Main menu:

Site search

June 2017
M T W T F S S
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Cati si Alex,

Ma gandeam sa dorm mai mult azi, dar n-am reusit. Casa a inceput sa fiarba cam pe la cinci jumate dimineata. Cam tot de pe la ora aia am inceput si eu sa nu mai dorm. Si asta pentru ca personajele cu care am impartit acoperisul misuna si prin camera in care dorm(eam) eu. Pe la sase jumate’ imi dau seama ca linistea e o chestie de la care pot sa-mi iau linistit gandul, asa ca ma trezesc. Pana mi-am spalat ochii si dinti pe masa mi-a aparut micul dejun. Traditional, ca deja e a treia dimineata in care mananc oua, paine, unt si ceai. Sa fie oare gaina mea desenata si de atatea ori neinteleasa care ma urmareste si m-a gasit in satul asta uitat de lume? Sa-mi fie de bine, am plecat.

Drumul asta e dat naibii. E prost, adica cu gropi, pietre, nisip. Dar astea sunt un pret mic pentru ce ma inconjoara. In stanga, peste rau, e Afghanistanu-ul. Va spun sincer, tare as mai vrea sa trec raul asta putin. Nu e nicio sarma ghimpata, cum au chinezii pe partea unde Pamir Highway le trece pe langa granite, Iar in dreapta, unde sunt eu si Doyle e frumusetea asta de Tajikistan. Deci uite care-i treaba. Ar trebui ca cineva sa-si deschida o afacere. Sa faca cumva sa-i mai monteze inca o mana motociclistului care trece prin Tajikitsan, ca astfel sa poata raspunde la salut si sa ramana si atent la drum in acelasi timp. Nu cred ca exista vreo persoana pe langa care sa fi trecut si sa nu-mi fi facut cu mana. A, ba da, vreo trei copii – unul care mi-a aratat mandru degetul mijlociu si doi care au aruncat dupa mine cu pietre. Acuma na, si-asta pana la urma tot o forma de salut e. Tot ce mi se intampla de cand am facut stanga aia dilematica ieri e la mare concurenta cu Mongolia. Si nici frig nu mai imi e. Sunt putin mai jos decat pana acum, si pana la Khorog o sa tot cobor. Deci cu ocazia asta spun definitive adio spaimelor cu zapada. Inaintez usurel, cu multe opriri. Mama, cum e aici, inapoi in timp. Marcel se blocheaza, ca deja e specialist la asta , si nici nu ma mira, la ce frumusete de drum are de analizat.

_MG_9197

_MG_9200

_MG_9204

_MG_9205

Khorog. E un orasel destul de mare pe langa toate asezarile prin care am trecut in tara asta. Scot ghidul si vad ca undeva in centru, pe langa stadion, sunt mai multe homestay-uri. Ajung acolo, si primii doi oameni pe care-i intreb se ofera sa ma conduca. Mergem cativa zeci de metri pe niste coridoare late de cam un metru, un mini-labirint de case, timp in care cei doi intreaba in stanga si-n dreapta. Mie mi-e clar. N-am cum sa dorm aici, pentru ca n-am cum sa mi-l aduc pe Doyle aproape. Incerc sa le explic si celor doi asta, dar nu tine. E chemata o doamna care vorbeste engleza. Da, uite cum facem: Iesim inapoi la Doyle si, chiar langa, e o usa de unde iese un domn care zice ca acolo o sa dorm. Si cica Doyle inauntru. Cu doua amendamente. Unu’ – ca nu pot sa ma cazez decat la opt, cand se termina o petrecere pe care o dau gazdele cu nu stiu ce profesori. Doi – pe poarta aia n-ar incapea Doyle nici daca ar fi scuter. Deci tot scenariul pica. Intreb daca nu-l pot caza pe Doyle in alta parte, un garaj, o curte, contra-cost. Se poate si asta, dar dupa ceva manevre, ca nici aici nu s-au gandit la Doyle cand au facut poarta. Cu banii nu ne intelegem, ca e o premiera pentru curtea respectiva oaspetele alb, si ramane pentru a doua zi. Apoi eu sunt condos cu bagaje cu tot la alta doamna care ma primeste cu bratele deschise. Ca sa-mi arate camera trebuie sa-mi dau cizmele jos la intrare. Ce nu stie ea e ca fac mai multa mizerie cu ciorapii astia decat incaltat. Si in camera mai intai se pune un cerasaf pe jos, si abia pe ala sunt lasat sa-mi pun bagajele. Da, e super. Dus? Da, as cam face un dus. Pac, imi arunca un prosop in brate si-mi zice s-o urmez. Trecem prin trei curti, prin alt labirint, si ajungem la dus. A fost atat de din scurt manevra ca n-am apucat sa-mi iau cu mine nici sapun, nici sampon, nici haine de schimb. Ascult cuminte instructiunile. Am camera asta de de doi pe doi, cu faianta pe jos, un scaunel in mijloc si o ditamai scurgerea, un vas mare cu apa care sta pe o plita si altul mic langa. Tre’ sa stau in curu’ gol pe scaunel si cu vasul cel mic sa iau apa din ala mare si sa ma balacesc. Bestial! Sa stiti ca e mai misto decat pare la prima vedere. Bine, daca ai si sapun, ceea ce nu e cazul acum, cred ca e si mai misto. Termin victorios, dupa ce storc un tub de gel de dus aruncat intr-un colt, cu praf pe el si plec inapoi spre camera mea. Totul ramane la nivel de intentie, pentru ca ma ratacesc. Isi face mila de mine un om pierdut si el pe-acolo.

Ies in oras, sa ma plimb putin, gasesc un bancomat foarte ascuns, si ma indrept spre OVIR, locul in care as vrea sa-mi inregistrez viza, ca sa scap de-o grija. La ghiseu mi se spune sa aduc o copie dupa pasaport si dupa viza. Le aduc intr-un minut si-mi deschide altcineva, care-mi zice ca n-am nevoie de inregistrare. No bine, sa vezi tu ce spagi o sa dau eu la vama cand o fi sa ies. Mi se face sete si cu greu gasesc ceva care seamana a magazin, loc in care imi dau seama de ceva foarte interesant. Ia spuneti voi, ce e omniprezent pe planeta asta, ce se gaseste in orice loc de pe pamant oricat de indepartat ar fi? Ce gasesti cand orice altceva ai cauta nu e. Gresit, nu e oxigenul. E cola. Dac-ar merge motoarele cu asa ceva cu siguranta altfel am vedea viata si lumea. Iau si eu una si-mi continui plimbarea pana spre inserat cand ma intorc la culcusul meu unde servesc mult-asteptata masa si cunosc un domn din vecina Bulgarie care a vazut 138 de tari. Uau, cum o fi? Eu, cu tot cu tara Hategului, cred ca pana acum am vazut vreo douas’trei. Ma bag in pat cu o sete de zile mari. D-aia de apa, nu de altceva. Asta dupa ce am avut o tentative de a iesi pe strada sa caut ceva de baut si m-am cam emotionat in fata pustietatii strazii. Am gasit ceva intr-o galeata prin curte, dar nu m-a potolit. Hai, poate trece daca adorm.

E clar, m-am dereglat rau. E a nu stiu cata dimineata cand oricat de tarziu m-as culca tot la sase deschid ochii. L-am auzit pe bulgarul meu plecand, dupa care m-am ridicat si eu din pat. Dupa ce duc bagajele jos gazda mea ma invita la un ceai de la revedere. Imi da si o punga cu mere pe care nu stiu unde s-o mai inghesui, si plec spre Doyle. Il gasesc odihnit, parca inca dormind, in curtea de la strada unde l-am lasat. Plecam.

La iesirea din oras sunt mai multe “benzinarii”. Aleg una. Ii spun omului ca vreau opt litri in rezervor si cinci in canistra. Gresesc aici. M-am uitat la kilometraj, dar am uitat ca la ultima alimentare nu l-am resetat. Omul se duce undeva inauntru si apasa un buton. Asta era de poza, si tare-mi pare rau ca n-am stiut. Pistolul e bagat in rezervorul lui Doyle, iar presiunea e atat de mare incat opt litri ies in cateva secunde. Vreo cinci intra in rezervor, iar restul de trei fac pret de cateva clipe din Doyle o fantana arteziana din care benzina se ridica la cam un metro. Calul meu e fleasca. Asta e, eu ridic din umeri stiind ca-I vina mea, benzinarul ridica din umeri crezand ca-i a lui.

Calare, cu directia Dushanbe. Spun mai intai un “la revedere” lui Pamir Highway, care pana aici merge. Drumul e destul de traficat, singura parte proasta fiind ca dupa cativa zeci de kilometri nu prea mai poate fi numit drum. Peisajul din jur in schimb ramane minunat, si satele astea mici prin care trecem, la fel. Doar ca pe masura ce inaintam devinde din greu al naibii de greu. Nu mai e niciun fel de drum. Chestia asta pe care se invart rotile e altceva. Avem si camioane acum, care ridica nori de praf prin care nu se mai vede nimic. Nu mai spun ce gust are toata chestia asta. E minunata, stiu ce zic, pentru ca mestec niste mici particule de praf. Sa depasesti e o poezie, pentru ca poteca asta e lata cat un camion. Asa ca orbecaiesc in spate, cu proiectoarele aprinse si claxonand, sperand ca o sa fiu observat, o sa i se faca mila soferului si-o sa ma lase sa trec. Reusesc de vreo trei ori, dar n-am facut nicio afacere. Trebuie sa trag pe dreapta sa spal ochelarii. Nu mai vad nimic. Si n-am terminat. Mai e ceva – caldura, arza-o-ar focu’. Ne topim, si eu si Doyle. De Marcel nu mai zic, ca e lat de mult. Gropi, nisip, camioane, praf, caldura.

_MG_9209

_MG_9216

N-am altceva mai bun de facut decat sa merg, imbarbatandu-l pe Doyle dupa fiecare groapa din care musca tremurand din toate incheieturile. Si nu mai ajungem nicicum la Kalaikhum, unde o sa dormim o noapte in drumul spre Dushanbe. Neah, nici peisajul nu mai sunt in stare sa-l vad acum. Vreau doar sa ajungem odata. Hm… parca doar satucele astea terasate de pe malul Afghan al raului pe langa care merg imi mai gadila simturile. Sunt ca niste oaze, in desertul asta de piatra.

_MG_9212

_MG_9214

Opresc dupa ceva vreme la un popas si intreb daca au de mancare. Este, si sunt poftit la masa. E un decor frumos, cumva in munte, la umbra unor pomi si inconjurat de mai multe izvoare care sirooooiesc pe langa mine. Deci: cafea? Nu cred ca avem. Atunci ceai si ceva de mancare. Domnul cu care stau de vorba imi pune mai multe intrebari la care raspund “da” desi nu inteleg nimic. Orice e de mancare e binevenit, la cat de foame imi e. Imi aduce ceai si paine si apoi, pentru ca a gasit undeva, si cafea. Se mai ocupa doua mese, iar oaspetii sunt serviti aproape instant cu mancare. Eu ma uit si inghit in sec. Ospatarul mai trece pe langa mine, il mai intreb de mancare, cica da, de doua ori. Dupa cinci cani de ceai si patruzeci de minute de asteptare platesc zambitor si plec lihnit. Iara ma lupt cu toate alea de v-am zis mai devreme. Mai alimentez o data la o benzinarie, tot din bidon, unde vreo doi oameni putin manga ma tin de vorba. Cand vreau sa platesc sunt dus undeva in spate, intr-o camera abscura unde dupa ce dau banul intreb si eu mai mult asa, de dragul conversatiei, ce-am bagat in rezervor. 76, 80, 92? 92, normal! Da, stiu, si Elvis traieste undeva in Argentina.

Sapte ore, 250km, am ajuns, Kalaikhum. Ma opreste un politist, pentru prima data in tara asta, si-mi arata o cladire la care trebuie sa ma intorc si sa ma inregistrez. Zis si facut, dau pasaportul la un ghiseu si in doua minute il am inapoi. Singura chestie notabila a fost ca avand pasaportul in mana si citind datele politistul m-a intrebat: Germania?

Apuc spre Dushanbe, cu gandul ca gasesc vreun homestay la iesirea din sat. Ma trezesc ca am lasat patul in urma si nici urma de pat. Ma trece un gand sa continui lupta cu ne-drumul pana soarta mi-o scoate in cale un mult-visat loc de odihna. Nu tine. Trebuie sa ma intorc, ca n-am benzina. Ma intorc, gasesc. Cu curte, frumos, cu loc de Doyle.

Am timp de o scurta plimbare in sat, pana peste o ora, cand gazda ma asteapta cu cina. Ma plimb pe strada principala. Am nimerit exact ora cand ies copiii de la scoala. Hello! De o mie de ori hello! Cateodata de trei ori de la acelasi copil. Hello asta cateodata incepe sa concureze cu Cola in Tajikistan, la capitolul omniprezenta.

Sunt in curte, la primul etaj al casei, pe o terasa enorma, asezat la o masa cu de toate, cu muntii in fata, de dupa care rasare luna, si de unde vad cum incep sa se aprinda una cate una luminite la ferestrele caselor, cu cateva minute inainte ca intr-o camera la parter, cu doua paturi si un gandac speriat, Mihai sa apese si el obosit intrerupatorul, stingand-o pe a lui.

Comments

Comment from bob
Time October 22, 2009 at 11:28 am

ce misto, fiecare dimineata incepe cu o poveste :D

Comment from ftraian
Time October 22, 2009 at 11:38 am

Da, ne-am dori sa nu te mai intorci acasa :-)

Comment from April
Time October 22, 2009 at 12:03 pm

cind vad ca ai o insemnare noua, eu bag de vreo trei ori mausu’ in previous posts, ca sa fie lectura mai lunga. la urma, ca bomboana, insemnarea nou aparuta.

Comment from cristina
Time October 22, 2009 at 1:05 pm

ti-o prezint pe DELIA;si ea este din Petrila;iata, acestea sunt calatoriile ei…acum e stabilita in Australia…te…abati pe…acolo?nnuuuuuuuu!!!!!!!!!!
Nu am gasit inregistrata la OSIM aceasta descoperire:nu din cauza lipsei de O2 ti se taie respiratia la mare altitudine,ci din cauza privelistii.. TE CITEZ??bine,cu efect prelungit, la pozele vazute; bine, si la unele picturi, sunt sigura ca si la unele caricaturi…dar la caricaturi mai e totusi si altceva..apnee,procesat, digerat…

Pentru cei care nu pot sa vina la vernisaj..
From: Zeno Vilhelm
Subject: exhibition on line!

Pentru cei care nu pot sa vina la vernisaj…

http://www.deliavilhelm.com/current_exibition.html

Comment from Gabi
Time October 22, 2009 at 1:16 pm

Kel surpriz a!
Da…nici n-am apucat sa imi revin din ala de ieri ca…alta la usa!
Asta inseamna ca esti mai aproape si eu am sa ma apuc frumusel sa ma imbat cu consecventa saptamanal ca atunci cand ne vom vedea sa fiu gata antrenat si sa putem sta de vorba…..abia astept.
Rave si nu numai: va recomand acelasi lucru!

Comment from naele
Time October 22, 2009 at 2:51 pm

cu rusine in glas (maini) recunosc ca este prima lectura din viata mea pe care o citesc cu sufletul la gura si abia astept un nou ”capitol” ..si va fi prima citita integral..(gabi poate confirma)…..P.S. Mentionez ca am inceput de trei ori contele de Monte Cristo…deci vointa am.

Multumesc Mihai..

Comment from fcb
Time October 22, 2009 at 3:03 pm

deci clar carte. si film. si desene animale. si basm. si cantec. si tricouri, periute, pixuri. si videogame.

Comment from Ortansa
Time October 22, 2009 at 5:58 pm

Ce poveste..de poveste! Ce drum de vis ai tu mai Mihai mai…stancariile alea m-au lasat fara grai.

Comment from tizu
Time October 22, 2009 at 6:05 pm

Superb …am vazut Afghanistanul,dar din cu totul alte imprejurari,o tara super,pacat ca nu este liniste prin ea.Drumuri bune sa ai.Salut

Comment from Rave
Time October 22, 2009 at 6:56 pm

Mihai, pana si la Stockholm se vorbeste despre tine, blanosule!

Comment from Spirit Honda
Time October 22, 2009 at 8:55 pm

Doar in Maroc am vazut asa frumusete de peisaje…si de oameni! Poate te gandesti la el ca urmatoare destinatie.

Comment from cristina
Time October 22, 2009 at 9:18 pm

DRAGI KILOMETRICI
inelul cu diamane poate fi complet doar cu scrisoarea care lipseste, prima:
DRAGA GARY,
asta doreati sa spuneti, doamna?
caci mie, dupa ce am recitit scrisoarea aceasta,doar asa imi pare a se lega…

Comment from mama
Time October 22, 2009 at 11:01 pm

pagina 16 – ultima
http://ocsike.files.wordpress.com/2009/03/nirvana-sociala.pdf

Comment from andrei
Time October 23, 2009 at 1:05 pm

cand am vazut primele poze m-am intrebat: this is planet earth?

Comment from Melciu (Alex)
Time October 23, 2009 at 9:20 pm

Draga Mihai,

Destinul manca-i-as ochii lui cum le aseaza.

In vara asta doua calatorii mi-au tinut imaginatia zburand. Prima este calatoria ta catre Mongolia. A doua a fost calatoria a trei temerari polonezi calare pe Africa Twin in Afghanistan. Ei au fost printre putinii vestici care s-au abatut prin coridorul Wakhan adica fix peste “deal” (n.r. dealul este printre putinele varfuri de peste 6500 de m care nu are nume si mai contine ultimele 2 varfuri peste 6000 care nu au fost urcate niciodata cu pasul) de raul care te-a despartit de Afghanistan.

Intamplarea a facut ca ambele povesti sa se intretaie fix la povestea mea.

Iar destinul se mai joaca umpic. Stii unde eram eu in data de 22 cand am primit povestea? In Petrila. Am mai trecut prin Petrila acum 10-11 ani. Pur si simplu ieri treceam pe langa, eram pus pe redescoperit Valea Jiului pentru ca in ultimii 4 ani nu am mai fost. si am facut dreapta pe la bariera sa mai vad si Petrila. Am vrut sa vad si eu de unde vii. Sa stii ca ciresul te asteapta. A ingalbenit si acum si-a lasat frunzele pe sezonul asta. Parangul este imbracat in alb, Retezatul la fel. Hai acasa.

Multumim Mihai. Te asteptam.

Comment from Makaveli
Time October 25, 2009 at 11:35 pm

bestial

Comment from Andreea (alta)
Time October 26, 2009 at 11:02 pm

Eu am inceput sa ciesc blogul tarziu si iata ca ma apropii de final. Nu prea vreau ca nu stiu ce sa mai fac la servici dupa ce termin. Dar tot nu ma pot abtine sa nu citesc pe nerasuflate. Cheers!

Write a comment