Main menu:

Site search

December 2017
M T W T F S S
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

KILOMETRICII

Categories

Tags

Draga Thomas,

Dimineata am bagat un mic dejun gigant, impreuna cu doi soferi cu care am purtat o lunga discutie din care nu mai e nevoie sa zic ca nimeni n-a inteles nimic. Am plecat hotarat sa fac praf pasul Khaburabot (3252m), care ma asteapta la cativa kilometri de aici, pe drumul spre Dushanbe. Mai intai de toate, ca sa am toate atu-urile necesare sa pot face asta, trebuie sa bag benzina aia care m-a intors din drum ieri. Gasesc mai multi tovarasi aliniati pe marginea drumului si-l aleg pe unul care-mi face plinul.

_MG_9218

Nu plec bine de-acolo si fac cunostinta cu o noua senzatie despre care doar am citit. De fapt nu eu fac cunostinta, ci Doyle. E vorba despre asa-zisul “knocking”, chestia aia care se intampla cand bagi benzina cu o cifra octanica mult prea mica, si care se auto-aprinde la compresie, inainte ca bujia sa apuce sa faca treaba aia pentru care e platita. Se aude o chestie ciudata din motor, ca si cum ar fi o piesa desfacuta p-acolo, dar spre norocul meu si mai ales al lui Doyle, nu tot timpul. Doar la accelerari bruste si numai in sarcina. Imi aduc aminte ca la asta de la care am cumparat beleaua nu scria nicio cifra niciunde, si nici eu n-am intrebat, pentru ca probabil o faceam degeaba, dar la vecinii lui am vazut chiar si 70, asa ca nu m-ar mira ca Doyle acum sa mearga cu pipi. Solutia e simpla si literalmente la indemana – mergem usor si acceleram si mai usor.

Zece kilometri, punct de control. Pasaport, totul ok. Asa parea, pana cand unul dintre cei patru soldati, care arata mai a sef, imi zice sa desfac bagajele. Da, tot planul meu de a ajunge repede pe drumul asta super-prost sta sa se cam naruie. Bine ma, desfac bagajele. Vrea sa se uite doar in cutii, si odata ce le desfac imi dau seama ca nu cauta deloc ceva anume. E doar curios. Da’ aia ce-i? Si asta? Da’ asta? Numai ca pe cuvant daca am vreun chef sau timp de curiozitatile lui. In fine, dupa juma’ de ora impachetez tot la loc cand, atentie, intra in scena soldatul vorbitor de engleza. Cel putin asa mi-l prezinta mandrii colegii lui. Si fii atent cata engleza stie baiatul asta. Se uita la mine, si cu un zambet inocent imi zice: “Souvenir?”. Pff… ne-am dat dracu’, bravo ba! Scot o carte de vizita, i-o intind zambind cel putin la fel de inocent si zic “Yes”. Ia ba suvenir de-aici, ca-i colorat. Sa-mi scrii. Reactia e buna, in sensul ca nu intelege nimeni nimic, asa ca-mi pun casca, manusile, salut respectuos si-o tai.

Uitasem cum e. E napraznic. Gropi, praf, camioane si mici urme de asfalt. Doyle al meu se dezintegreaza sau cel putin asa simt, la fiecare metru. Cu siguranta nu e mai greu decat Mongolia, dar parca are altceva drumul asta. E foarte obositor. Foarte. Ori nu mai tin eu bine minte cum era acum cateva mii de kilometri. Trec de pasul montan, unde mai scap pasaportul la un soldat, da’ lu’ asta nu-i mai las nicio carte de vizita. Apoi, pe coborare, ma opresc sa salut un biciclist din Italia, care-mi spune ca aici, pe bucata asta, drumul e inca bun, dar mai incolo am pus-o. Sincer nu sunt impresionat, pentru ca am mai auzit sfaturi d-astea apocaliptice de la biciclisti, si n-a fost chiar asa. Dar de data asta, dupa cativa kilometri, parca intr-adevar incepe sa miroasa si mai tare. Sau o fi doar oboseala asta, care iti jur ca e groasa. Sau cizmele. Nu stiu, cert e ca e ca naiba. Din nou simt praf intre dinti si trebuie sa opresc de cateva ori sa spal ochelarii. Doua sute si ceva de kilometri. Atat am de mers azi. Au trecut deja cateva ore si am trecut de saptezeci. Si ma simt de parca nu m-as fi dat jos din sa o saptamana. Incepe sa ma doara si spatele, iar ceasul mi-a facut rana la incheietura mainii stangi de cat a vibrat in ritm cu ghidonul. Scap cate-un “pastele ma-tii” urlat cand ne infigem in cratere adanci, tocmai cand apucam sa ajungem si noi cu acul la 60 km/h. Mi-e greu.

_MG_9222

_MG_9223

Ritmul e putin rupt de un incident minunat. Tocmai cand imi pun in cap sa depasesc o masina, o vad ca opreste. Vrea sa dea prioritate unui camion care vine din fata, pe o portiune de drum ingustata. Aticipez oarecum ce-o sa se intample. Asta a oprit prea tarziu, camionul oricum n-o sa aiba loc, asa ca masinistul o sa dea inapoi. Deci cel mai sigur e sa las un loc de cinci metri intre noi. Ce destept sunt. Luminile de marsarier ale masinii se aprind si pleaca spre mine mult mai tare decat mi-as fi inchipuit. Infig degetul in claxon. Tiiiiiiiiiiizbaaang! Si liniste… desi degetul meu e inca apasat. Imi vad aripa din fata ridicata in sus, si bara masinii proptita in roata mea. Becurile de marsarier se sting si vad ca soferul vrea sa plece. Ii trag disperat doi pumni in luneta care e la o palma de parbrizul meu. Motorul se opreste, si din masina coboara unul mic dar zambaret. Numai ca zambetul asta imi intarata si mai tare dracii pe care ii am deja. Ii spun direct, fara introducere, pe romaneste, urlu: “ce faci baaa p@#a?!?”. Zambeste, imi arata degetul mare si zice ca haraso. Haraso o p@#a, tu nu vezi cum sta aripa aia, si ca nu mai am claxon, spun apasand repetat pe buton. Neah, nu vede, si in continuare zambeste cu degetul mare ridicat si aratand spre aripa. Ba mai mult, ca sa vad ca totul e ok incepe sa si traga de ea in toate directiile. Du-te, du-te-n Doamne iarta-ma sa nu te mai vad. Asta intelege, ca se suie repede in masina si dispare. Paguba nu e asa mare. Mai mare sperietura. Doar prelungirea aripii a capatat o gaura acolo unde era prinsa in surub, dar cu o saiba o rezolv si pe asta. Imi reiau drumul printre munti si gropi. Nu cred ca trec zece minute cand reflexele imi sunt puse zdravan la incercare. Curba la dreapta, versant pe dreapta, eu pe dreapta, la locul meu. Vad o masina pe contrasens, in mers, si brusc, o dubita care e in mijlcoul depasirii. Frana, spatele se blocheaza si aluneca putin in praful de pe drum, atat cat sa-mi schimbe traiectoria cateva grade, si cutia mea stanga trece la o palma de inconstientul ala. Baga-mi-as. Ce-a fost asta? Ce sunt astea? Ia ho, bai tampitilor, ca vreau sa ajung acasa. Bine c-a trecut…

Il intalnesc pe Ben, cu un R1200GS, din Australia. Merge in China si e cat un chinez de mic. Zece kilometri mai incolo ma astepata asfaltul, inca o suta de kilometri pana la destinatie. Nu mai spun cat de tare, si la propriu si la figurat, e chestia pe care rulez. Pana la Dushanbe, in afara de oboseala nu mai simt nimic.

Trebuie sa ajung la Adventure’s Inn, auzi tu, ce aventura, ne-am dat naibii. Acolo mi-a zis echipa Alexandru ca stau ei si ca e misto. Nu prea impartasesc opinia asta, aveam sa aflu mai tarziu. E scump si la mama naibii. Intru in oras si ma descurc doar pana in vecinatatea locatiei, de unde nu mai reusesc. Ma ratacesc pe strazi, si constat cu ocazia asta ca nu mai am frana pe spate. Sa-ti mai spun de Doyle, care-si abtine toate problemele pana la destinatie ? Mda, o fi intrat aer, ca n-am mai completat cu lichid de mii de ani. Niste oameni imi arata pe unde ar fi treaba, si-l vad pe Alexandru in spatele meu, la cativa metri Am gasit.

In prima seara am stat la niste beri cu colegi calatori din Irlanda si Olanda, si-am parcat relativ devreme. A doua zi in schimb am fost destul de ocupat. Constat ca nu aerul din instalatie e problema mea, ci alta, mai cu dans. Conducta de frana a pleznit. Odata cu vestea asta cade si cerul pe mine. Putin. Stiu ca am vrut s-o schimb inainte de a pleca de acasa, cu una de metal, dar m-am lovit de un surub intepenit care nu m-a lasat sa fac asta. Exact cu acelasi surub ma intalnesc si acum, dar de data asta cumva trebuie sa-l desfac. Ajutorul meu a fost Mark. De fapt eu am fost ajutorul lui. Alexandru isi respecta blazonul si doarme. Am dat jos toata instalatia de frana, si abia asa am reusit sa-i dam de cap surubului. Nu te gandi ca asta e usor, ca nu e. Sunt niste piulite si suruburi la care trebuie sa ajungi pe sub motocicleta, si ar fi mai usor daca ai fi anul patru la chirurgie. Putin mai tarziu baietii pleaca, iar eu raman cu furtunul in mana, plecand la randul meu sa caut o solutie prin capitala tadjika. Asta, plus inca una bucata smecherie. Tre’ sa gasesc ambasada azera si sa incerc sa-mi mut durata vizei pe care o am deja. Am gresit calculatia in timpul pregatirilor si prin urmare viza mea incepe prea tarziu. Gasesc un taxi, ne tocmim la pret si-mi spune ca ma duce la un mega-bazar auto unde e imposibil sa nu gasesc o solutie. Mai greu cu ambasada in schimb, ca soferul meu n-a auzit in viata lui de o asemenea strada, dar o sa ma duca macar in zona, pentru ca mi-a aratat Piotr, biciclistul meu germano-polonez de la Bishkek cam pe unde ar fi.

Ajungem la bazar. E enorm iar eu sunt cam presat de timp, pentru ca ambasada aia o avea si ea program pana la o anumita ora, nu cred ca sta dupa mine, iar azi e si vineri. Alergam asadar de la o taraba la alta, fluturand furtunul, dar nu obtinem decat un dat negativ din cap, de fiecare data. Singura chestie pe care o gasesc e ceva asemanator, doar ca pare a fi pentru aer, nu pentru lichid. Iau asta, mai mult ca sa nu plec cu mana goala, si ne indreptam inapoi spre centru. Ii arat pe harta unde vreau sa ajung, si dupa ce cobor vad primul semn cum ca de aici incolo voi avea din nou parte de o zi maro. Dupa ce intreb cateva persoane vad ca asta m-a lasat intr-o cu totul alta zona decat i-am zis, destul de departe de locul pe care i l-am indicat eu pe harta. O iau la pas si ajung la zona unde mi s-a spus ca ar fi ambasada asta. E o increngatura de stradute, si pe toate le iau la rand, de la un capat la altul. Intreb lume, soferi. Nimeni n-a auzit de existenta acestei strazi. Doua ore – atat imi ia cautarea asta, si cred ca in jur de vreo opt kilometri mersi. Se face ora trei si, injurand municipalitatea care da nume strazilor, oamenii care habar n-au de numele astea, ghidurile care nu zic nimic de ambasade si ambasadele care cer vize, clachez. Ma pis pe toate astea de mai sus, si ca sa pot face asta cum trebuie, o sa-mi iau o bere. Ma opresc la o terasa, imi iau berea cu pricina si ma las furat de ganduri. Asta e, uite ca sortii nu ma lasa sa ma intorc mai repede acasa. Pot sa ma pun cu asta? Nu. Tu poti? Nimeni nu poate. In timpul asa ma holbez la harta. Staaai… Belesc ochii si-mi vine sa sar de pe scaun. E ca in filmuletul ala cu Mr.Bean, sau care o fi fost, de merge la dentist si intoarce radiografia pe toate partile pana-si scoate toate maselele.

M-am plimbat ca boul ore-n sir intr-o cu totul alta zona decat mi-a spus Piotr. Dau berea peste cap si fug intr-un suflet in locul unde ar fi trebuit sa merg de la bun inceput. Ia uite-ooo… ce frumos mai zace ambasada astaptandu-ma. Ea si cei trei soldati din fata ei. Buna ziua, mai baieti! Buna sa-ti fie inima, voinice! Ia, ia tu loc langa noi, ca oricum domnul consul nu-i aici da’ vine in zece minute, si intre timp tine sub limba chestia asta verde din punga asta, sa vezi tu ce bine o sa-ti mai fie. Imi dau un fel de iarba, cred ca un soi de tutun, care trebuie tinut sub limba si are un gust cam intepator. In timpul asta unul din ei ma asigura ca ailalti mi-au dat o chestie dubioasa care o sa ma ia de cap. Totul e pe un fond de ‘La Isla Bonita’ razbatand din boxele unei masini parcate. Drepti toata lumea, domnul consul coboara dintr-un BMW negru si-mi face semn sa-l urmez. Ii explic inauntru care mi-e dorinta. Da, nu putem muta data, dar imi poate da inca o viza, fara scrisori de invitatie si alte prostii, cum mi-a trebuit in Romania. Imi da un formular si cat timp il completez imi da pasaportul inapoi, cu viza in el. Conteaza ca eu pe formular am scris o data si el mi-a trecut in pasaport ca viza mea incepe maine ? Nu. 50$. Aia-i. Pretul pentru cateva zile mai devreme acasa. Greu am mai castigat medalia asta. Sunt inapoi la cuibul de aventurieri unde dorm. Liniste azi, va rog. Sunt obosit.

_MG_9229

_MG_9232

_MG_9234

A doua zi am fost ocupat cu scrisul si transcrisul. Sase ore am frecat tastatura unui calculator, incercand sa-mi aduc scrisorile la zi. Timp in care am avut o discutie salvatoare pe messenger cu Lisa, peste al carei umar Simon spunea sa pun un petec de cauciuc peste ruptura din furtun, apoi sa-i trag peste o solutie de lipit d-aia 1+1. Ia sa vedem. Nu, petecul nu prinde, dar in schimb niste poxipol, care intarit e tot un fel de cauciuc, apoi peste un strat gros de metal lichid 1+1 primit de la Radu. O ora mai tarziu montez totul la loc. Pare ca tine. O sa folosesc frana spate cat mai putin cu putinta, si om ajunge noi cumva acasa asa, la furtunul ala de metal. Am incercat sa repar si claxonul. L-am dat jos, l-am desfacut, n-am priceput nimic si l-am pus la loc. Mod silentios, ciocu’ mic, asa o sa rulam. Dar macar mi-am luat o piatra de pe inima. Si cred ca am pus-o pe pleoape, ca tare grele-mi mai sunt.

_MG_9243

Le-am deschis urmatoarea zi dimineata la sase, deja a nu stiu cata zi la rand. Mic dejun, bagaje, hopa sus in sa, bataie pe crupa la cal, portile curtii se deschid, iuhuuu… Vreo doua sute de kilometri am de mers azi, pana la Istaravshan, un orasel pe care Lonely Planet il lauda. Cica e vechi si are stradute intortocheate si mie tare-mi mai plac astea sub talpi. Drumul e brici, ca e facut de fratii chinezi, care lucreaza inca la el si sunt peste tot pe margine cu tot felul de utilaje. Acum stiu de ce Marele Zid inca sta in picioare. Unde pune muncitorul chinez mana sta timpul in loc. Asta pana incepe urcarea, ca dup-aia trecem din nou la tipul de drum cu care, cu tot antrenamentul pe care-l facem de multe zile incoace, tot nu reusim sa ne obisnuim. Reteta clasica: praf, gropi, camioane. Fir-ar, si i-am promis lui Doyle ca gata cu zdranganeala. In shimb trecatoarea asta, Anzob (3373m), e frumoasa foc. As opri dupa fiecare suta de metri pe care o cuceresc.

_MG_9244

_MG_9245

_MG_9252

Cobor, si din nou sunt intampinat de asfaltul chinezesc de prima calitate. N-am nicio explicatie, dar acum cant obsesiv melodia de pe genericul desenelor animate cu Sandybell. Apoi surpriza – iara urc, si urc destul de sanatos. E clar ca ma indrept spre alta trecatoare, dar harta nu pomeneste nimic despre asa ceva.

_MG_9270

Si urc, si urc, si se termina asfaltul, si incepe cosmarul prafuit, si urc bai frate, tot urc. E atat de intortocheat drumul incat pe ecranul lui Marcel pare ca nici nu avansez. In curand kilometrajul imi arata ca am mers 200, si destinatia zilei de azi e inca hat departe. Ajung in varf, in sfarsit, apoi cobor. Imi tot aman o pauza de dezmortire, pentru ca ma dor toate, dar la cat de departe e inca Istaravshan-ul, am toate sansele sa ajung acolo pe intuneric, asa ca ma fortez. Gata coborarea. Chinezi! E loc de 110. Da-i Doyle, arde-o tata!

Si cum o ardeam noi asa, impreuna si fecioreste, fac un gest la plezneala, fara intentie aproape. Apas cu degetul stang pe claxon. Se aude o onomatopee greu de descris, ca si cum un cal si-ar sufla nasul sau si-ar drege vocea. Aaa, haa, Doylica, faci ca pe vremuri, a? Te repari singur acum? Ii mai dau un ragaz de cativa kilometri si repet gestul. Aud din nou chestia aia, apoi din nou, dar putin mai clar, apoi si mai clar si… Tiiiiit-titiiiiiiit-tiitiiiitiiiiiit. Ahahaha, ce mai distractie! Bravo ma baiatule! Istaravshan.

Opresc sa cer indicatii catre unul din cele trei hoteluri mentionate in ghid. Pe-aici se vede treaba ca nu prea trece turistul calare, pentru ca ma trezesc inconjurat. Fa un exercitiu si imagineaza-ti cum e ca in jurul tau sa fie o multime, la care se adauga un om la doua secunde. Iti spun, in doua minute nu mai vezi strada. Aflu unde e un hotel si o tai repede, pana nu ajunge si televiziunea.

Hotelasul are o curte interioara care lu’ Doyle pare ca-i place. Vine unu’ la mine, ii spun c-as vrea un pat, imi arata o camera cu doua, si dupa ce-mi prezinta mandru wc-ul fara colac, televizorul cu canale in limba rusa si ventilatorul pentru cele zece grade de afara, imi spune – 100 somoni, adica 22$. Cat?!? Ii spun ca e prea mult. 80? Nu ma, nu-ti dau atat. 60? Imi pare rau, dar mai mult de 50 nu-mi permit. Nu, 50 nu. Bine, la revedere si ma intorc sa plec. Aud in spate “passport ?”. Ma intorc – 50 ? Da, 50. Na, bravo. Nu e niciun talent ascuns de negociator la mijloc. Sunt doar eu, cel lefter. Fuga-fuga ma schimb si ma reped in cautarea labirintului de stradute. Un tip cu o masina imi zice ca ma duce el, ca e tare departe, si vrea numai doi dolari. Ajungem acolo. E departe pe naiba, nu cred ca e un kilometru. Ma rog, tu sa fii sanatos, bai mafiotule. Mult laudata chestie nu e mare smecherie. Stardutele nu-s asa inguste, oricat de labirint ar fi n-am reusit sa ma pierd, iar blocul meu de la Petrila arata mai vechi decat casele astea. Am vazut scurt Abdullatif Sultan Medressa, si-apoi niste baieti m-au dus la Hauz-i-Shah Mosque.

_MG_9272

_MG_9279

_MG_9284
La iesire din orasul asta vechi am intalnit niste copii care m-au rugat sa la fac o poza si cand am dus aparatul la ochi au devenit brusc de-a dreptul isterici, ceea ce mi-a mai luminat putin ziua.

_MG_9314

M-am intors la pas la hotel, care e undeva la iesirea din oras, am trecut prin bazar-ul unde toata lumea isi strangea marfa, si dupa ce i-am spus lunii cat de frumoasa e plina si lui Doyle noapte buna, mi-am taiat filmul brusc, dar oarecum tandru. Maine spargem granitele Uzbece.

Comments

Comment from Raven bácsi
Time October 23, 2009 at 9:52 am

mno am tot cautat Istaravshan pe google map, si de fapt era scris in rusa… in fine, am gasit pe unde umbli :D
View Larger Map

Comment from Hendrix
Time October 23, 2009 at 11:07 am

Din ce spui tu mihai ti-a intrat praf /nisip etc la claxon. Ciocaneste-l usor cu ceva si o sa functioneze ok.

Sa auzim de bine!

Comment from Cioban Victor
Time October 23, 2009 at 11:12 am

Greu,,maratonul”asta al tau.Dar pentru frumusetile,uneori,de vis si satisfactia personala,chiar merita sa-l faci.Esti viteaz,tata(Mihai…Viteazu…???)!Excluzand eventualele probleme,in ce zi estimezi sa ajungi acasa?Drum bun si sa mearga totul bine!

Comment from bob
Time October 23, 2009 at 12:32 pm

Sa vezi ce tare e in Khiva :)

Comment from cristina
Time October 23, 2009 at 6:05 pm

DRAGA GARY,
am sa sar peste tot ce inseamna reguli…fara explicatii,ca de obicei… TIMPUL si SPATIUL .
Iti cer o mare favoare,nu doar pentru ca el crede in tine, ci mai ales pentru ca te ASCULTA.
Daca stau bine sa ma gandesc, dupa cate al stiu, poate nici nu trebuie sa iti cer acest lucru, dar pentru absoluta lui siguranta,si pentru linistea mea sufleteasca, o fac;te rog, sa ai spui prietenului nostru comun, MIHAI ALEXANDRU BARBU:pentru ca totul sa fie bine, trebuie sa invete sa spuna asa:”Doamne, Isuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul;sau mila de noi, pacatosii”.
Daca te intreaba de ce,ai spui tu, ca mie imi pare ca e, firul Ariadnei, legat la bolta curcubeului, de care trebuie sa se tina, caci altfel, nu-l vad bine.Adica,nu-l vad sa iasa cu bine din ceea ce i se intampla;sau ca e pentru altii;sau ca e in locul scutului de umor al tatalui;sau o sa iti dea alt raspuns,chiar el, caci e cumplit de inventiv:oh, sa-i vezi si pe ceilalti!
In schimbul acestui favor al tau, am sa iti fac o bucurie, si lui o mare cinste:am sa al rog, sa treaca pe la IRINA, sora ta,caci probabil la Lizica, o sa-l duca tatal lui.
Acum stii ce urmeaza, dar un scurt multumesc mai apuc sa-ti spun: iti multumesc TIE si tie, cu adanca si umila si nesfarsita…datorie
te grabesti?poti sa al prinzi inca in pustie?caci stii cum e mai departe!!!!!!!!

Comment from Rave
Time October 23, 2009 at 7:33 pm

“Va Sandy, Sandy sans doute! Va Sandy , tu suis ta route!”
Inutil sa spun cine e Sandy si ca Doyle e Tambour!

Comment from mama
Time October 23, 2009 at 8:31 pm

pentru ca nu stui daca ma trezesc dimineta trebuie sa-ti multumesc Mihai. Deci ……….http://www.youtube.com/watch?v=YjO_VXHxsRw
Multumesc baieti.

Comment from Madalin
Time October 23, 2009 at 11:34 pm

Super peisaje! Pacat ca nu scapi de praf si camioane.

Comment from M.
Time October 23, 2009 at 11:37 pm

http://www.youtube.com/watch?v=4qYDz0t-uaE

Comment from writeman
Time October 24, 2009 at 12:57 am

ride on, rider! ;)

Comment from Makaveli
Time October 26, 2009 at 8:04 pm

Tiiiiit-titiiiiiiit-tiitiiiitiiiiiit.

Pingback from O fotografie – o trecătoare | impresii din lumea mare
Time September 2, 2010 at 1:30 pm

[...] Trecătoarea Anzob (3373m), o frumuseţe. Despre cum e să fii cu capul în nori şi pentru a mia oară să-ţi vină să opreşti mai mult decât să mergi, pune mâna şi citeşte în scrisoarea pentru Thomas. [...]

Comment from heinrich
Time July 11, 2011 at 5:53 pm

impresionant

Comment from radiografias
Time April 25, 2013 at 10:42 pm

I seriously love your blog.. Excellent colors & theme. Did you create this amazing site yourself?

Please reply back as I’m attempting to create my own website and would like to learn where you got this from or what the theme is named. Thank you!

Comment from refacciones sprinter
Time May 7, 2013 at 10:35 am

It’s very effortless to find out any topic on net as compared to textbooks, as I found this article at this website.

Comment from refacciones jaguar
Time May 14, 2013 at 2:43 am

Thanks for sharing your info. I really appreciate
your efforts and I am waiting for your next post thanks once again.

Comment from kenneth cole
Time May 30, 2013 at 3:44 am

I got this web page from my friend who told me regarding this website and now this time I am browsing this web site and reading very informative content
at this time.

Comment from kenneth Cole
Time May 30, 2013 at 3:59 am

Ahaa, its pleasant dialogue regarding this post here at this web site,
I have read all that, so now me also commenting at
this place.

Comment from relojes
Time May 31, 2013 at 6:55 pm

I used to be suggested this web site by way of my cousin.
I am now not positive whether this put up is written via him as no one else
recognise such detailed about my trouble. You are incredible!

Thanks!

Comment from relojes festina
Time June 14, 2013 at 7:59 pm

Wow! This blog looks exactly like my old one!

It’s on a totally different subject but it has pretty much the same page layout and design. Wonderful choice of colors!

Comment from relojes invicta
Time June 14, 2013 at 8:58 pm

Do you have a spam issue on this blog; I also am a blogger, and I was wondering your situation; we have developed some nice
methods and we are looking to trade methods with
others, why not shoot me an e-mail if interested.

Comment from publicize
Time June 14, 2013 at 11:36 pm

I take pleasure in, cause I found exactly what
I used to be having a look for. You have ended my
four day lengthy hunt! God Bless you man. Have a nice day.
Bye

Comment from relojes festina
Time June 15, 2013 at 12:45 am

I visited several sites but the audio feature for audio
songs existing at this website is truly marvelous.

Comment from michael kors online
Time April 2, 2015 at 1:23 am

As the environment in the engineering colleges is completely different from the environment in the corporate sector.
michael kors online http://www.eurogaucher.xyz

Write a comment