al naibii de greu, dar merg mai departe. Am o alta oprire, mai lunga, la un punct de control unde nu e nimeni si bariera are lacat. Singura chestie care-mi trece prin cap e sa fluier. Tare. Si functioneaza. Din niste cladiri aflate la cateva sute de metri mai incolo vine spre mine alergand un soldat. Actele-mi sunt in regula, drum bun.

Usor-usor incepe sa dispara, daca o fi fost vreodata acolo, si cea mai mica urma de regret pentru alegerea drumului astuia. E un peisaj care-ti taie respiratia. Si pe masura ce inaintez e si mai si. In stanga mea, dincolo de vale se inalta niste munti care ajung dincolo de cer. Opresc, plec, opresc, plec. Exclamatiile din cap pana la urma isi fac loc afara cu voce tare. Vai de curu’ meu, in ce m-am bagat.

_MG_9129

_MG_9135

_MG_9140

_MG_9142

Ultima parte de coborare, spre oraselul pe numa Layangar, e putin smecheroasa. Bolovani mari, pietris, nisip, denivelari. Dar merita tot efortul odata ce ajung jos, pe valea raului. E un orasel din filme, din cartile de istorie, sau de povesti. Casele stau agitate de munte, cu stradute inguste, oameni calare pe magari, toate astea intr-o lumina de spectacol. Si toti imi fac cu mana si zambesc. Toti, femei, copii, batrani, inafara de magari. Merg incet, pentru ca sorb prin ochi fiecare metru. Unde sunt eu aici e foarte, foarte, foarte, foarte frumos.

Ies din oras si urmeaza unul mai mic, dar la fel de special. Gata, nu mai pot. Homestay, la dreapta. Asta e, trebuie sa opresc. Din nou ma dau cu capul de ospitalitatea asta iesita din comun. E o casa traditionala pentru regiunea Pamir, cu o camera de oaspeti, unde dorm eu. Mancarica la sapte, zic eu initial, ca sa am timp de plimbat pana apune soarele. Dar ma insel, pentru ca intre timp, pe drumul asta, am schimbat ora din nou. Deci la sase papam. Ies pe strada. E un spectacol. Sau sunt un spectacol. Sunt salutat de toata lumea, iar un simplu zambet transforma orice privire circumspecta in acelasi zambet, in raspuns. Lumea munceste campul, dar le intrerup treaba. Toti se uita dupa mine si ma striga. Sunt o mie de ani inapoi eu aici. O familie care cerne graul ma cheama langa ei. Ma duc, ne salutam, ne vorbim si chiar ne intelegem putin.

_MG_9155

_MG_9157

_MG_9174

_MG_9181

_MG_9189

Soarele dispare in munte si-mi indrept si eu pasii catre casuta care ma gazduieste. Masa deja ma asteapta, iar decorul e mai mult decat mi-as dori. Gazda mea a gatit delicios si deja mi-e si jena sa-i raspund “da” la repetata intrebare daca totul e in regula.

_MG_9194

Asta e. Tajikistanul e chiar de pe luna, am zis bine, nu m-am inselat. Ma bag in patul care ma asteapta cu multe paturi groase. Vezi tu, exista pe lumea asta anumite zile care-ti sunt date sa le traiesti, atat de, nu stiu… altfel. Zile dupa care atunci cand te uiti inapoi parca-ti vine sa plangi. Asta, draga Adrian, e una din ele.

Comments

Comment from Adrian
Time October 21, 2009 at 11:15 am

A doua poza este dementiala.Mi-ar fi placut sa fiu eu Adrian cel care ti-a platit kilometrii :-)

Comment from Rave
Time October 21, 2009 at 11:37 am

Vezi, bah Mihai, cum te uiti tu cu admiratie la Matthew, care colinda lumea doar cu bagaj de mana, asa ne uitam si noi la tine, care nu zaci in birou, holbandu-te la un monitor, sau pe o canapea, spalandu-ti creierii la televizor, ca multi dintre noi.

Comment from scabron
Time October 21, 2009 at 11:51 am

imi vine sa zic si io ca popa in biserica:
“sa luam aminte !!!”

oameni ca mihai si ca alte specimene intalnite de el prin calatoriile lui zic eu ca au invatat sa foloseseasca cum trebuie unealta aia denumita viaza. cinste lor.

Comment from Spirit Honda
Time October 21, 2009 at 11:57 am

Fara cuvinte! Doar fiori!

Comment from ftraian
Time October 21, 2009 at 12:12 pm

Multumim ca impartasesti cu noi astfel de ganduri si fotografii. Astfel calatoria ta capata o si mai mare valoare, e si calatoria noastra (de la birou, din fata monitorului cum zicea Rave)

Comment from Madalin
Time October 21, 2009 at 1:06 pm

Adrian esti un norocos! Cea mai frumoasa poveste de pana acum. Moralul lui Mihai si al lui Doylica e la cote maxime! Bine ca am scapat de zapada. Nu esti singurul care aveai emotii … noi toti aveam emotii! Poze ???? super ….

Comment from Thomas
Time October 21, 2009 at 1:41 pm

Mai, da’ frumosi km :)

Comment from igu
Time October 21, 2009 at 2:00 pm

Se cam pune de o carte :)
Coperta: http://mongolia.ro/wp-content/uploads/2009/10/MG_9140.jpg

Comment from bob
Time October 21, 2009 at 2:09 pm

Cea mai tare bucata de drum de pana acum !

Comment from Andrei
Time October 21, 2009 at 2:11 pm

Impresionant!!!…..urmaresc de la inceput calatoria ta, dar “episodul” acesta m-a lasat masca….rar mi s-a intamplat sa am atata admiratie pentru un om ca tine si peisajele ce ni le prezinti….IMPRESIONANT!

Comment from Schumy
Time October 21, 2009 at 2:14 pm

Superba povestea, iar pozele sunt descrise doar de cuvinte la superlativ.
Pacat ca au mai ramas numai 9 povestiri…dar sunt nerabdator sa le citesc.

Drum bun in continuare!

Comment from R.R
Time October 21, 2009 at 3:06 pm

Sanchi, de data asta chiar am stors 2 1/2 lacrimi. Femeile, stiu …

Comment from ovidiu
Time October 21, 2009 at 3:16 pm

foarte tare: http://mongolia.ro/wp-content/uploads/2009/10/MG_9064.jpg

Comment from naele
Time October 21, 2009 at 3:55 pm

sunt masca……m-ai spart …..cred ca este cel mai frumos loc prin care ai trecut pana acum….magnific……ce oameni..?!?…ce inimi binevoitoare ?!?

Comment from Sim
Time October 21, 2009 at 4:03 pm

mai mihai, iar m-ai bagat in boala..faine locuri pe acolo..si faini oameni.
sa-ti fie de bine!

Comment from Gabi
Time October 21, 2009 at 7:13 pm

O poveste cu oameni frumosi, de oameni frumosi…
Sunt mai bun, mai drept, mai….si asta pentru ca stai tu pe coclauri imi arati si mie cu sta treaba pe acolo.
Vreau sa vii innapoi doar pentru a-ti putea strange mana!
ma duc sa fumez…
Drum bun!

Comment from alex
Time October 21, 2009 at 8:22 pm

deci… deci… fara deci… ;)

am ramas fara cuvinte

Comment from M.
Time October 21, 2009 at 9:20 pm

:)

Comment from M.
Time October 21, 2009 at 9:23 pm

…deci da :P impresionant :)

Comment from DeepSky
Time October 21, 2009 at 10:05 pm

Superb. Felicitari, esti un om norocos ca traiesti asa ceva. Multumim de povestire, poze…dar nu stiu daca e suficient. In cativa ani, sper sa-ti calc pe urme. Drum bun!

Comment from cristina
Time October 21, 2009 at 10:31 pm

DA,ospitalitatea, caldura acelor oameni, a tinut zapada departe din drumul tau;nu voi ajunge sa-i depasesc, chiar daca ai din partea mea, cate un borcan cu zacusca din vinete,ciuperci si un borcan mai mare cu castraveti, pe care sa-i consumi cu kilometricii tai, la o poveste…
Iti pun de-o parte toate acestea si vei veni sa le iei,de la mine, locatar pe strada ION D. SIRBU,din NIRVANA SOCIALA nr.2,pag.4,tanti, care te-a intrebat de colega ta ioana, mama lui Edi, care s-a intors cu bine din Calatoria lui,’ tovarasa’ cu cheile de la fosta casa memoriala ION D. SIRBU;casa care momentan se pregateste pentru o renastere spectaculoasa, speram, ajutat SI de tine;de tine, cel nascut cu ochii albastri,care e asteptat, precum AVRAM al SOFIEI, sa ne spui, ESTE.Si sunt sigura, ca aceea mare, albastra,si nesfarsita apa din care, ne aduci un strop in clondirul tau, nu este o poveste de care sa te lepezi, ci izvor de idei, indemnuri, sperante, nazuinte, cutezante, cu care sa trezesti Petrila…
DACA e greu, macar cu huruitul motoarelor kilometricilor tai…NNNNNNNNUUUUUUUUUU, nu e invitatia mea…DAR ?!
pana acasa iti suntem alaturi cu totii, familia sandor

Comment from mama
Time October 21, 2009 at 11:00 pm

Draga Mihai
Am gasit fata din Petrila. Cristina Sandor. A scris un strop mai sus.
Miine o vad la vernisajul foto de acasa.
O sa fim acolo pentru Croitoru si toti fotografii, frumosii nebuni ai zilei de mine.
Drum bun baieti.

Comment from Adrian
Time October 21, 2009 at 11:06 pm

Multumes :) !!!

Am mai citit despre zona si Wakhan Valley. E intradevar senzational. Azi prin reprezentanti, un pic mai incolo am sa o vad si personal. Pana atunci drum bun si ai grija de tine.
Adrian

Comment from cristina
Time October 22, 2009 at 12:01 am

http://www.youtube.com/watch?v=LWoyZixx1l4&feature=related
pentru tine,
pentru mama ta
nu numai,
pentru azi!

Comment from Mariuska
Time October 23, 2009 at 10:51 am

Zile dupa care atunci cand te uiti inapoi parca-ti vine sa plangi.

Comment from cria
Time October 24, 2009 at 10:51 am

Din nou am inceput ziua cu un oftat. de dor. Dor de viata, de duca, de cer senin.

Mihai, dintre toate zilele care au fost altfel, sper sa nu uiti nici una.
Ma bucur ca ziua asta ai impartasit-o cu noi. Si eu imi voi aminti de ea, cu bucurie, cu lacrimi…

Comment from cristina
Time October 29, 2009 at 6:06 pm

doama fata,din Petrila!

Comment from nicolae
Time May 3, 2010 at 7:20 pm

Pfff…este incredibil ..desi cand a vazut prima oara pe unde mergi,primu lucru la care m-am gandit este ca o sa-l gasesti pe Osama…dar uite ce oameni.. ce peisaje..si ce aventura!!! Jos palaria.

Pingback from O fotografie: ospitalitate Tajikă | impresii din lumea mare
Time September 10, 2010 at 1:30 pm

[...] Tajikistan, pe Pamir Highway. M-am oprit să-mi mai încălzesc mâinile lângă o casă pe al cărei coş ieşea fum, semn bun. Despre ospitalitatea Tajikă absolut ieşită din comun puteţi citi în scrisoarea pentru Adrian. [...]

Comment from Mihai Pintilie
Time September 10, 2010 at 6:01 pm

UAU. Super poveste, super fotografii.

Write a comment